Nevoia de ”siguranță” a vieții

Pe scala evenimentelor traumatizante ale vieții, cel mai dureros, mai insuportabil și mai grav eveniment era moartea partenerului de viață sau a unei ființe iubite. Iată că multe studii mai noi plasează pe locul secund această cauză majoră de stres, pentru ca locul întâi să-l ia ”pierderea slujbei”, după cum spune Stefan Klein în cartea sa, ”Formula fericirii – minunatele descoperiri ale neuropsihologiei de azi”(ED. Humanitas). ”Șomerii cad mult mai des victime bolilor psihice și afecțiunilor provocate de stres, precum infarctul, iar speranța de viață este cu mult mai mică.(….) Oamenii care nu se consideră utili se consideră umiliți, ei sunt expuși depresiilor și delăsării. Șomajul e unul dintre cele mai impresionante exemple pentru distrugerile provocate de neajutorarea învățată”, spune Klein. Activitatea – după cum arată nenumărate cercetări – este cheia trăirii sentimentelor plăcute și nu-i valabil doar pentru fericirea individuală, ci și pentru fericirea în societate.

Criza care a trecut peste noi în acești ani a fost mai puțin evidentă în timpul desfășurării ei, căci resursele existente din anii de glorie ai economiei au acoperit golurile. Criza se resimte abia acum și, probabil, de acum încolo colții ei vor săpa mai adânc, adâncind un sentiment profund de nesiguranță a vieții. Nu-i de mirare concluzia că ”pierderea slujbei” împinge ființa umană în disperare; ba, e firesc să se întâmple așa, căci pierderea slujbei înseamnă pentru cei mai mulți oameni nesiguranța vieții și trezirea fricii de pierdere a propriei vieți. Lucrurile stau și mai grav acolo unde se pierde și statutul de șomer, care presupune atragerea unui venit, fie el și mizer, iar oamenii se trezesc într-o totală nesiguranță a vieții. O mulțime de aspecte legate de nesiguranța vieții se manifestă în viața noastră de zi cu zi și ele nu țin doar de șomaj, ci și de incapacități ale sistemelor, de blocaje care i-au adus în starea de ”frică de pierdere a vieții/ nesiguranța vieții” până și pe patroni, pe mici investitori, pe aceia care au firme ”lovite” de blocajele sistemului. Pentru că lucrurile stau așa, probabil că starea psihologică a unui număr enorm de oameni, nu doar șomeri, nu doar muncitori, ci oameni proveniți din toate zonele sociale (inclusiv patroni), se simt ”neajutorați”, ”umiliți”, unii suferă de depresii, alții de multe alte boli, consecințe ale stresului psihic și a deficitului de activitate. Politicile inteligente ar trebui să fie orientate tocmai către ameliorarea acestui ”intens și traumatizant sentiment de nesiguranță a vieții”, care tinde să aibă dimensiuni epidemice incontrolabile. Extinderea nepermisă a acestei traume în lume va schimba psihologia individului și a societății, și nu în bine, căci nesiguranța vieții va aduce la suprafață întunericul subconștient și diferitele forme agresive de apărare a propriei vieți. Alergarea necontenită a oamenilor după bani, alegerile care pun banii peste toate nevoile umane esențiale, inclusiv peste nevoia de iubire, furturile, dorința de a face bani din orice, riscurile pe care oamenii și le asumă de dragul câștigurilor sunt expresii ale ”nesiguranței” și expresii ale dorinței de a trăi în siguranță. Cu alte cuvinte, devenim victime ale gândirii iraționale dacă ne simțim amenințată viața. Ființa umană pare să aibă înscris în gene instinctul fundamental de apărare al propriei vieți și de aceea, politicile, ca și indivizii, trebuie să-și elaboreze strategiile de ameliorare a stării de nefericire a celorlalți, răspunzând în primul rând nevoii de siguranță a vieții. Oamenii care se simt în siguranță sunt mai optimiști, mai creativi, mai buni, se simt mai fericiți și sunt mai sănătoși!

Autor: Maria Timuc
sursA: jurnalul.ro