Un prieten, sociolog(pe bune, serios, cu știință de carte, și care nu, nu e Pieleanu!) îmi spunea ieri, pe post de calmant la tirada mea despre tefeliști și ale lor grețuri morale, că lor, din sondaje, le iese altceva. Anume că tefeliștii, într-o largă majoritate, încearcă o sănătoasă(de, vârsta, sunt până în 35 de ani! de unde hemoroizi?) durere în cur de toți și de toate. Și nici nu le au p-astea cu politica partizană. Iar ăia care le au înclină mai mult spre stânga. Hait! Mi-am luat-o!
Bine, bine, prietene, zic eu, și atunci? Atunci lucrurile sunt nașpa în categoria 35-50 de ani, care cică-s cei mai frustrați și mai radicalizați. Ei sunt generația ”Revoluției Luminii”, un remake după Piața Universității. Vezi, Doamne, ei sunt gata să-și ia revanșa pentru că au pierdut în 1990.
Sigur, așa o fi. Dar ce pizda mă-sii a pierdut în mai 1990 un plod de opt ani, care tocmai avansase de la ”Șoimii Patriei” la Pionieri? Ce frustrări poate să aibă? Cel mult ar putea fi generația victimă a capitalismului sălbatic. Aș înțelege o revoltă împotriva capitalismului, și cereri pentru revenirea la statul social, la rolul redistributiv al statului, la reducerea polarizării economice, la cereri de mai multă justiție socială. În loc de asta auzim cereri de întoarcere la dictatură, de desființare a instituțiilor democrației.
Oamenii ăștia sunt, e adevărat, o generație pierdută. Dar nu din vina ”revoluției” Ci din vina lor. Au crezut în imaginea prefabricată de propaganda Războiului Rece despre capitalism și lumea liberă. Și au avut un șoc, la propriu, când au văzut diferența dintre ”Raiul capitalist” din mintea lor, și realitatea capitalismului sălbatic. Când au început îndoielile, aceeași mașinărie de propagandă-întărită între timp cu vârfuri ale propagandei fostului regim comunist, vezi Volodia Timenski- le-a servit la repezeală o explicație: ”Păi, ăsta nu-i capitalism! România este tot în comunism! Dovadă? Statul social! Voi trăiți prost pentru că sunt atâți trântori care se înfruptă din munca voastră! Jos comunismul!” Și așa se naște fascismul social!
După care îndoielile au revenit. Și propaganda iar le-a servit o explicație: democrația este de vină. Pentru că statul a fost capturat de politicieni corupți. Corupția ucide! Jos corupții! Jos comunismul!” Și a venit urgia anti-corupției. Cu Lulutza și Coldea pe post de îngeri exterminatori. Și nu s-a întâmplat nimic! Corupția este și mai mare, a infectat în profunzime corpul social. Iar acum revoltații află că anti-corupții sunt corupți până în măduva oaselor, că de stat s-a ales praful, că democrația ar fi fost bună, dar și de ea s-a ales praful, că și capitalismul se schimbă, numai ei rămân încremeniți în proiect.
Ce frustrare mai mare decât conștiința faptului că te-ai înșelat, că, luându-te după muște, ai ajuns în căcat până în gât? Și, incapabili să-și asume eșecul și responsabilitățile pentru el, vor să se răzbune. Orbește, pe cine le cade în mână! Iar ura lor oarbă nu poate fi canalizată de nimeni. A încercat Iohannis; în primă fază i-a ieșit, vezi ”Colectiv” și guvernul Cioloș. În primă fază părea că-i iese, atunci când s-a pus în fruntea hoardelor fascismului civic, în marș spre bătălia cu ciuma roșie. Tefeleii erau pe post de decor, figurație într-un film care nu era al lor. Doar că mișcarea s-a sufocat repede. Momentul emo s-a risipit, și, ca după orice beție, orice om cât de cât normal se întreabă: ”Mă, cu ce dracu m-am făcut muci, și de ce?” Se pare că răspunsul nu le-a plăcut. Așa că au lăsat-o mai ușor cu grețurile morale. Mai ales când apar notele de plată.
Nucleul dur al ”Revoluției Luminii” rămâne intact. Și se va radicaliza și mai mult. Va mai fi folosit în lupta politică. Va fi principalul promotor al revenirii la un regim de mână forte. În fond, ei sunt continuatorii extremismului de drepta din interbelic. Intelectual, sunt hrăniți cu scrierile ideologilor legionarismului. Iar antidot împotriva acestei otrăvi nu există decât în reconstrucția statului și a încrederii cetățeanului în stat, în politică și în democrație. Dacă nu vrem să repetăm acele vremuri, incluzând aici și stalinismul primilor ani ai comunismului, trebuie să ne asumăm costurile păcii sociale. Care înseamnă corectarea eșecurilor și inechităților capitalismului sălbatic. Care, așa cum arată ”protestele din Piața Victoriei, s-a invitat pe scena politică, pe post de actor central, prin intermediul multinaționalelor.
Scurt spus, salvarea vine de la mai multă democrație, nu de la mai multă pușcărie. Statul Penitență trebuie să se transforme la loc în ceea ce a fost: Statul Providență. Sigur că se mai poate, dacă, la rândul nostru, nu ne lăsăm orbiți de ură, și nu vrem și noi răzbunare împotriva celor care care ne-au lipsit de suveranitatea noastră de cetățeni, călcându-ne astfel în picioare demnitatea. Suntem la limită, și de data asta trebuie să cumpănim bine. Alternativa la pacea socială este războiul civil. Iar în cazul ăsta #rezist nu este o opțiune. Nimeni nu iese neșifonat din așa ceva!
Autor: Constantin Gheorghe