Ministrul Drulă, Cătălin Drulă, este, de când a ridicat de la pământ ranga răzbunării împotriva sindicaliștilor de la Metrou, luptătorul favorit al dreptei românești. Mulți văd deja în el viitorul președinte al USR-PLUS și chiar viitorul candidat de succes la președinția României. Pentru că este competent, se pricepe ca nimeni altul la transporturi, la autostrăzi și drumuri, la căi ferate, trenuri cu hidrogen, drezine electrice și multe altele.
Să spunem că așa ar trebui să fie. Că Drulă este imaginea viitorului luminos al patriei, că în el trebuie să ne punem speranțele, căci așa ofertă nemaipomenită nu vom găsi în veci.
Cătălin Drulă este omul pe care USR-ul îl are pregătit pcfentru aproape orice funcție importantă, atât de priceput la toate este. În 2019, Cătălin Drulă era propunerea USR pentru poziția de Comisar European, din partea României. Nu s-a materializat, căci, totuși, PNL obținuse mai multe voturi, duse în zestrea PPE, nu în cea a lui Macron. Apoi, deși era și propunere pentru Ministerul Transporturilor, Drulă a apărut, la negocierile din coaliție din decembrie 2020, și ca posibil președinte al Camerei Deputaților. Iar nu s-a materializat. Dar s-a materializat faza cu Transporturile, domeniul în care domnul Cătălin Drulă chiar este un expert de foarte mulți ani de zile.
Școlit în Canada, după terminarea liceului, Cătălin Drulă a abandonat, la un moment dat, industria software pentru a se dedica infrastructurii. N-a mai făcut studii și pentru asta, dar nici nu era nevoie. Pentru a ajunge consilier al premierului pe probleme de infrastructură, apoi deputat, membru în Comisia pentru Transporturi și, în cele din urmă, ministru al Transporturilor nu-ți trebuie studii de specialitate. În primul rând, nu există școli pentru așa ceva, căci nicăieri nu te învață nimeni cum să construiești autostrăzi la timp, să modernizezi căi ferate sau alte chestii de genul ăsta. Și, în definitiv, există o asemănare uluitoare între rețelele de computere în care s-a specializat domnul Drulă și rețelele de drumuri și căi ferate pe care acum, ca ministru, le gestionează.
Doar că pe rețelele informatice nu circulă oameni, iar asta se vede.
Cătălin Drulă știe cam tot ce trebuie să știe despre cantitățile de balast, pietriș, beton și asfalt pe care le înghite orice centimetru de drum. Știe cu cât se dilată sau se contractă șinele de tren la căldură și la frig, știe cât de mișto vor fi, cândva, trenurile alimentate cu hidrogen, dar habar n-are, se pare, că toate acestea nu există doar de dragul de a exista, ci pentru a fi în folosul oamenilor. Asta cu oamenii îl cam încurcă pe domnul Drulă. Și nu numai pe dânsul, ci pe mulți dintre cei care alcătuiesc noua tentativă de generație de lideri. Sau, mai degrabă, de șefi și șefuleți, pentru că lideri încă nu se prea zăresc în această mulțime hămesită care bate cu furie în porțile afirmării politice, când de afară, când din interior.
Pentru oameni ca Drulă, oamenii nu există. Eventual, la patru ani, este nevoie de ceva asemănător oamenilor. Le zice alegători și sunt utili dacă votează cu cine trebuie. Dacă nu, nu. Altfel, oamenii par a fi ultimele preocupări ale tinerelor speranțe ale politicii românești.
Săptămâna trecută, când sute de oameni au rămas blocați într-un tren care s-a defectat în mijlocul câmpului, ministrul Transporturilor și protejatul său, șeful CFR Călători, au observat și s-au concentrat doar asupra problemei tehnice. Cum să ia trenul ăla de acolo, cum să deblocheze linia și să o redea circulației. De oameni nu le-a păsat absolut deloc. Nici unuia dintre ei nu i-a trecut prin cap că, fără mari cheltuieli și fără prea mare bătaie de cap ar putea trimite provizii de hrană și apă pentru oameni, în primul rând. Nu. I-au lăsat opt-nouă ore în mijlocul câmpului, departe de orice soluție, pe o temperatură pe care meteorologii o numesc, eufemistic, extremă. Dan Barna, șeful de partid al domnului Drulă, s-a mai și zborșit la ziariști, vorbind despre isterii nejustificate și despre faptul că nu se putea face nimic. Serios? Să acceptăm că Bucureștiul era blocat, că nu puteau pleca trenuri și locomotive de acolo pentru a ajuta la rezolvarea problemei trenului din câmp. Dar Constanța nu era în aceeași situație. De acolo ar fi putut pleca fie o locomotivă tractând un vagon cu apă și sanwich-uri, fie un alt tren care să-i preia pe călători și să-i ducă spre cea mai apropiată gară, unde, tot prin grija CFR, ar fi găsit minimul necesar pentru a nu muri de foame sau de sete până rezolvau Vizante și Drulă complicata problemă ce li se ivise în față. Nu era nevoie nici de elicoptere care să transporte autocarele în câmp, nu era nevoie nici măcar de autocare, se rezolva tot pe calea ferată, cumva. Dar pentru a se ajunge la soluția asta, alde Drulă ar fi trebuit să realizeze că la mijloc sunt oameni, nu doar fiare, statistici și minute de întârziere.
Autostrăzile ideale ale ministrului Drulă ar trebui să fie goale. Bifăm că le facem, marcăm electoral, după care le închidem traficului, ca nu cumva să se strice naibii sau, și mai nasol, ca nu cumva să aibă loc accidente, care să demonstreze că autostrada în sine nu elimină decesele din cauza accidentelor auto. Căile ferate ideale ar trebui să fie străbătute doar de trenuri, fără călători. Așa nu s-ar mai plânge nimeni de întârzieri, de probleme, de lipsa interesului față de oameni. La fel ar trebui să se întâmple și în domeniul transporturilor aeriene. Să avem aeroporturi și avioane, dar să nu zboare nimeni cu ele, că dacă zboară apar probleme, una-două se creează aglomerație, oamenii sunt nemulțumiți…
Oamenii îi cam încurcă pe cei precum Drulă, Barna, Vizante și mulți, mulți alții. Viața lor ar fi mult mai simplă fără oameni. Bine, n-ar mai avea cine să-i voteze, n-ar mai avea cine să plătească impozite din care să fie mai întâi plătiți ei și apoi, dacă mai rămân ceva bani, să se facă și autostrăzi sau căi ferate. Dar asta nu contează. Contează că oamenii sunt în plus, gălăgioși, scandalagii, indisciplinați, cer tot felul de lucruri pe care le numesc, uneori, drepturi. E complet, dar complet aiurea. Într-un fel te înțelegi cu un chioșc din PVC și cu totul altfel te înțelegi cu un om. Nu se știe din ce cauză, omului nu poți să-i fuți o rangă în dinți, că iese scandal. Iar asta este complet aiurea.
De zeci de ani se chinuie literatura SF să-și imagineze cum va fi atunci când vor ajunge roboții la conducere. De ceva vreme, și politicienii cu viziune încearcă să-și dea seama cum va arăta lumea în care roboții vor fi preferați muncitorilor umani. Noi, românii, suntem, din nou, în avangarda omenirii. Când vrem să vedem cum e să ai roboți la conducere, ne uităm fix la alde Drulă, Barna și toți cei asemeni lor.