La cîteva zeci de secunde după anunțarea numărării voturilor, un prieten din străinătate mi-a scris un mesaj scurt: ”O palmă dată Ursulei și lui Macron și unui mod de a fi al Comisiei Europene”.
Așa se vede de afară, în vreme ce eu, din țară, vedeam în înfrîngerea lui Bolojan un cîntar perfect. Pe o parte nemulțumirile populației, iar pe celălalt talger rezultatul copleșitor al votului (cu cel mai mare număr de voturi la o moțiune de cenzură împotriva unui guvern înlăturat pentru insuccese și aroganță).
Anunțul a sunat sec, ca o fereastră spartă. Gălăgiosul guvern Bolojan, cu ale sale enunțuri ca niște ordine de căprar mînios, a căzut ca un sac de cartofi dintr-o mașină pe fugă. Degeaba au încercat să cumpere parlamentari, degeaba au umflat plămînii trompetiștilor politici. Consecințele au fost nule. Mai mult au enervat. Fie Opoziția a fiert de mînie, fie s-a temut de nemulțumirile electoratului, fie așteptarea unui succes al guvernului Bolojan le-a sunat mai tuturor ca o amăgire amenințătoare. Și gata! Progresismul românesc a luat un pumn în bot, un fel de upercut fără nici un răspuns.
Am ascultat tot episodul moțiunii de cenzură din mersul mașinii. Trebuia neapărat să ajung undeva și să nu stau după coada politicii românești. Aș zice că am fost norocos pentru că transmisia sonoră a fost mai convenabilă și mai puțin enervantă decît dacă aș fi urmărit toată dezbaterea și toate fețele arțăgoase și argumentele cînd aiuritoare, cînd belicoase, sărind de la ironii grosolane la dezvăluiri șocante.
Cel mai tare m-a surprins schimbul de directe între Craiova și Oradea. Ilie Bolojan a crezut că dă gata familia PSD Craiova dacă vorbește despre subvențiile guvernamentale către aeroportul din Craiova și despre sutele de milioane de euro păpate în numele unei companii publice din Oltenia. Și îmi venea să strig pe geamul mașinii, către toți cei care veneau din sens invers: Bine dom’le, dar acuma vii să ne zici?
Cînd le-ai dat banii nu ți-a crăpat obrazul? Nu puteai să ieși la presă și să-i dai în vileag? Numai că n-a durat mult și la microfon a venit Sorin Grindeanu (care își propusese să tacă) pentru a aduce vorba despre alocările de la buget pentru aeroportul din Oradea și pentru cursa păguboasă dintre Oradea și Cracovia.
Am înțeles. Și-au tras-o reciproc în plenul Parlamentului numai la capitolul aeroporturi, pasaje și finanțări necuvenite unor societăți cu capital de stat. Despre funcții, neamuri, contracte, prelungiri, învîrteli-nimic. Dar nimic-nimic, semn că, dacă ar fi început unii și ar fi continuat ceilalți, toată lumea politică din România s-ar fi dus pe gîrlă pentru o jumătate de veac. Schimbul acesta de acuzații m-a ajutat să înțeleg că și unii, și ceilalți, sunt făcuți pe același calapod. De nemernici neîmpliniți în diverse meserii, refugiați în politică pentru a se cocoța în societate și pentru cuiburile pe la bănci.
Cea mai agresivă grupare politică de Dîmbovița s-a dovedit a fi USR. În ciuda faptului că a combătut cu ciocul mic, și-a ocupat binemeritatul loc de singurul expulzat din guvernare.
Ilie Bolojan și USR – expresia modului său de a fi – au pierdut o partidă pe care o vedeau nesfîrșită, proeuropeană și fără replică. Pe neașteptate, s-au trezit cu o lovitură în plină figură.
După numărarea voturilor, nici că le venea să creadă că Ursula și Macron se pot alege cu o asemenea lovitură pe malurile Dîmboviței.
Autor: Cornel Nistorescu
Sursa: Cotidianul