1. SUPERSTIȚIE
Da, din clipa în care înțelegem corect cuvintele, e o afirmație absolut corectă.
Etimologic, „superstiție” e un fel de sinonim mai puțin grandilocvent pentru „tradiție”.
90% din superstițiile sunt adevărate: sfaturi ancestrale privind evitarea trăsnetului, de unde să bei, sexualitatea etc. – formulate, timp de milenii, de oamenii care habar n-aveau de „fizică” , „geologie” sau „antropologie” așa cum le-a plăsmuit modernitatea tehnicistă, dar trăiau în respectul cuvântului „din bătrâni” și au supraviețuit timp suficient ca să poată deveni… strămoșii noștri (aici pot să mă includ, fiindcă așa a fost cam peste tot, inclusiv în vestul Europei, până la o dată – din păcate – mai precoce decât în România: data începutului demolării). În Europa, cei mai în frunte la demolarea superstiției au fost francezii mei. Look at them now.
În modernitatea tehnolatră, „superstiție” a devenit porecla la orice adevăr rostit fără salamalecuri academice.
E adevărat că rămâne acel 10% de superstiții „false”, adică: care nu ajută la supraviețuire, nu vindecă, nu salvează. Fiindcă (oricât de dureros ar fi acest adevăr pentru auzul pseudo-tradiționaliștilor de sorginte rousseauistă), tradiția nu e un episod din seria Friends. Tradiția are elementele sale de „darwinism social”: uneori, este sănătos pentru comunitate să moară câțiva proști. Preferabil din mâna lor, că e mai economic așa. Prin urmare, scepticismul este la fel de tradițional ca superstiția. Omul tradițional este un curvar care știe că unele curve (de-altfel, proporțional puține) au și boli de transmis: tot merge la futut, dar merge precaut.
Mult trâmbițată (și de-altfel corectă) evidence-based medicine nu e altceva decât o tentativă metodologică interesantă de a raționaliza superstiția – adică de a scăpa-o de acel neliniștitor 10% de „false superstiții”, prin mijloace tipic moderne (recurgem la scris, ținem istoricul tratamentelor care au reușit, etc.).
Autorul cadrului conceptual în care se mișcă autorul Operațiunii Covid, Klaus Schwab, este un matematician-romancier libanez de mare talent, numit Nicholas Nassim Taleb. El v-ar explica că superstiția (raționalizată sau nu – adică: gândirea prin recurență) este genul de gândire care mergea bine în lumea cea veche (pe care el o numește „Mediocristan”), nu și în lumea cea nouă („Extremistan”), plăsmuită de tehnologie, globalizare etc.. Printr-un astfel de sofism, Taleb se expune la răspunsul dat de Jeffrey Lebowski producătorului porno care îi explică un viitor „100% cibernetic„:
„- I still jerk off manually.”
Și, într-adevăr: tot nu mâncăm din softuri, ne încălzim mai bine din lemne decât din gândirea tantrică, și (cu excepția unei părți din electoratul USR), nu prea futem dispozitive conectate. În Extremistan trăiește o minoritate de traders (minoritatea în care Taleb și-a câștigat primele lovele), care reprezintă mai puțin 0,001% din populație – „întâmplător”, ei sunt beneficiarii revoluției lui Schwab, cunoscută de proști sub numele de „criza Covid”. Vestea proastă este, bineînțeles, pentru restul de 9,99% din cei 3 milioane de cumpărători ai cărții lui Taleb, care trăiesc ca noi în „Mediocristan”, și și-au dat degeaba banii unui șarlatan levantin.
Cititorii cărții respective (Lebăda neagră) poate au remarcat, de-altfel, că firma care reprezintă pentru Taleb apogeul reușitei din „Extremistan” se numește… Pfizer.
Revenind la înțepat: da, românul, superstițios fiind (spre binele lui!), a remarcat că este mințit când i se prezintă drept ciuma neagră o gripă demografic invizibilă – spre deosebire, desigur, de sabotarea sistemului de sănătate, săvârșit de „eroi” în numele ei. Din experiență, nu prea crede în filantropia în bandă organizată a miliardarilor și a guvernelor controlate de ei – fie că se numesc Bill Gates (fost Microsoft) ori Alexei Miller (Gazprom). Nu-i se pare rezonabil să se injecteze cu seruri prea lăudate spre a scăpa de o boală care, în proporție de 96% (după cifre oficiale din Italia și Ungaria) „omoare” doar… muribunzi. Iată o atitudine superstițioasă, dar și sceptică, deci perfect științifică – spre deosebire de atitudinea vădit religioasă a expertologilor pfizeriști, care pledează sistematic ad hoc, citând „elementele de limbaj” pe care, în proporție de peste 99%, nu le înțeleg nici ei.
Religia dogmatică (fie ea covidistă, islamică ori… creștină) este, într-adevăr, opusul superstiției: orice dogmatism e ideologic, deci anti-tradițional – e un punct asupra căruia ne vom întoarce când vom examina motivele din care e fals să presupunem că românii nu se înțeapă.
Autor: Modeste Schwartz
(https://www.facebook.com/modeste.schwartz)