Site icon gandeste.org

Mirel Palada: „Vă mai aduceți aminte cît de mult și-au bătut joc de români și de credința lor?”

Cu ocazia declarațiilor de presă ale distinsului domn tefeleu și deontolog Barna, îmi aduc aminte de tot disprețul și de toată ura pe care distinsul domn tefeleu și deontolog, alături de partidul pe care cu onor îl conduce, fiindu-i încredințat de civili pe bază de proces verbal de predare – primire, le-au revărsat în ultimii ani asupra credincioșilor ortodocși din România.
Vă mai aduceți aminte cît de mult și-au bătut joc de români și de credința lor? În mod repetat, cu metodă?
Și acuma, ce să vezi? Mare minune dumnezeiască, chiar mai mare decît moaștele sfintei Paraschiva, de care tot le place lor să-și bată joc.
Iaca au tupeul și nesimțirea să îndrăznească să se bage în vorbă cu Biserica Ortodoxă Română. Să-și permită să dea sfaturi și să ceară ajutor. Să se bată pe burtă cu cei pe care pînă mai ieri îi călcau în picioare și-i făceau primitivi.
Mda. Bună pildă de ținut minte peste decenii.
Cum îi zicea la chestia aia profund ortodoxă în formă de coadă de greblă? Îi zice karma și te lovește peste bot cînd ai mai multă nevoie de nirvana. Ghinion. Să fie primit.
Binecuvintează, părinte, această semeție tefelistă.
Autor: Mirel Palada
Exit mobile version