Te duci la spital. Să fii operat. Pentru binele tău. Și al celor din jurul tău, evident.
Și pentru că te-ai dus la spital, dintr-o dată, fără nici un fel de avertizare, ești scos în plină noapte, în frig. Proaspăt operat, cu bandajele pe tine, cu dureri și cu sînge și cu tot ce înseamnă o operație. Ca pe un cîine turbat te scot înțelepții conducători în stradă. Pentru binele tău, evident.
Te uiți de jur împrejur, cu ochii speriați și dîrdîind de frig, și le mulțumești din priviri. Ești recunoscător, căci știi că toate astea se întîmplă pentru binele tău. Și jandarmii tot pentru binele tău sînt acolo. Să te apere și să-ți țină de cald.
O să fie bine. Tu te-ai dus la spital pentru binele tău. Și pentru binele tău ești tratat ca un vierme, ca un cîine turbat. Numai și numai pentru binele tău ești tratat ca un vierme și ca un cîine turbat. O să fie bine. Cînd se face lumină afară și trece frigul și pleacă jandarmii o să fie bine.
Iar cînd o să ajungi acasă, cît mai departe de spital și de cei care-ți vor tot binele din lume, o să fie chiar și mai bine. De-abia atunci o să fie cu adevărat bine.
Văzînd toate astea, tu dragul meu român care încă n-a ajuns la operație, vin să te întreb. Te mai duci la spital? Mai ai încredere în spitale? În doctori? Mai ai încredere în demenții înțelepți de la conducere? În onorabilul stat român? Mai ai încredere în ceva?
Nu. Te retragi în carapacea ta, intri în regim paranoia. Nu mai vrei să mai auzi de nimic. Doar să fii lăsat în pace. Te ascunzi, te faci una cu pămîntul. Pentru binele tău, evident.
Pe urmă, dragul meu român care vezi din ce în ce mai clar că toți îți vor tot binele de pe lume, te îmbolnăvești de Covid. Ești din ce în ce mai rău. Febră. Te sufoci.
Iar vin și te întreb, iubitul meu român simplu, măi golanule, măi analfabetule funcțional, măi penalule care nu asculți tu de stăpînii tăi cei înțelepți și de deontologii obiectivi care-ți vor numa și numa tot binele de pe lume. Te mai duci la spital? La ATI?
Te mai duci, mă, unde știi că oricum o să mori? Și că n-o să mai vezi pe nimeni după ce intri la ATI, decît niște naziști înțelepți care te leagă de patul de spital, de mîini și de picioare, pentru binele tău?
Și că o să mori ca un cîine turbat? Pentru binele tău, evident, o să mori ca un cîine turbat care merită să fie legat de mîini și de picioare.
Și te mai duci la spital, măi iubite cetățean iresponsabil, știind că după ce mori legat de mîini și de picioare, sufocat și cu un tub pe gît, o să fii băgat într-un sac de plastic, gol și fără nici un pic de demnitate, tot ca un cîine turbat? Pentru binele tău și al celorlalți ești băgat în pielea goală în sacul rece de plastic. Oricum ești mort. Ce mai contează? Pentru binele tău.
Te întreb, iubite bolnav Covid care te simți din ce în ce mai rău și începi să te temi că s-ar cam prea putea să n-o mai duci mult. Te mai duci la spital, știind că nimeni din familie n-o să mai aibă voie să te vadă, înainte să mori? Că în spital e regim de pușcărie de maximă securitate – tot pentru binele tău, evident.
Și că cei dragi n-o să te mai vadă nici măcar în coșciug, nici măcar mort? Tot pentru binele tău.
Și că o să fii îngropat ca un cîine turbat, fără decență, fără demnitate, tot pentru binele tău? Cu excavatorul o să te înmormînteze, tot pentru binele tău și al celorlalți, măi dragă iubite român analfabet funcțional și care n-ai tu încredere în înțelepții noștri conducători naziști, că nu ești disciplinat și superior la cap ca austriecii și ca elvețienii.
Măi dragă iubite analfabet funcțional, măi penalule și iresponsabilule, măi mahala ineptă, te întreb în mod insistent: TE MAI DUCI LA SPITAL?
Îmi pare rău că insist, dar trebuie să ridic vocea, că văd că ocolești întrebarea.
TE MAI DUCI LA SPITAL?
Măi bolnavule speriat, cu febră și tuse? Măi viitorule cîine turbat? Măi viitorule cadavru gol, în sac negru de plastic?
TE MAI DUCI, MĂ, LA SPITAL?
Eu nu știu ce să zic. Nu vă dau sfaturi, iubiți români. Ca să nu zădărnicesc legile naziste. Și ca să primesc bani cinstiți de la stăpînire, cum primește și restul presei cinstite și obiective. Dar știu că sînt mulți care gîndesc la fel. Pentru binele lor, evident.
Cred că pentru binele lor, din ce în ce mai mulți care se simt năpădiți de Covid sînt din ce în ce mai tentați să moară acasă, pe persoană fizică, alături de cei dragi. Care măcar nu-i leagă de pat.
Și care o să-i îngroape creștinește, ascunzînd faptul că au fost bolnavi de Covid. Cu popă și cu înmormîntare decentă, evident. Pentru binele mortului, evident. Și al normalității la cap.
Dacă oricum mor cînd mă duc la spital, de ce să mă mai duc? Să-și bată ăia joc de mine, pentru binele meu? Să mă trateze ca pe un cîine turbat?
Așa gîndesc românii. Pentru că sînt analfabeți funcțional și pentru că sînt penali și indisciplinați și pentru că nu înțeleg cît de mult bine le doresc înțelepții lor conducători înțelepți.
Așa au făcut românii dintotdeauna. Au fost slugi și asupriți. Și au fost dintotdeauna analfabeți funcționali și penali și primitivi și medievali și s-au ascuns de regulile înțelepte date de stăpînii înțelepți.
Au trăit pe ascuns.
Au tăiat vițelul pe ascuns.
Au recoltat grînele pe ascuns.
Au vorbit pe ascuns, în șoaptă, să nu care să-i audă microfoanele stăpînilor cei înțelepți sau turnătorii și mai înțelepți.
Au ascultat Europa Liberă pe ascuns.
Au ascultat muzică decadentă pe ascuns.
Au locuit pe ascuns, prin păduri, alături de vitele ascunse de turci și de austrieci și de fonciirea cea înțeleaptă.
Au mers la biserică pe ascuns.
S-au închinat pe ascuns, la icoanele alea penale interzise de stăpînii cei înțelepți.
Au vorbit în limba lor pe ascuns, cînd alți stăpîni încercau să-i facă să vorbească în altă limbă și să le schimbe numele din Ion în István sau în Ivan.
Și pe urmă, inevitabil, s-au îmbolnăvit pe ascuns. Și au zăcut pe ascuns, alături de cei dragi și neputincioși. Și tot pe ascuns au murit. Departe de ochii stăpînilor înțelepți.
Așa e. Au murit pe ascuns. Prin păduri. Prin bordeie. Prin șanțuri și tranșee. Ca niște primitivi. Ca niște medievali iresponsabili.
Dar măcar n-au murit ca niște cîini turbați. Au murit demn, ca niște oameni cu suflet. Suflete ascunse, să nu care cumva să le confiște sufletul și mîntuirea stăpînii cei înțelepți.
Hai, du-te la spital, române. Pentru binele tău. O să fie bine. Te asigur eu. Că așa au zis stăpînii cei înțelepți.
Pentru binele tău nu uita să TE DUCI LA SPITAL.
Autor: Mirel Palada