Mă bucur să văd că, în ciuda atacurilor continue, ideea de națiune este încă vie, chiar și în rîndul tinerilor puternic influențați de ideologia globalist-progresistă. Mă bucur să văd că oamenii sînt preocupați de ideea de țară, de integritate teritorială, de sacrificiu pentru apărarea acestora.
După atîția ani de bunăstare și mai ales de pace, mulți ajunseseră să ia aceste idei de la sine înțelese și să nu le mai acorde atenție. Chiar să le subestimeze. Chiar mai rău: să le batjocorească. Vrăjiți de farmecele sorosiste, mulți tindeau să se lepede de nevoia de țară și să asculte cîntecele de sirenă ale globaliștilor.
Asta pînă la primul tanc care a intrat într-o țară vecină. Dintr-o dată, oamenii și-au dat seama că e important să ai o identitate națională, să ai un loc al tău, o țară pe care să o aperi. Chiar și cei care rîdeau de aceste concepte vetuste, medievale, primitive. E bine. Nu e totul pierdut.
Mă bucur să văd că noile generații încep să înțeleagă că, dincolo de mult lăudata strădanie ecologistă, această nouă patimă ideologică ce le-a înfierbîntat mințile, sub stindardul fluturat de Sfînta Greta, pe lumea asta există de fapt și alte nevoi, poate mai importante. Alte limitări. Alte tipuri de resurse de care trebuie să ținem cont. Alte momente ale adevărului.
Acuma, cînd liderii europeni ne recomandă să mai punem o haină pe noi, începem să reevaluăm nevoia de independență energetică și să nu mai demonizăm nici carburanții fosili, nici politicile publice de autonomie energetică propuse cu ceva timp în urmă și care au fost pînă recent respinse cu mare furie și indignare.
Acuma, cînd ni s-a dat voie să folosim din nou cărbunele și cînd benzina și-a dublat practic prețul în două săptămîni, mă bucur să văd că tinerii progresiști au început să-și dea seama pe propria piele că siguranța, securitatea sînt mult mai importante decît orice mode ideologice ce le sînt fluturate pe la nas.
Mă bucur că generațiile tinere redescoperă emoția mediată de religie. Etimologia cuvîntului religie este una elocventă. Religare, din latină. A lega, a pune laolaltă. Nevoia de identitate și de fidelitate catalizată de emoția spirituală.
După ani buni în care tinerii progresiști români își exprimau cu vehemență disprețul față de generațiile medievale care se tîrîie pe coate în jurul bisericilor, acum au început să revină la sentimente mai decente față de această nevoie spirituală. Să înțeleagă nevoia de religie, beneficiile acesteia.
Dintr-o dată, aprinsul lumînărilor, respectul față de morți, rugăciunea și admirația în fața zeității nu mai sînt într-atît de scîrbavnice pentru tinerii noștri progresiști. Această reconversie ideologică, un adevărat drum al Damascului pentru tinerii progresiști români, are cu siguranță de-a face cu butada: “în tranșee nu există atei”. Cum a început războiul, cum subit tinerii noștri au căpătat un respect proaspăt pentru religie.
Mă bucur îndeosebi că tinerii noștri progresiști dintr-o dată au redescoperit puternica nevoie de solidaritate umană. În fața suferinței poporului ucrainean, aceștia dau dovadă de un entuziasm deosebit. Am ajuns de admirația întregului glob prin felul în care îi ajutăm pe refugiații ucrainieni.
Îmi doresc ca după ce se termină acest conflict, entuziaștii noștri tineri progresiști să continue să arate aceeași compasiune sinceră și vocală și față de românii aflați în nevoie. Suferința, sărăcia, foametea, boala, bătrînețea nu cunosc granițe, nu au etichete etnice. Sînt sigur că tinerii noștri români își vor ajuta la fel de mult conaționalii. N-am nici un fel de îndoială în această privință.
Mă bucur să văd că toată ideologia progresisto-globalistă se spulberă în vînt la primul glonț tras. Șubredă construcție ideatică, dacă e folositoare doar la timp de pace.
Semn că nu e totul pierdut pentru tinerii noștri. Semn că, dincolo de cei mulți care se grăbesc să-și scoată pașaport să fugă din țară, țara noastră încă mai are o șansă. Nu chiar toți dau bir cu fugiții. Nu chiar tuturor le e scîrbă de ideea de a fi român. Iar națiunea are în continuare de cine să fie apărată.
Sper din tot sufletul ca aceste emoții trăite de poporul român să nu fie doar la adresa poporului ucrainean. Sper din tot sufletul ca poporul român să fie suficient de generos cu sine însuși. Sper din tot sufletul ca românii să evită capcana urii de sine și să fie în stare să poată simți aceste emoții pozitive și la adresa lor, nu doar la adresa altora.
O să fie bine. Sînt sigur că o să fie bine.
Autor: Mirel Palada