Site icon gandeste.org

Mirel Palada: “Ce face fetele? Cum esteți cu încălzirea globală pe bază de ninsoare pe 7 decembrie?”

Ce face fetele? Cum esteți cu încălzirea globală pe bază de ninsoare pe 7 decembrie? Este că v-a luat prin suprindere? Sînt curios de ce oare nu e nici o bicicletă pe străzile aglomerate ale Bucureștiului. Ce e în mintea voastră de tefelei progresiști? În afară de un non-indo-european rătăcit, zgribulit pe o biclă de curier amărît, nici un tefeleu nu dă la pedale. E un trafic cumplit și nici o minte responsabilă nu s-a gîndit să iasă cu bicicleta pe această vreme minunată. Nici măcar cu trotineta. Doamne, ce tineri iresponsabili. Să renunțe ei așa de ușor la beneficiile ecologice, economice și sustenabile ale trotinețelii pe lapoviță și ninsoare. Unde vă este conștiința civică? Unde vă este activismul militant? Vreau să vă văd pe trotinetă, mînca-mi-ați gazele de eșapament și poluarea să mi-o mîncați. Vedeți că se supără Sfînta Greta Trotineta pe voi. Sînteți niște leneși și niște loaze. Cum a dat umpic de frig, cum ați renunțat la nobilele cauze de sustenabilitate. Niște lași. A, stai că mai am. Aud că faceți frigul prin casă. Și că n-aveți apă caldă. Ce noroc că ați votat cu Nicușor Dan doar s-aveți apă caldă. Doar decît. Nici nu-mi vine să cred că ați votat cu el pentru așa ceva. Lasă, că o să mai iasă încă un mandat și o să fie și mai bine. Mult mai bine. Știți voi vorba aceea răutăcioasă, dar necesară: românii merită tot ce e mai bun. Și încă n-a venit acel moment genial din viața administrației publice cînd Nicușor Dan și Clotilde Armand o să curețe zăpada de pe carosabil. Vai, de-abia aștept zilele următoare. Să vezi distracție. A dat doar un pospai de zăpadă și deja Bucureștiul este practic blocat. Un drum de 10 minute l-am făcut într-o oră. Vă place cum vă luați țara înapoi? V-o luați. V-o luați. Vai de capu’ meu, ce v-o mai luați. Sub formă lichidă, vîscoasă, ideologică. Hai, beți încet, căci conține precipitații sub formă de lichide vehemente. Pupa-mi-ați gazele de eșapament să mi le pupați. Și mînca-mi-ați trotineta. Ghinion.

Autor: Mirel Palada

Exit mobile version