Sunt mulți oameni care plâng de mila celor din industria ospitalității: hoteluri, restaurante, crâșme, terase, bodegi, alte stabilimente. Sau, și mai larg, a celor din industria timpului liber, aici intrând și producția de bunuri simbolice, de divertisment, sportul. Plâng pe bună dreptate, și cei mai mulți dintre ei mânați de cele mai omenești emoții: compasiune, grijă pentru cel de lângă tine, milă.
Mda. Eu, să mă ierte Dumnezeu, cu respect raportez, permiteți-mi să fac opinie separată. O să spun o chestie urâtă. Care probabil o să-i supere și pe unii din prietenii mei.
Aflați, dragilor, că nu plîng de mila nimănui.
Au vrut stat minimal? Au vrut. Iaca acuma să vadă ce e aia stat minimal.
Au disprețuit și urît politicile de stînga? Le-au disprețuit, le-au urît, le-au făcut în toate felurile.
Au demonizat redistribuirea de plus-valoare către cei aflați în nevoie, la necaz, în suferință? Au demonizat, au aruncat în scîrbă cu bani în oameni amărîți. Au tot făcut mișto de asistații sociali, pe care i-au considerat ultimii suboameni. Au făcut sandvișuri celor care protestau și dădeau cu rahat în Guvern la vremea respectivă.
Au ridicat în slăvi delirantele valori ale liberalismului, libertarianismului, a sfîntei gîndiri “cine poate, oase roade, cine nu, asta e, ghinion, să moară, dă-l încolo de sărăntoc”? Au ridicat, cum să nu. Vai, ce osanale au ridicat! S-au bucurat cînd le mergea bine, aveau un tupeu remarcabil, o atitudine de dispreț superior, de tip “am cu ce, mă”. O aroganță de tip Pro TV și Adrian Sîrbu, cînd era Sîrbu pe cai mari și nu-i ajungea nimeni cu prăjina la nas.
E, ce să vezi? Acuma nu le mai merge bine. Ghinion. Să sufere. Să vadă ce e aia să fii liberal cu adevărat. Că prea s-au tot dat rotunzi că ei sînt liberali.
Liberal cu adevărat, dragilor, înseamnă să fii stăpîn și să poți. Și să ai suficient de mulți bani încît să-ți permiți să le rîzi în nas celor care n-au. Să-ți aprinzi trabucul cu hîrtia de cinci sute de euro și să te doară la bască de criză. Dacă te dai rotund și zici că ești șmecher și ai cu ce, păi atunci e ca la pocker, dragilor. Plătim cu sec bluful și aroganța și întrebăm: chiar ai cu ce, mă? Ia să vedem, chiar poți? Chiar ești liberal, sau doar mimezi convingător?
Iete că de fapt nu au cu ce. Iete că de fapt amărîții nu prea sînt liberali, ci doar niște pufoși care s-au dus și ei după fenta politrucilor și a propagandei. Nu sînt nici libertarieni. Nu sînt nici șmecheri. Nu au cu ce. Sînt doar niște nevolnici care acuma au dat de greu și nu mai știu cum să se milogească după ajutor.
Lasă, să vadă ce e ăla capitalismul. Ăla adevărat, fără milă. Să vină ăia din străinătate, să-i bage în faliment, să-i cumpere pe trei lei, ieftin, că vor fi disperați să vîndă.
Să învețe pe pielea lor ce înseamnă asuprirea. Să vadă ce înseamnă să fii de partea proastă a aroganței și a istoriei și a banului. Cînd vor veni unii cu mult mai mulți bani decît ei, să-i cumpere pe nimic, să le rîdă în nas disprețuitor și superior.
Și știți ce-o să le zică ăia de-o să-i cumpere pe nimic, cînd o să le rîdă în nas?
Simplu. Un singur cuvînt. Ce vă tot zice șeful vostru de vreo cinci ani încoace: ghinion.
PS: Da, știu. Nu suferă ei atît de mult cît cei care lucrează la patron: ospătari, bucătari, restul personalului angajat. Ce să le fac? Cînd era bine, era bine, și acuma cînd e greu, gata, devenim dintr-o dată socialiști? Au acceptat fără carte de muncă? Și fără plasa de protecție dată de asigurările sociale? Înseamnă că la vremea respectivă le-a convenit. Ghinion.
Autor: Mirel Palada