Site icon gandeste.org

Minuni statistice

Institutul National de Statistica s-a achitat perfect de sarcina partidului si a declarat ca Romania a iesit din recesiune. Conform estimarilor INS, in trimestrul I 2011, eco­nomia a crescut cu 0,6%. Evident, aceasta “crestere” a fost interpretata de propaganda portocalie drept o confirmare a faptului ca recesiunea a fost depasita si urmeaza iesirea din criza. Chiar daca acceptam temporar ipoteza ca datele cu care lucreaza INS corespund realitatii, notele me­to­dologice care insotesc comunicatul de presa ar trebui sa tempereze substantial optimismul desantat al “tehnocratilor” care si-au asumat rolul de vu­vuzele guvernamentale. Statisticienii guvernamentali recunosc in clar text ca o serie intreaga de date referitoare la performanta economiei nationale nu sunt disponibile la momentul actual si ca in locul acestora au fost folosite niste valori estimative. In aceste conditii, vina de a utiliza intr-un mod total iresponsabil rezultatele obtinute din prelucrarea unor estimari le revine sustinatorilor guvernului Boc.

Problema fundamentala a situatiei economice actuale tine de lipsa unei strategii coerente de creare a unei economii functionale. Asa-zisa “re­lansare a exporturilor” de care se bucura atat de mult strategii guvernului Boc nu are nicio legatura cu masurile intreprinse de guvern si aceasta “relansare” va disparea odata cu reducerea listei de comenzi generate de programul “rabla” din Germania pentru Dacia. In conditiile cresterii presiunilor inflationiste, nu exista niciun semnal care ar putea sugera ca economia poate sa creasca si sa genereze o crestere a nivelului de viata. Exista o sumedenie de trucuri care ar permite obtinerea “din pix” a unei cresteri de PIB fara a genera o crestere corespunzatoare a nivelului de viata a populatiei si este foarte posibil sa asistam la utilizarea acestora in perioada imediat urmatoare.

Oricare ar fi cifrele de crestere a PIB, ceea ce este cu adevarat important este compozitia structurala a cresterii economice, si nu cifrele in sine. De­monstratia acestui concept este simpla si directa: daca presupunem ca pretul graului va creste substantial in trimestrul III, este evident ca nivelul de viata al populatiei va scadea din cauza cresterii pretului la paine, dar PIB-ul va ramane fie nemo­dificat, fie va creste, impreuna cu profiturile ex­portatorilor agricoli. Daca statul nu creeaza un sistem economic sustenabil in cadrul caruia manifestarea initiativei private productive sa fie favorizata si nu penalizata, atunci orice imbunatatire a parame­trilor economici este lipsita de sens si sus­te­na­bilitate. Economia nationala, in forma ei actuala, nu poate functiona in continuare, fiind prinsa intr-un ciclu vicios al consumului pe credit. Banii pe care statul ii cheltuieste pentru constructia de telegondole in mijlocul pustietatii si alte proiecte care nu pot produce venituri, ar trebui sa fie utilizati pentru retehnologizari, pentru cresterea productivitatii companiilor de stat, pentru crearea de noi locuri de munca. De fiecare data cand cres­terea pre­turilor la alimente devine o chestiune presanta, reprezentantii guvernului se plang de fragmen­tarea sectorului agricol si de faptul ca mii de hec­tare sunt nelucrate sau utilizate pentru agricultura de subzistenta. Exista ceva care sa impiedice sta­tul sa stimuleze crearea unor cooperative agricole mari, la fel ca in alte tari europene? De ce statul nu poate sa se implice direct in crearea unor unitati de productie agricola daca asa-zisii “capitalisti” ai tranzitiei mioritice prefera specula imobiliara acti­vitatilor productive? Agri­cultura nu este un exemplu punctual. Practic, in toate ramurile economiei sta­tul ar putea fie sa creeze conditiile necesare apa­ritiei unor companii autohtone puternice, fie sa se implice direct pentru crearea unor locuri de munca si eficientizarea unor sectoare strategice. Incerca­rile de a reporni un sistem care nu mai poate functiona in actuala conjunctura economica nu au niciun sens, oricat de bune ar parea rezultatele pe termen scurt. Inutilitatea incercarilor de resuscitare a actualului sistem economic devine cu atat mai evidenta in conditiile in care rezultatele pe termen scurt nu sunt deloc spectaculoase.


Relansare economica inseamna crearea unui sector agricol competitiv si reindustrializarea radicala a economiei, orice altceva reprezinta doar sca­matorii propagandistice cu date estimative.

sursa: cronicaromana.ro

Exit mobile version