Acesta este titlul unei cărți apărute, în 1992, la editura Gallimard și care se referea la modul în care presa franceză a relatat evenimente din Europa de Est, inclusiv evenimentele din România. S-a schimbat ceva de atunci? Uitându-mă la presa românească sau la fake-urile de pe Facebook, constat că nimic nu s-a schimbat. Ba dimpotrivă.
Nu sunt în măsură să analizez presa, care face publicitate comercială sau propagandă ideologică, dar pot să mă pronunț în ceea ce privește impactul dezinformării asupra sănătății publice.
Când Selys (1997) spunea că este nevoie de o altă ordine mondială în ceea ce privește informația și comunicarea, includea aici obligația ziaristului de a se îndoi de informația primită, apoi de a alege adevărul și, în sfârșit, de a respinge trucajul sub orice formă pentru a evita manipularea opiniei publice prin minciună deliberată, inconștientă sau selectarea inadecvată a datelor. Numai în acest mod presa poate evita să devină un instrument de influențare ideologică (a competiției și a banului) ori de comerț exclusiv. Alături de presa științifică medicală, presa ”laică” este interesată de domeniul medical, deoarece ”știrile se vând bine”. Și mai ales știrile negative. Nu contează, dacă sunt verificate sau nu. Contează doar impactul.
Nu voi aborda eternul subiect al malpraxisului. Am vorbit și am scris despre subiect de mi s-a acrit și mie. Fără niciun efect. Ori nu s-a înțeles, ori nu se vrea să se înțeleagă. În România, orice eroare sau risc neimputabil este malpraxis. Nu contează ce spun experții în domeniu, dacă ziariștii au declarat că este malpraxis, atunci este malpraxis.
Aș vrea să mă refer la reclama medicală. Medicina liberală a adus riscul perceperii bolnavului mai mult ca un plătitor, ca un consumator de servicii medicale (asigurat sau nu) și nu ca un partener în actul medical. Apare, astfel, pericolul ca motivați, mai ales, de profit unii dintre medici să apeleze la o reclamă (plătită sau nu), dar care, în fond, încalcă dreptul la o informare onestă și reală. Citim în presa românească despre acte medicale, care ar constitui noutăți la nivel național sau internațional. Dacă analizăm aceste știri, observăm de multe ori că astfel de evenimente, care au loc „pentru prima dată”, de fapt, sunt identice cu altele, singura diferență constituind-o numele doctorilor și a unității medicale. Mai mult, observăm în presă calificative, ca, de exemplu,”Cunoscutul medic” sau ”Reputatul profesionist” sau ”Maestrul chirurg” utilizate pentru medici cvasi-necunoscuți în breaslă. Observăm la televizor cum aceleași persoane (medici) își dau cu părerea în toate domeniile medicale cu un aplomb deosebit.
Când le verifici evoluția profesională, observi că activitatea lor științifică în niciun caz nu îi recomandă să își exprime opiniile. Dar bineînțeles că după ce au apărut la televizor, notorietatea lor crește. Și clientela.Toate aceste aspecte nu sunt altceva decât publicitate mascată, care reflectă, însă, fie interesul, fie superficialitatea ziariștilor, care nu își selectează parteneri competenți de dialog. Apelează la primul care răspunde la telefon. Sau la cel care i-a angajat. Codurile deontologice medicale din Europa prohibă reclama deșănțată, afirmând că în medicină (sub aspect etic) numai sobrietatea este semnul major de sănătate morală și că medicul se impune prin fapte și nu prin zgomot. Trebuie să existe o decență profesională, iar afirmarea trebuie să vină din activitatea curentă și nu din exagerări comerciale.
În concluzie, goana după senzațional nu trebuie să afecteze drepturile pacientului. Popularizarea excesivă a unor persoane poate constitui un pericol pentru pacienți. Din acest punct de vedere societatea are dreptul să intervină atunci când această publicitate se exercită în afara unor limite etice.
P.S.: Mă iertați că nu postez despre subiectul zilei, și anume, demisia lui dottore, Mihai Tudose. Nu are nicun rost pentru că de la Monica Tatoiu până la badea Gheorghe din vârful dealului există suficienți comentatori. Unul în minus nu se cunoaște.
Autor: Vasile Astărăstoae
Sursa: Vasile Astărăstoae