Aflu de la niște amici c-ar circula prin mediul online știri senzaționaliste sau titluri bătăioase care-și propun, pesemne, să acutizeze polemica dintre mine și anumiți intelectuali dornici să reformeze partidele, societatea și, mai nou, Biserica. Trec peste delirul unor psihopați care mă zugrăvesc drept pe portavoce a Kremlinului și apărător al crimelor lui Putin.
Mă adresez oamenilor normali și cititorilor de bună credință care s-ar putea să nu știe motivul meschin pentru care unii și alții îmi pun vorbe-n gură. Iată argumentația pe care am lansat-o într-o intervenție pe care nu eu, ci Google România a șters-o de pe canalul meu YouTube.
Pledoaria mea se referea, într-adevăr, la pericolul secularizării voluntare și involuntare a Bisericii majoritare și pe care anumiți eseiști, filozofi sau teologi liberali nu par să-l fi înțeles în ultimii ani.
N-am atacat persoane publice respectabile și, mai ales, n-am incriminat gânditori care au dăruit culturii române lucrări fundamentale.
Ceea ce am căutat să explic, mai curând, este mecanismul subtil prin care, în numele modernizării și al racordării la normativele recente ale instituțiilor occidentale, unii sunt bucuroși să sacrifice specificul Ortodoxiei răsăritene și adevărurile provocatoare ale creștinismului universal.
Când te declari teolog, dar aperi agenda lui George Soros, acuzi țăranul român de homofobie și faci publică susținerea ta pentru candidata Hillary Clinton (2016), atunci participi direct și indirect la proiectul de pasteurizare a culturilor naționale în numele unui idol înșelător al progresului global.
Când ai studiat opera lui Goethe, angelologia sfântului Dionisie Areopagitul sau traducerile din Aristotel făcute de Constantin Noica, dar spui că n-ai înțeles întrebarea de la Referendumul pentru familie (2018), atunci participi la proiectul de secularizare agresivă a spațiului românesc, eliminând nu doar raportarea textului juridic la definiția biblică a căsătoriei (un bărbat și o femeie), ci și cauționând confuzia morală a relativiștilor.
Când ai statutul de purtător de cuvânt al Patriarhiei, dar cauți să învrăjbești Biserica, împărțind iresponsabil turma credincioșilor între vaccinați și nevaccinați (pe toată durata pandemiei din 2020-2021), atunci participi la secularizarea din interior a Trupului lui Hristos.
Când ești intelectual liberal, dar aplauzi măsurile de coerciție la adresa oamenilor sănătoși, când justifici măsurile brutale ale statului polițienesc și batjocorești reacția firească de auto-apărare a unor simpli cetățeni (din Texas și Florida până-n Rădăuți sau Berceni), când glorifici îngrădirea libertății de mișcare și acoperi pervers interesele corporatiste (Big Pharma) spre sărăcirea și îndatorarea celor botezați în numele lui Hristos, atunci subordonezi Împărăția lui Dumnezeu imperativelor Cezarului.
Când, în sfârșit, asociezi propagandistic data sărbătoririi bimilenare a Paștelui ortodox cu anumite conflicte ideologice și militare, atunci, voluntar sau involuntar, secularizezi cea mai importantă experiență liturgică a creștinismului răsăritean.
Din această perspectivă am citit, în comentariul video șters de YouTube, reflecțiile profesorului Paul Dragos Aligica despre procesul de eviscerare a creștinismului occidental, care s-a trezit astăzi sufocat de agenda woke.
Descompunerea identitară a creștinismului est-european se va petrece și pe tărâm românesc. Cum?
Lăsându-i pe toți rătăciții să ne spună, direct sau indirect, că Întruparea lui Hristos a avut drept obiectiv teologic suprem apariția civilizației euro-atlantice, integrarea României în NATO și aderarea Ortodoxiei balcanice la UE.
Prin confuzia deliberată între imperativele vieții spirituale ale Bisericii și obiectivele istorice ale unor organisme transnaționale, vom desăvârși procesul de anulare treptată a creștinismului biblic și apostolic de pe suprafața țării noastre, dar și a bătrânului continent.
Autor: Mihail Neamțu