Fiind studentă în Marea Britanie, sunt multe diferențe între așteptările pe care le-am avut depre Occident și realitate. Ca și cetățeni ai Estului Europei, ai părții mai puțin dezvoltate a lumii (cum ni se repetă la nesfârșit de statele din Vest), de mici copii am înghițit cu toții acest vis al Occidentului, „the American Dream”, chit că cei din aceeași generație cu mine am râvnit la tehnologia superioară care ni se arată zilnic pe Instagram de influenceri americani, iar cei cu mai multă experiență de viață decât mine s-au ascuns de controalele regimului comunist pentru a le putea observa lumea dezvoltată mai îndeaproape. Din păcate, relativa utopie care a fost prezentă în Vest cu câteva decenii în urmă a dispărut, iar avansurile tehnologice care au adus succesul Occidentului inițial sunt exact cele care îi facilitează acum căderea. Iar noi, românii, continuăm să tânjim la aceste tehnologii și să acceptăm prezentarea lor ca pod spre un trai mai bun.
Cartea lui George Orwell, 1984, de altfel preferata mea, a apărut la finalul celui de-al Doilea Război Mondial ca o avertizare. Lumea distopică prezentată în ea este controlată de Big Brother, guvernul care privește și știe tot ce se întâmpla, care încurajează copiii să își pârască părinții. O lume în care istoria este modificată pentru a valida prezentul, în care pacea este definită printr-un război continuu, în care dreptul la libera vorbire este permis atâta timp cât este folosit pentru a fi de acord cu sistemul și controlat prin frica permanentă instilată în populație.
Această critică socială, sau mai degrabă predicție a lui Orwell, demonstrează noțiunea teoretică generală a poststructuralismului lui Michel Foucault, ambele bazându-se pe viziunea filozofului Jeremy Bentham (1748-1832) a panopticonului. Panopticonul a fost inventat de Bentham la finalul secolului al optsprezecelea ca și un sistem disciplinar revoluționar de a construi închisori și alte instituții ale statului. Premisa e simplă: celulele sunt organizate în mod circular, iar în mijlocul lor este un turn de observație în care stă gardianul, ascuns de prizonieri. Chiar dacă nu îi poate urmări pe toți în același timp, riscul că acesta s-ar putea uita la ei în orice secundă menține toți prizonierii într-o stare de frică și alarmă continuă. În percepția lui Foucault, exact același fenomen este prezent în lumea modernă între guvern sau corporații și populație. Când ne plimbăm prin oraș cu toții știm că la orice colț de stradă, în fața oricărui magazin sau în fiecare parcare este o cameră de supraveghere. Când avem o discuție la restaurant, este evident că celelalte mese pot asculta. Și în intimitatea propriei case poți fi înregistrat de telefon sau de sistemele de case inteligente, care prin mecanisme precum Siri sau Alexa ascultă și înregistrează orice cuvânt. Tehnologia modernă ne-a adus pe toți în punctul unei urmăriri permanente, care deși este ușor de ignorat, nu ne părăsește la niciun punct de-a lungul zilei. Prin tehnologii de tip 5G care ne oferă permanent semnal și ne facilitează mesajele și postările constante, ne-am cedat intimitatea și dreptul la informațiile personale.
Desigur, unele dintre aceste consecințe sunt inevitabile, iar cei dispuși să renunțe la aceste tehnologii se vor afla doar într-o mare de oameni care nu au făcut-o dar prin dispozitivele cărora vor putea și ei la rândul lor fi înregistrați. Deși cu toții știm deja de aceste metode, chiar dacă unii consideră încă opinii ca ale mele teorii a conspirației, ce m-a inspirat să scriu acest articol este descoperirea unor metode aici în Marea Britanie care nu sunt încă valabile în România, dar sunt sigură că în curând vor fi „disponibile” și la noi. De exemplu, prețul asigurării la mașină este dependent de un „blackbox”, o cutie atașată de mașină care monitorizează totul și îți dă note la finalul fiecărei zi: de la viteză și încadrarea pe bandă până la locațiile în care conduci și la ce oră. Prețul asigurării este direct dependent de aceste note. Deci, dacă, spre exemplu, te duci să îți vizitezi mama în fiecare seară, iar această se întâmplă să locuiască într-un cartier considerat periculos de mașină, va trebui să plătești cu câteva procente mai mult la finalul lunii. Desigur, există opțiunea de a nu instala așa o cutie, dar asta va însemna că vei plăti mai mult de dublu la finalul anului (în cazul în care ești un șofer sigur). Un alt exemplu este cel al cartierelor ultramoderne de la periferia orașelor mari: în teorie acestea sunt tentante prin prisma luxului, siguranței și aerului mai puțin poluat pe care le oferă. Din păcate, vin la pachet cu un grup de vecini încurajați să raporteze orice „crimă” comisă: dacă doamne-ferește ai uitat să scoți gunoiul într-o zi, primești o notificare de la administrație. Dacă dorești să ai niște prieteni în vizită, numărul mașinii lor trebuie raportat cu o zi înainte laolaltă cu ora și durata vizitei (maximul fiind de două ore), ori se vor trezi cu o amendă de 100£ (aproximativ 575 RON) de la administrație, înștiințată fiind de vecini că ți-ai permis să ocupi un loc de parcare în plus, care, dealtminteri, ar fi rămas gol oricum. Sună incredibil de asemănător cu ce a descris Orwell, nu?
Cum în 1984 țara era menținută într-o perpetuă stare de panică și de război pentru a nu uni oamenii contra guvernului, ci doar împotriva dușmanilor guvernului, războaiele constante în această supranumită eră „a păcii” au aceeași țintă: atâta timp cât populația este îndoctrinată cu ură contra unui adversar comun și extern (terorismul, Rusia, China), nu va avea timp să se revolte împotriva sistemului propriu și să se gândească la toate nedreptățile interne. Sunt și multe lupte inventate care distrag atenția populației în Vest, cea mai arzătoare fiind prezentata luptă a membrilor LGBTQ+, care beneficiază de statut și drepturi egale. Deși este adevărat că la noi toleranța față de acest grup lasă de dorit, implicarea copiilor în această luptă împarte până și Occidentul: chiar acum vreo săptămănă a apărut un caz în care o profesoară creștină de școală primară din Nottingham a fost dată afară pentru că a refuzat să încurajeze tranziția unei fetițe de opt ani în băiat și să folosească pronume masculine (https://www.gbnews.com/news/nottinghamshire-news-teacher-sacked-pronouns-row-child). Un alt caz asemănător este fundația Mermaids, promovată de foarte multe celebrități britanice, care le oferă copiilor care vor să tranziționeze medicații hormonale și corsete de aplatizare a sânilor fără vreo pregătire medicală și fără acordul părinților (https://www.dailymail.co.uk/news/article-11251357/Trans-charity-Mermaids-faces-watchdog-probe-childrens-chest-flattening-binders.html). Ambele cazuri foarte grave, ambele dezbătute foarte mult în media Occidentală. Din păcate, creația unor cazuri atât de grave pare să aibă scopul de a direcționa discursul public cât mai departe de problemele concrete din țara lor și din afară, divizând și mai mult populația.
În concluzie, nu doresc să spun că Occidentul nu are multe calități la care trebuie să aspirăm, precum sistemul universitar sau salariile mai ridicate. Nici nu doresc să insult România, Marea Britanie sau orice comunitate. Mai degrabă doresc să vă inspir la reflecție, și să adresez tuturor întrebarea: chiar este mai bine în Occident? Iar dacă răspunsul este nu, de ce încercăm constant cu toții să îi emulăm? De ce orice eveniment văzut pozitiv în media este unul care ne aduce mai aproape de realitatea lor? Teoriile de conspirație și romanele distopice au devenit din păcate realitatea, iar toate tehnologiile care ne facilitează traiul zilnic ne prefac doar în deținuți ai lumii controlate de big data.
- Un citat din 1984:„Până când vor deveni conștienți nu se vor răzvrăti, iar până când nu se vor răzvrăti nu vor putea deveni conștienți”.
Sursa: solidnews.ro
Autor: Daria Gușă