Probabil unul dintre cele mai tari trei interviuri politice de după Revoluție: Ion Iliescu, în dialog cu fostul ministru Ionuț Vulpescu, la podcastul ”Avangarda” al acestuia, scrie Inpolitics. Un alt asemenea interviu a fost difuzat tot la ”Avangarda” în martie. La 95 de ani, Iliescu surclasează la luciditate tot leadershipul politic al ultimilor 20 de ani și vorbește despre ce fel de președinte ar trebui României după viitoarele alegeri. Difuzăm fragmente din material, cu precizarea că vom mai difuza și în zilele următoare, interviul fiind destul de lung.
Întrebat de ce în România instituția fostului Președinte al țării nu se bucură de același respect ca în alte țări, Ion Iliescu răspunde:
”Nu doar că instituția prezidențială nu e la fel de respectată și de sonoră cum e cultul foștilor Președinți de la Casa Albă, dar e ceva mai dramatic de atît. Nici foștii Președinți de stat, între ei, nu au dialog și nu sunt capacitați să rămînă în slujba României prin ceea ce au mai valoros: un capital social, conexiuni, influență internațională și, foarte important, experiența politică. Foștii președinți nu mai sunt uneori nici măcar în amintirea partidelor lor, darămite a opiniei publice. Ultima dată cînd ceva a reunit foștii Președinți ai României a fost înmormîntarea Papei Ioan Paul al II-lea(…) Ar fi frumos ca pe foștii Președinți să îi unească și nașterea unei noi Românii.
Vedeți, în România funcționează ceea ce Hannah Arendt numește, la un moment dat, mitul țapului ispășitor: cineva trebuie să fie de vină pentru insuccesele unei țări, și e mai simplu să arunci culpa asupra unui singur individ, decît să evaluezi problema ca fiind atribuibilă unor grupuri mai largi. Președintele României a fost țapul ispășitor în dialectica vinei de cînd s-a instituit democrația în această țară(…)
Președinți jucători, învățători, informatori
Cotroceniul a fost, în ultimele decenii, nu un loc din care Președintele iese către public, ci unul în care Președintele se închide(…) În România contradicțiile se nasc între mai mulți actori politici, iar Președintele mai degrabă mediază. Sigur, în cultura politică autohtonă au apărut tot felul de etichete prezidențiale: Președinți jucători, învățători, informatori.
Toate denotă însă derapajele democrației, dar toate susțin teoria mea, aceea că Președintele e cel pe care dai vina. Se vede, de altfel, și din matematica alegerilor: România vrea guverne de stînga, se simte reprezentată de ele, dar a retras stîngii, de fiecare dată, în ultimii 20 de ani, la alegerile prezidențiale, șansa de a mai da un Președinte social-democrat”.
Ion Iliescu explică și metafora președintelui- țap ispășitor:
”Vina pusă asupra unui singur om te scutește de efort: nu mai cauți soluții de grup pentru o politică mai performantă și nici nu mai delegi tipuri de responsabilități. De ce în România se vrea un nume propriu pentru orice culpă? Pentru că există un reflex mai degrabă estic, de a personaliza puterea și efectele ei. Niciodată nu sunt de vină sisteme sau instituții, nici grupuri, ci un individ, iar în cazul de față, Președintele e unul dintre animalele de sacrificiu în retorica discursului public, chit că republica noastră nu e una ca cea franceză, de pildă. Pe de altă parte, e foarte simplu să arunci vina asupra Președintelui, pentru că pare sacrificiul suprem, făcut de la vîrf, care albește campaniile electorale și deficitul de imagine. Partidul care veșnic se reinventează e un mit care are monopolul lui în spațiul public. Iar reinventarea ține de jertfirea unuia sau a altuia”.
”Palatul Cotroceni e și un loc al amneziilor, pentru unii, nu numai al beției de putere”
Ce calități trebuie să aibă un Președinte?
Ion Iliescu: ”România are nevoie de cineva care să fie deasupra partidelor. Un președinte e un mediator. Cumva, e și ciudat cîte etichete și sloganuri, apropo de publicitatea politică, au rezultat în ultimii ani. Unii au vrut să fie „președinte-jucător”. Asta înseamnă democrație? Să joci, ca Președinte, cot la cot cu partidele, cu grupurile de interese? Sau să reprezinți interesul societății și al statului român deopotrivă, fără a deveni clientul unor relații de putere? De ce nu alege nimeni să se prezinte electoratului ca ceea ce ar trebui să fie, un președinte-mediator?
Președintele e un arbitru al unui joc în care nimeni altcineva, în afară de societate, în întregul ei, nu are voie să cîștige. Desigur, Președintele vine susținut de un partid sau din partea unui partid. Dar un președinte trebuie să nu mai fie un individ de partid, ci un om de stat; asta nu înseamnă însă că Președintele trebuie să aibă o amnezie ideologică, să uite de valorile și principiile lui, odată ajuns la Cotroceni.
Să știți că Palatul Cotroceni e și un loc al amneziilor, pentru unii, nu numai al beției de putere. Nu poți face ca Președinte ceea ce ai promis că nu vei face în campanie. Un prezidențiabil bun e cel care are conștiința clară cu privire la ce nu trebuie să facă, și încrederea nezdruncinată cu privire la ce poate să facă. Un Președinte bun e cel care are simțul rigorii și grandorii istoriei, cum îl avea Mitterand, de pildă”.
Mesajul subtil al lui Ion Iliescu: nu mai trebuie aleși președinți inculți!
”Un ingredient de nelipsit în portretul robot al liderului de la Cotroceni trebuie să fie educația culturală și capacitatea de a învăța, nu trebuie să le știe pe toate deodată, dar trebuie să vrea să învețe de la toți cei din jurul lui. Cred că doar un individ cu sensibilități culturale poate înțelege orientarea europeană și atlantică în continuare, ca un factor identitar al țării noastre, și poate propune intern un ecosistem al unității în diferență, pluripartidist, multicultural.
Europa va fi tot mai mult o chestiune de voință politică și Președintele României trebuie să aibă gustul acestei voințe. Ce doresc să aducă toamna României? Un Președinte care să fie autentic fără a personaliza puterea, acesta va fi pariul noului deceniu al democrației românești.
Sunt foarte multe sloganuri politice și foarte puține branduri pentru România. Ca România să fie un loc al performanței și proximității, un spațiu social în care oamenii țin aproape unii cu alții, Președintele trebuie să aibă priceperea incluziunii sociale. Ce îi lipsește României e și un Președinte care să facă din umanism un aliat al său, mai mult decît partidele din opoziție sau de la putere. A fi reprezentantul oamenilor, educîndu-le mentalitățile și cultivîndu-le libertățile, aceasta va fi o sarcină prezidențială cu totul aparte în plină epocă, în care oamenii nu mai gîndesc deloc sau lasă inteligența artificială să se pronunțe pentru ei”.
”România a avut în ultimii ani președinți care fie au făcut microfonie, fie au tăcut”
”Am un mesaj și pentru oameni: să nu creadă că cei care tac, nu fac. România a avut în ultimii ani președinți care fie au făcut microfonie, fie au tăcut. Nu poți să transmiți de la Cotroceni ca în serile cu karaoke, constant, pentru că începi să falsezi niște principii democratice, nici să te ascunzi ca și cînd Cotroceni e un spațiu monahal. Dialogul cu societatea trebuie și el să aibă, dinspre Președinte spre oameni, o justă măsură, iar dinspre oameni spre Președinte, o justă înțelegere.
M-aș bucura ca România să aibă un Președinte care să își propună o platformă de lucru pentru combaterea celor șapte păcate sociale, așa cum le numea Mahatma Gandhi: politică fără principii; bogăție fără muncă; plăcere fără conștiință; cunoștințe fără caracter; comerț fără moralitate; știință fără omenie; religiozitate fără sacrificiu. „România vindecată”, cu alte cuvinte”.
”Dacă astăzi un candidat își întreabă rivalul ce orientare religioasă are, e sinucidere curată”
Întrebat ce ar răspunde azi la întrebarea care i s-a adresat de către Emil Constantinescu în campania din 1996: „credeți în Dumnezeu, domnule Iliescu”?, fostul președinte răspunde:
”Într-o dezbatere pentru cursa prezidențială, dacă astăzi un candidat își întreabă rivalul ce orientare religioasă are, e sinucidere curată. Criteriile progresiste ar spune că nu ai ce să cauți în intimitatea celuilalt. Dacă aș fi avut dezbaterea aceasta în 2024, cîștigam doar lăsîndu-mi contracandidatul să adreseze această întrebare, fără să schițez un gest. E simpatic cum noi am fost în 1996 mai progresiști decît sunt unii în 2024, nu?
Noua generație caută, dar nu prea mai are unde să găsească, un Președinte care crede genuin că știința și religia trebuie să se afle într-un dialog. Așadar, ce aș răspunde astăzi la acea întrebare? Exact ce am răspuns și atunci, cu deplină sinceritate. Aș fi putut să îi spun dlui Emil Constantinescu un adevăr esențial: nu am făcut și nu voi face niciodată paradă de nimic. Scriptura însăși îți recomandă: cînd te vei ruga, intră în casa ta și în cămara ta. Pe de altă parte, nu știu de ce, unii au sentimentul că dacă îl interpelează pe Dumnezeu au și dobîndit împărăția cerului” mai spune Iliescu. (B.T.I.)