Site icon gandeste.org

Mesajul lui Iohannis de Ziua Europei: ”Statul sunt eu!”

O reacție stupefiantă a președintelui Klaus Iohannis, survenită azi, trimite cu gîndul la o situație foarte îngrijorătoare: aceea că România e condusă de un personaj care subminează indirect, dar puternic, autoritatea instituțiilor statului prin refuzul pur și simplu de a recunoaște deciziile acestora. Adică exact opusul comportamentului pe care ar trebui să îl aibă un șef de stat.



Cum deja se știe, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a decis, azi, să-l amendeze pe Klaus Iohannis pentru folosirea publică a expresiei ”penali” cu referire la oameni nevinovați pînă la terminarea proceselor. Imediat, Administrația Prezidențială a difuzat un comunicat oficial din care am aflat că ”Președintele României consideră că este o decizie politică și va contesta la instanța competentă decizia CNCD”.

E uluitor că președintele țării folosește fără să clipească în apărarea sa fix argumentele tuturor ”penalilor” pe care îi înfierează: anume că nu e o sancțiune cinstită, ci una odioasă, cu profund substrat politic. Mai pe românește, luată la ordin.

Am fost preveniți, însă.

Și nu am dat atenție.

În aprilie 2014, întrebat de reporterii ”Kamikaze” ce ar face dacă ar pierde procesul cu ANI și ar fi declarat incompatibil, Iohannis a dat un răspuns neașteptat: ”Găsim noi o soluție nemțească și în situația aceea, deși sper să nu ajungem acolo”.

Pe 29 septembrie 2014, în preziua procesului de incompatibilitate de la ÎCCJ, el făcea un anunț la fel de ciudat: ”Pot să vă spun că voi candida indiferent ce o să se întâmple.”

După decizia definitivă a Curții de Apel Brașov, prin care a pierdut o casă din Sibiu obținută prin fraudă, Iohannis a ieșit la rampă, în noiembrie 2015, cu o declarație în care contesta sentința: ”Această soluție după părerea mea nu e bună, mă nemulțumește și împreună cu avocații căutăm cele mai bune căi pentru a contesta aceasta soluție”.

Nu doar că a vrut pentru sine o cale extraordinară de atac, dar a mai cerut și strămutarea procesului la altă Curte de Apel, ceea ce însemna un alt tip de mesaj de neîncredere, pe adresa strict a judecătorilor de la Brașov.
Altfel spus, președintele a contestat în justiție o decizie a justiției.

Astăzi, el a iese din nou cu un mesaj de neîncredere în instituții, refuzînd să recunoască decizia CNCD. Și iar anunță că va contesta în justiție.

O oră mai tîrziu, la recepția de la Cotroceni de Ziua Europei, președintele a declarat:
”Fără democrație, fără stat de drept, fără legi corecte nu există prosperitate și bunăstare pentru majoritatea cetățenilor. Ar exista doar privilegii pentru un grup restrîns aflat la putere”.

Destul de onest președintele: între respectivele privilegii se numără, din ce vedem, și acela de a aplauda deciziile justiției și ale altor instituții ale statului doar atunci cînd îi vizează pe alții.
Cînd vine vorba despre sine și familia sa, Klaus Iohannis iese public și dă vot de blam respectivelor instituții.

O atitudine care ar trebui să ne dea tuturor, dar mai ales susținătorilor președintelui, serios de gîndit.

Autor: Bogdan Tiberiu Iacob

Sursa: InPolitics

Exit mobile version