Site icon gandeste.org

Martiriul în lumea căzută a modernității

Am descoperit din întâmplare textul de mai jos. Mi-a sărit în ochi numele pastorului Richard Wurmbrand, un nume pe care fiecare român ar trebui să-l cunoască și să-l respecte. Apoi am citit cu atenție textul, am descoperit un articol superb care mi-a limpezit gândurile, am înțeles mai bine ceea ce mi se întâmplă ca părinte care a decis să-și educe acasă copiii, am înțeles ce mi se întâmplă atunci când îmi afirm fără rezerve ideile liberal clasice, am înțeles în sfârșit natura feminină a urii difuze pe care mașinăria de marketing a marilor companii farmaceutice o revarsă asupra mea, asupra unui simplu farmacist de provincie.

Vin dintr-o familie în care ambii bunici au fost în închisoare sau în domiciliu forțat, cu unele excepții unchii au cunoscut, de asemenea, represiunea regimului comunist. Din poveștile copilăriei știu ce înseamnă suferința, ce înseamnă persecuția. Nu am comparat niciodată suferința mamei mele cu ceea ce ni se întâmplă nouă, avem mâncare pe masă, casa copiilor mei este mereu încălzită. Meritul articolului pe care vă invit să-l citiți mai jos este faptul că m-a ajutat să înțeleg mai bine natura feminină, felină a represiunii în contrast cu represiunea masculină de care au avut parte generațiile dinaintea celei căreia îi aparțin.

Îmi exprim pe această cale recunoștința față de dl. Isker, textul domniei sale mi-a clarificat multe dubii și rețineri, m-a ajutat imens pentru a înțelege mai bine lumea în care trăiesc.

Originalul textului de mai jos poate fi găsit la https://news.gab.com/2023/02/martyrdom-in-trashworld/

Martiriul în lumea căzută a modernității

scris de pastor Andrew Isker

Majorității creștinilor americani i s-a spus dintotdeauna să fie gata să-și dea viața pentru Isus Hristos. Dar dușmanii lui Hristos din lumea globalistă modernă nu vă vor folosi ca hrană pentru lei, nu vă vor arde pe rug. În schimb, dacă sunteți creștin în lumea căzută a modernității, martiriul vostru va fi unul psihic. Acest chin psihic nu se va petrece cândva în viitor, acesta a început deja.

La fel ca mulți tineri creștini care au descoperit pentru prima dată istoria credinței creștine, am găsit la rândul meu tărie și inspirație în povestea vieților martirilor din vechime. Cum să nu fii plin de entuziasm și de pasiune citind despre bărbați și femei care au mers bucuroși la o moarte chinuitoare, refuzând să se lepede de Domnul? Căci cei dinaintea noastră au fost aruncați la lei, incendiați, bătuți, torturați, întemnițați și înfometați. Am citit Cartea Martirilor a lui Foxe, aceasta detaliază istoria martirilor creștini de la biserica primară și până la Reformă și am fost plin de uimire și admirație. La urma urmei, cum aș fi putut să nu fiu?

Am citit în continuare Tortured for Christ, de Richard Wurmbrand, fondatorul Voice of the Martyrs, care a petrecut 14 ani închis și torturat de comuniști pentru credința sa creștină. Richard Wurmbrand a fost ținut în izolare, fără să audă o vorbă, timp de trei ani. A fost bătut și torturat în mod regulat și i s-a smuls carnea de pe picioare până la os. Deși după ce a fost eliberat prima oară i s-a spus să nu-l mai predice pe Hristos, el și-a reluat imediat lucrarea în biserica subterană, propovăduind și predând Cuvântul lui Dumnezeu, nedescurajat și fără grija că se va repeta ceea ce tocmai trăise. În mai puțin de trei ani, a fost din nou arestat și întemnițat, totul terminându-se cu amnistia din 1964.

Istorii precum acestea care arată devotamentul creștinilor credincioși, ne pune la îndemână eroi pe care să-i imităm. Desigur, vom fi imediat atacați, vom fi atacați din clipa în care începem să aplicăm lecțiile martirilor creștini în epoca noastră, oameni răuvoitori, adesea din interiorul bisericii, ne vor ataca fără întârziere. Campusurile universitare reprezintă o fereastră către viitorul nostru de peste 15 ani (sau poate cinci sau zece – ritmul s-a accelerat considerabil). Când eram la facultate în urmă cu aproape 20 de ani, am început să văd ostilitatea tot mai mare față de credința creștină.

La universitatea mea de stat pe care am absolvit-o după ce am primit o diplomă de patru ani, profesorii batjocoreau în mod deschis în timpul cursurilor credința creștină. Niciodată credința nu a fost nici măcar tangenţial legată de materia pe care aceștia o predau. […] Când am luat cuvântul și am spus: „Sunt creștin, nu sunt de acord cu dumneavoastră și nu apreciez cum vorbiți despre ceea ce cred”, am fost batjocorit de profesori și de către colegii mei aflați sub influența intelectuală a profesorului. Când discutam astfel de lucruri cu alți creștini conservatori, evanghelici, unii erau înțelegători și împărtășeau experiențe similare, în timp ce alții luau în derâdere astfel de experiențe spunând: asta nu este o persecuție reală. Ai un complex de martir.

În acel moment, în ciuda faptului că nu aveam un cadru coerent care să-mi permită să-mi articulez gândurile, mi-am dat seama de liniile de luptă care urmau să fie trasate în următorii 15-20 de ani, nu numai în cadrul culturii în general, ci și în cadrul bisericii. Abia recent, după publicarea modelului Trei lumi de evanghelism al lui Aaron Renn, ostilitatea față de credința creștină în cultura noastră și răspunsul timorat la această ostilitate din partea multor evanghelici au început să capete un înțeles. În acest model, Renn subliniază „lumile pozitive, neutre și negative” în care cultura populară vede creștinismul ca pe ceva în general bun (cum a văzut cultura creștinismul până în anii 1990), apoi ceva nici bun, nici rău (de pe la mijlocul anilor 1990 și până prin 2010), apoi, în sfârșit, ca ceva care are un statut compromițător și scăzut (de la mijlocul anilor 2010 până în prezent). Când eram la facultate, ceea ce Renn numește „Lumea negativă” sosise deja. Era compromițător să fim creștini, dacă erai creștin aparțineai, fără echivoc, unei lumi având un statut scăzut. Colegii credeau că noi creștinii eram un soi ratați demodați, asta chiar dacă aveam bani sau purtam o îmbrăcăminte potrivită, chiar dacă aveam un fizic agreabil sau posedam orice alte calități care ar trebuit să ne ofere în mod firesc respectul semenilor noștri; credința creștină nega instantaneu toate acestea.

După decizia Obergefell a Curții Supreme a SUA și cu siguranță după vara „în mare parte pașnică” a anului 2020, experiența mea la facultate petrecută la începutul anilor 2000 – Lumea negativă – a ajuns în sfârșit să devină realitatea vieții de zi de zi pentru restul americanilor. A fi astăzi un creștin care crede că Biblia este pur și simplu adevărată și care dorește să trăiască o viață conform poruncilor lui Isus Hristos, reprezintă un impediment major pentru a urma o viață normală. O carieră de succes, găsirea unui soț și câștigarea respectului prietenilor și vecinilor tăi, toate acestea devin mult mai dificil de atins dacă suntem creștini ce trăim în lumea căzută a modernității noastre. Atunci, ca și acum, creștinii devotați colaborării cu dușmanii lui Hristos vor spune: „asta nu este o persecuție adevărată”. Desigur, nu este același lucru cu ceea ce i s-a întâmplat lui Richard Wurmbrand căruia i se smulgea carnea picioarelor sau cu Sfântului Bartolomeu care a fost jupuit de viu. Nimeni nu ar îndrăzni să pretindă așa ceva. Cu toate acestea, cele care ni se întâmplă sunt cât se poate de concrete și de reale. Nu i-am spune cuiva care tocmai și-a rupt piciorul și zace pe pământ zvârcolindu-se de durere: „Adună-te! Cunosc pe cineva în spital cu cancer în stadiul patru iar acesta îndură mult mai multă durere decât tine.” Doar un monstru s-ar comporta așa.

Fapt este că, în afara câtorva cazuri excepționale, tipul de martiriu experimentat în trecut de creștini este probabil să nu aibă loc. Nu așa funcționează Regimul Demonic. O astfel de persecuție deschisă, directă, precum cea care a venit din partea evreilor în secolul I, a romanilor, a guvernelor medievale, a iacobinilor francezi, a bolșevicilor sau a jihadiștilor nu este genul de martiriu cu care ne confruntăm astăzi. Demonii care ne conduc nu sunt atât de direcți și de violenți, nici atât de masculini. Nu, demonii care ne conduc sunt pasiv-agresivi și se bazează pe manipulare psihologică și socială pentru a ne tortura.

Persecuția noastră este și va fi din ce în ce mai subtilă și mai feminină. Diferența dintre persecuția de atunci și de acum este precum diferența între a fi persecutat de Biff Tannen în Back to the Future și a fi hărțuit de antagoniștii din Mean Girls. În loc să fim brutalizați, torturați sau uciși, vom fi ostracizați social, vom fi eliminați de la participarea în economie, copiii noștri vor fi luați de la noi și îndoctrinați iar, în tot acest timp, creștinii care colaborează cu regimul ne vor spune că nu se întâmplă nimic.

Ceea ce face ca persecuția modernă să fie atât de insidioasă este că aceasta nu pare să se întâmple cu adevărat, asta mai ales în comparație cu brutalitatea fățișă pe care creștinii dinaintea noastră au experimentat-o. Este important să ne amintim cuvintele apostolului Pavel care spunea că „toți cei care doresc să trăiască cu evlavie în Isus Hristos vor suferi persecuție. Dar oamenii răi și trufașii vor crește din ce în ce mai mult în răutate, înșelând și fiind înșelați.” (Timotei 3:12-13). Dacă suntem creștini, vom suferi, vom fi persecutați pentru credința creștină. Nu există nicio cale de a ocoli această realitate. Iar persecuția nu va veni întotdeauna sub forma unor oameni cu săbii sau cu arme care ne bat la ușă gata să ne tortureze și să ne omoare. Dar dacă suntem oameni credincioși într-o lume fără Dumnezeu, într-o lume care se răzvrătește împotriva Creatorului ei, suntem reprezentanții tangibili, în carne și oase, a acelui Creator împotriva căruia se răzvrătesc cei din jurul nostru. Iar de suferit vom suferi negreșit. Suferința cu care ne vom confrunta și cu care mulți dintre noi se confruntă deja este excluderea socială și chinul psihologic intens și neîncetat al unei societăți fără Dumnezeu care este concepută pentru a ne face să ne lepădăm de Hristos. Există o mulțime de vectori și de mecanisme care vor fi folosite împotriva noastră. Ne vor izola de propriile familii. Se vor folosi de puterea financiară a corporațiilor pentru a pune la cale stimulente pentru care să ne determine să facem mai întâi un mic compromis. Ne vor jefui de proprii copii care apoi vor fi folosiți ca ostatici împotriva noastră. Fiecare mesaj, din fiecare colț al lumii este un flux continuu, 24/7, care predică mesajul atât de subtil: „dacă crezi în Isus Hristos, dacă crezi că Biblia este adevărată, ești un ratat și te urâm. Nu ai loc în societatea noastră. Sperăm să te sinucizi”. Acesta este subtextul oricărei forme de cultură populară pe care lumea căzută a timpului nostru o revarsă împotriva noastră. Nu suntem uciși și torturați, dar mintea, sufletul și spiritul nostru sunt cu certitudine torturate. Lumea căzută a modernității noastre a perfecţionat un soi de persecuţie care este chiar mai gravă decât arderea pe rug sau aruncarea la lei înfometați. Lumea modernă a perfecționat la scară industrială un soi de persecuție a creștinilor care

1. nu arată ca o persecuție,

2. când are succes, face să pară ca și cum apostatul s-ar fi trezit într-o zi și a ales în mod liber să nu mai creadă în Isus,

3. de aceea îi determină pe creștini să nu fie vigilenți atunci când se confruntă cu aceasta, lăsându-i extrem de vulnerabili la efectele ei pernicioase.

Dar care este răspunsul la toate cele de mai sus? Este important să înțelegem că suntem în război împotriva demonilor acestui veac, împotriva celor puternici, împotriva conducătorilor întunericului ce ne înconjoară, împotriva oștirilor spirituale ale răului, la fel cum au fost sfinții din vechime. Este important să suportăm această suferință cu demnitate și cu hotărâre, așa cum au făcut-o eroii martiri ai bisericii. Nu contează ce spun creștinii colaboratori cu necredincioșii, aceștia au deja recompensa binemeritată. Așa cum a spus Sfântul Pavel, vom suferi pentru că urmăm o viață creștină, falșii creștini ne vor batjocori tocmai atunci când va veni această suferință. Dar cei cu înțelegere a credinței văd că urmărim o coroană de aur din mâinile Regelui nostru. Și deși cicatricile persecuției noastre nu pot fi văzute cu ochii, suferințele noastre sunt suferință de dragul Domnului Isus Hristos, una pe care ar trebui să o primim cu bucurie, tocmai fiindcă am fost găsiți vrednici să o suportăm. Aceasta este perspectiva pe care o aveau creștinii din vechime despre suferința lor de dragul lui Hristos și așa ar trebui să o vedem și noi. Indiferent de suferința pe care o îndurăm, aceasta se adaugă la suferința lui Hristos. A rămâne credincioși lui Hristos și a pierde oportunități de carieră este un sacrificiu autentic. A sacrifica o viață mult mai confortabilă pentru a ne putea proteja copiii de cei care caută să le facă rău este un sacrificiu autentic. A fi numit bigot, rasist, homofob, fascist și orice altă insultă pentru că refuzăm să recunoaștem altă autoritate, în afară de Cel care conduce la dreapta tatălui său, sunt toate insulte pe care ar trebui să le primim cu bucurie.

Biblia descrie suferința creștinilor ca o adăugare a ceea ce lipsește suferințelor lui Hristos (Col. 1:24). Deși nu pare deloc așa, astfel de suferințe ne împlinesc. Așa cum sângele vărsat de poporului lui Hristos nu cade în urechi surde, ci strigă către cer, la fel este și cu tortura psihică și cu teroarea pe care le suportăm astăzi pentru că suntem cu fermitate de partea lui Hristos. Datoria noastră ca creștini este să ne unim cu cei care poartă numele lui Hristos și să construim comunități reale, în carne și oase, impermeabile la teroarea „Lumii negative”. Dușmanii lui Hristos ne forțează să ne unim, iar asta este exact ceea ce trebuie să facem. Trebuie să ne construim propria societate cu propria noastră economie înăuntrul celei care se prăbușește în fața ochilor noștri. „Lumea negativă” nu este sfârșitul poveștii. Au mai existat „Lumi negative” de multe ori înainte și toate au fost biruite de victoria lui Isus Hristos. La fel va fi și lumea negativă a Imperiului Globalist American.

Traducere: Ovidiu Tânjala

Articol postat pe https://taxfreedomday.ro/

Sursa: https://news.gab.com/2023/02/martyrdom-in-trashworld/

Exit mobile version