Site icon gandeste.org

Maria Diana Popescu: Sănătatea a primit cea mai cruntă lovitură

Le-am spus de atîtea ori oficialilor să stea cuminţi în bănci, să-şi ia pastilele, ca să nu agreseze poporul, dar ei sar pîrleazul în formă continuată! Se cred super-oameni sub aripa legii făcută să le apere pielea de răcoare. Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila se speteşte muncind pe feisbuc la fel ca Iohannis. De pe pagina măreţei magazii de lucruri stricate, Rafila transmite că începe digitalizarea spitalelor cu bani din PNRR! Pentru acest demers au fost alocate 100 de milioane de euro din fonduri europene, iar Rafila spune că va face tot posibilul pentru finanţarea marii majorităţi a proiectelor depuse. Toată lumea ştie că spitalele au de toate, au personal suficient, au aparatură SF care tratează şi învie pacienţii „subit”, au paturi suprapuse, au şi nosocomiale mortale, însă Rafila digitalizează poruncile primite de la OMS. Nu contează lipsurile şi pericolele fundamentale cu care se confruntă medicii! Nu contează istoria recentă a pacienţilor arşi de vii în spitalele incendiate „accidental”! Ordinul se execută, iar în cazul de faţă executantul este la fel de vinovat ca „superiorul” care a emis ordinul.

Ministrul Rafila refuză să facă publice documentele unui raport care arată că zeci de mii de români se infectează cu nosocomiale anual în spitale. În 2022 s-a depăşit pragul de 30.000 de infectaţi. De asemenea, Rafila a refuzat să vorbească despre starea jalnică a infrastructurii electrice  a spitalelor, cauză din care spitalele iau foc. Din cîte se ştie, spitalele au un fel de dublu statut: sînt trecute printr-o lege de proastă rînduială în administrarea primăriilor, însă ordinele le primesc de la Ministerul Sănătăţii. Cu alte cuvinte, banii necesari funcţionării trebuie să le fie asiguraţi din surse locale, dar activitatea e dictată de la minister. În concluzie, spitalele sînt precum copilul cu două moaşe, care rămîne nemoşit. Instituţiile locale – multe sub conduceri haotice şi/sau corupte, cum s-a şi demonstrat, le-au lăsat de izbelişte pentru că s-au apucat de construit săli de sport şi stadioane. Este publică informaţia că în oraşul Piteşti, unde primăria a construit în 2023 o uriaşă sală de sport, se dărîmă stadionul Nicolae Dobrin  ca să-l reconstruiască din banii primăriei. Guvernul nu are bani pentru repararea şi dotarea spitalelor, dar are pentru arme şi muniţii de trimis în Ucraina. Nu are bani pentru săracii României, dar pentru refugiaţii ucraineni are. Nu are bani pentru măsuri de pace, dar pentru acţiuni războinice, „are balta peşte!”

Înaintea anunţului cu digitalizarea nu tocmai imperioasă, în luna august a acestui an, preţurile medicamentelor au crescut în România cu 20,78%, în medie, faţă de luna iulie şi cu 15,06% faţă de august 2022, arată datele Institutului Naţional de Statistică, citate de News.ro. Cei de la Catalogul Preţurilor la medicamente eliberate cu prescripţie au inclus pe lista scumpirilor peste 6.200 de medicamente.  Rafila nu-i deloc străin de aceste majorări, date fiind zecile sale vizite externe (de ce nu s-ar plimba şi el pe bani publici asemenea excursionistului permanent de la Cotroceni?) care, mai mult decît probabil, au legătură cu bine-cunoscutele corporaţii farmaceutice, cu loby-ul făcut de şi pentru acestea, într-un final primind ce au cerut: majorări de preţuri la medicamente, de care se „bucură” în primul rînd seniorii României şi pătura socială săracă (refugiaţii ucraineni au alt regim de gratuităţi şi reduceri). E clar că producătorii din industria farmaceutică au pus presiune pe Guvern pentru luarea acestei măsuri. Industria de Război şi Corporaţiile Farmaceutice concurează pentru locul prim şi pentru profituri uriaşe din vînzarea armament şi medicamente. În România, sănătatea a devenit un lux. Potrivit Eurostat, România este pe primul loc în UE la rata mortalităţii pe afecţiuni ce pot fi tratate şi locul trei la rata mortalităţii în cazul bolilor ce pot fi prevenite. Politicile dezastruoase din Sănătate, girate şi dictate de Rafila, îngreunează sau chiar închid accesul la medicamente al pacienţilor pe toate categoriile de vîrstă, afecînd astfel  sănătatea publică. Cum poate fi socotită această măsură aberantă? Un atentat la siguranţa naţională, o încălcare a Constituţiei, mai ales, dacă vorbim despre accesul gratuit al copiilor la tratament. Afirmaţia diabolicului creier al Forulului Economic de la Davos – Yuval Noah Harari, aruncată „întîmplător” la Warwich, anul trecut, spune mai mult decît e nevoie: „Dacă omenirea refuză predarea suveranităţii în mâinile elitei, se va confrunta cu exterminarea!”. Cine mai are încă un creier sănătos va trage concluziile şi va proceda după posibilităţi.

Ministrul Rafila avea obligaţia să plafoneze lăcomia Companiilor Farmaceutice, dar faptul că a fost-este şi rămîne omul OMS, nu omul României lămureşte totul. După Polonia, România este a doua cea mai mare piaţă din Europa de Est pentru produse farmaceutice! Numai în 2021, companiile farmaceutice au înregistrat venituri record de 3,9 miliarde din vînzarea medicamentelor. În ultimele decenii, producătorii Big-Pharma ţintesc tot mai mulţi oameni sănătoşi prin publicitate nociv-virulentă.  Comerţul cu boli urmăreşte păstrarea unei permanente clientele de „pacienți-clienți” prin „medicalizarea” vieţii acestora. Inocularea fricii, panicii, fiind strategie lor de succes. Comersanţii de medicamente au inventat cîte o boală pentru fiecare pastilă fabricată, constată medicul Martin Winkler în postfaţa lucrării lui Jorg Blech, „Inventatorii de boli”: „Manipulând membrii influenţi ai comunităţii medicale, industria farmaceutică a modificat periodic normele anumitor valori biologice (colesterol, tensiune arterială e.t.c.) „pentru a creşte numărul pacienţilor care cumpără medicamente”. Asta explică de ce 80% din oamenii sănătoşi de pe planetă ajung bolnavi peste noapte. În România, în spitale intri cu un diagnostic şi ieşi cu şapte şi cu traista de medicamente.

Actualul prim-ministru al Guvernului are intenţii la fel de „inteligente” cu ale slugoiului Rafila. Vrea să taie de la Sănătate, din fondul  PNRR! Să ia de la spitale şi şcoli ca să se conformeze indicaţiilor hararriene! Fondul şi aşa amputat al spitalelor va rămîne cu un minus 740 de milioane, iar lozinca premierului cu îmbunătăţirea sistemului de sănătate a fost doar pentru naivi. Dezastrul Crevedia nu i-a pus în gardă pe oficialii noştri, pregătirea sistemului medical pentru o eventuală criză ar trebui să fie o prioritate pentru Guvern! Şi iar amintim de avertismentul lui Harari! Ce vom face atunci? Guvernul va trimite românii să fie trataţi de OMS? Rafila nu precizează dacă  sicriele sau sacii din plastic le asigură OMS ori trebuie să vină cu ele de-acasă?

Sănătatea a primit cea mai cruntă lovitură după ce guvernul a renunţat la proiecte în valoare de 2,1 miliarde de euro din catastrofalul PNRR. Într-o ţară în care spitalele iau foc ucigînd pacienţii, investiţiile cu renovarea şi dotarea lor sînt la pragul critic. Ca şi înaintaţii săi, Tătaru & Co, Rafila nu s-a zbătut pentru cauza spitalelor în PNRR, dar e dispus să se împrumute pentru acestea de la Banca Europeană de Investiţii (BEI),  în condiţiile în care ţara noastră dă piept cu deficitul bugetar şi cu împrumuturile pentru acoperirea acestuia. În concluzie: sănătatea a trecut pe marginea prăpastiei, domnilor Rafila şi Ciolacu, nu-i  faceţi vînt! Şi aşa e la cota de avarie, cu un buget mult sub limită. La cîte nelegiuiri au făcut şi fac miniştrii noştri, putem spune că nerozii tot nerozi rămîn, adică mănîncă oaia cu clopot cu tot. Cu trădătorii nu trebuie să te pui, ei sînt una din armele „Marii Resetări”, la fel ca satrapia politicului şi stilul golănesc prin care e condusă ţara, transformată într-o cîrciumă portuară, unde piraţii drogaţi ai UE şi SUA, simbriaşi ai „Marii Resetări”  dau iama în buzunarele vecinilor de masă şi iau vieţile cetăţenilor planetei.

Autor: Maria Diana Popescu

Sursa: https://www.art-emis.ro/editoriale/sanatatea-a-primit-cea-mai-crunta-lovitura

Exit mobile version