Alte manipulări violente şi sufocante vin din presa mituită cu bani de guvernul lui Iohannis. Pentru început timid şi reţinut ca o fată mare, pentru că oficialii noştri nu primiseră încă instrucţiuni complete, valul Delta e ajutat de jurnaliştii de casă să pătrundă pe plajele din miezul societăţii! Ulterior, în funcţie de gradul de vaccinare, înaintarea valului Delta va fi tupeistă, ucigătoare, cu restricţii dure! Servitorii mondialiştilor au de gînd să se ţină de planificarea lor, să ne mai perpelească vreun an, fiindcă nu le-au fost suficiente profiturile. Cretinii au botezat şi au făcut cumetrii oricărui virus trimis în lume de pe lamela microscopului, cum de altfel, nume au primit şi taifunurile războiului geodezic, meteorologic şi virusologic, care au ucis milioane de oameni în lume. Cu cifrele morţilor planetare în mînă, din culise, globaliştii ne urmăresc, nu tocmai satisfăcuţi, cu vechea placă a intimidării şi vaccinării obligatorii, în cazul în care îndrăznim să contestăm informaţiile. Comerţ cu viaţa şi cu moartea! Automatizaţi deja, unii poartă cu mîndrie masca, chiar şi cînd sînt singuri pe stradă sau în parc. Elita ştiinţelor medicale a lumii e predominant tăcută. De puţine ori a reacţionat, deşi nicio statistică nu justifică vaccinarea globală, rata reală a mortalităţii din cauza Covid-19 fiind scăzută, procentul de 2,5% fiind supraevaluat.
Despre Stalin se spune că îşi dresa cîinele prin înfometare. El fiind singurul care îl hrănea cînd şi cînd. În felul acesta Stalin cîştigase supunerea totală a patrupedului. Acelaşi lucru se întîmplă cu noi şi cu stăpînii noştri diabolici! Urmărind evoluţia evenimentelor din ultimii ani, observăm cum uriaşele buncăre de lux s-au înmulţit pe planetă, cum înstăriţii lumii sînt preocupaţi numai de interesele şi cîştigurile lor pe seama mulţimilor, ţinute sub restricţii şi experimente medicale, exploatarea crizelor plantate în lume fiind tot mai profitabilă pentru ei. Sub perdeaua fumului virusologic, tot mai multe lăcaşuri culturale dispar, şcolile sînt subminate, IQ-ul planetar scade.
Purtaţi mască, spălaţi-vă pe mîini! Vaccinaţi-vă şi virusul va dispărea! Iată că aceste formule magice nu funcţionează! Vaccinul nu aduce imunizarea, ci reinfectarea celor cu un fond de natură descoperit, în multe cazuri, deces. Al naibii virus! E selectiv! Are memorie! Recunoaşte doar paşaportul de vaccinare. Nu mai există resorturi morale nicăieri în lume, ci motivaţii profund totalitare, de putere, profit, sclavie şi supunere globală, metamorfozare a omului, în ideea creării unui genotip uman de tip superior. Pe fondul inventatelor pandemii şi al desfiinţării libertăţilor fundamentale ale omului au înflorit afacerile bogătaşilor lumii prin vînzarea „serului” minune, deşi aproape jumătate din decesele recente din lume, cauzate de Covid19, aparţin persoanelor vaccinate. Confirmă acest lucru şi un raport publicat recent de „Wall Streat Journal”, bazat pe datele furnizate de Ministerul de Sănătate Publică al Angliei. Potrivit acestuia, au existat 117 decese în 92.000 de cazuri Delta înregistrate pînă la data de 21 iunie 2021, 50 dintre acestea (46%) fiind ale unor persoane vaccinate cu două doze de vaccin.
Peste puţin timp modele societale şi politice actuale vor fi amintiri triste, iar preşedinţii de stat, cărora unii li s-au închinat ca la icoane, vor fi nişte mumii îmbălsămate de coşul de gunoi al istoriei. Deci, nu e cazul să consimţiţi autoritatea statului totalitar-corupt şi a specialiştilor falşi! Statul totalitar al lui Hitler, Stalin, Mussolini era alcătuit şi el din specialişti şi propaga o identitate „ştiinţifică” solidă (omul nou, societatea ideală, alimentaţia raţională etc), dar aceste ideologii şi construcţii au rămas jocuri de cuvinte, pentru că au ignorat complet natura divină şi libertăţile inalienabile ale omului. Oamenii nu pot fi produsul statului. Nici ai corporaţiilor! Nu pot fi sclavii acestor entităţi, indiferent de motivaţiile folosite ca pretext pentru o astfel de exploatare şi îngrădire. Oamenii se nasc pe acest pămînt ca fiinţe divine, cu scopul mîntuirii morale, a devenirii lor spirituale. Iată de ce nu putem fi vaccinaţi forţat de stat. E un abuz progresist-totalitar! Autoritatea epistemică a ştiinţei medicale favorabilă vaccinării obligatorii trebuie contestată tocmai pentru felul în care au raportat ştiinţa descoperirilor la generare unor virusuri. Folosită fiind şi de autoritatea deontică a statului pentru a-şi „întări” credibilitatea, ştiinţa nu face decît să-şi ştirbească suplimentar credibilitatea, generînd un totalitarism inversat scientologic. Nu putem ascunde faptul că ştiinţa serveşte în prezent unor scopuri nociv-planetare, care pregătesc impunerea unei noi religii mondiale obligatorii.
Deocamdată, Noua Ordine Mondială n-a reușit să impună vaccinarea decît în unele state. Nu peste mult timp se va cere scanarea certificatului de vaccinare la intrarea în magazinul alimentar sau în alte instituţii publice, iar viitorii sclavi n-au decît să fie solidari între ei în sclavie, aşa cum sînt în prezent solidari vaccinaţii. Suferinţa şi dramele de context, provocate de o elită satanist-globală, nu trebuie să ne transforme în ciberoameni. Numai Stalin credea că dacă trimite oameni în gulag, în Siberia, „la reeducare”, aceştia vor căpăta noi valenţe revoluţionare. Faptul că oamenii au fost constrînşi să poarte mască şi să accepte vaccinul, nu înseamnă că deja sînt sclavii lor. Iată în ce punct am ajuns: Avem libertate să murim de virusuri, vaccinuri, austeritate, sărăcie, boli. Integrarea în tot felul de foruri europene şi mondiale mafiote ne-a trecut de la dictatura naţională la cea mondială.
Marea Resetare ne oferă cu generozitate libertate nelimitată de a muri!
Autor: Maria Diana Popescu
Sursa: art-emis.ro