Site icon gandeste.org

Manipularea prin reclamele la medicamente, difuzate la TV

Sunt din ce în ce mai multe ţări care iau măsuri împotriva acţiunilor de promovarea a medicamentelor la televizor şi nu este foarte greu să înţelegem de ce se întâmplă acest fenomen. Reclamele la medicamente conduc la un nivel ridicat al supradiagnosticării şi al tratamentului în exces, scrie Mercola.com. Într-un sondaj din 2009 realizat de Harris Poll, 51% dintre respondenţi s-au arătat convinşi că reclamele la medicamente îi încurajează să pună întrebări atunci când merg la doctor, iar 44% dintre ei cred că publicitatea la pastile îi ajută să afle mai multe informaţii despre afecţiunea de care suferă. Recent, un nou studiu care a evaluat efectul reclamelor la medicamente “direct către consumator” a concluzionat că reclamele la TV pentru statine ar putea fi un factor principal al supradiagnosticării afecţiunilor legate de colesterolul mărit şi al tratamentului excesiv cu medicamente.

Motivul este clar. Oamenii care îşi întreabă doctorii despre un medicament promovat la televizor ajung de obicei să obţină o reţetă pentru acel produs. Nu este de mirare că, în SUA de exemplu, unul din patru americani cu vârsta de peste 45 de ani ia un medicament cu statine, în ciuda faptului că există peste 900 de studii care dovedesc efectele adverse ale acestor pastile, ce variază de la probleme musculare la diabet şi până la un risc crescut de cancer.

Reclamele TV pentru statine conduc la o supradiagnosticare şi la un tratament în exces

Au fost luate măsuri pentru a determina relaţia dintre expunerea la reclamele care promovează medicamentele cu statine şi două variabile clinice: diagnosticul colesterolului mare şi utilizarea statinelor. Studiul a utilizat tehnica de regresie logistică pentru a analiza sondajele aplicate pe 106.000 de persoane, acestea fiind corelate cu datele privind frecvenţa reclamelor care au apărut la televiziunea naţională, prin cablu şi cea locală, între 2001 şi 2007.
În mod suprinzător, cei care au afirmat că au văzut la TV reclame care promovau medicamentele cu statine erau:
– cu 16%-20% mai predispuşi să fie diagnosticaţi cu un colesterol mare;
– cu 16%-20% mai predispuşi să ia un medicament cu statine.
Aceste rezultate reflectă foarte clar modul în care reclamele influenţează oamenii, chiar şi atunci când vine vorba despre un produs care are şanse să provoace mai multe probleme decât beneficii, aşa cum este şi cazul statinelor. În rândul celor diagnosticaţi cu un colesterol ridicat, cât şi al celor care utilizau statinele în mod frecvent, majoritatea era formată din cei care aveau un risc redus de a suferi viitoare evenimente cardiace, indicând faptul că supradiagnosticarea şi tratamentul inutil cu medicamente sunt două aspecte destul de reale.

Reclame cu risc de a pune în pericol sănătatea a milioane de persoane

Statinele sunt inhibitori HMG-CoA de reductază, adică, aceştia acţionează prin blocarea enzimelor din ficat, responsabile cu realizarea de colesterol (reductază HMG-CoA). Faptul că medicamentele de tipul statinelor provoacă mai multe efecte secundare este un lucru bine cunoscut, deoarece există peste 900 de studii care dovedesc efectele lor adverse, ce variază de la probleme musculare şi până la un risc crescut de dezvoltare a cancerului. Să nu uităm că statinele sunt clasificate drept “medicamente de sarcină de Categoria X”, ceea ce înseamnă că pot cauza defecte serioase la naştere şi nu ar trebui să fie utilizate niciodată de o femeie care este însărcinată sau care îşi doreşte să rămână însărcinată. Dacă în aceste situaţii statinele sunt recomandate de medic, acest lucru este o dovadă clară de neglijenţă extremă şi de malpraxis.
De asemenea, statinele cresc riscul de dezvoltare a diabetului, prin intermediul unor mecanisme diferite. Cel mai important este acela că statinele cresc rezistenţa la insulină, care poate fi extrem de dăunătoare pentru sănătatea organismului. O rezistenţă crescută la insulină contribuie la inflamaţia cronică, cea care este numitorul comun al majorităţii bolilor. De fapt, o rezistenţă crescută la insulină poate conduce la afecţiuni cardiace care, în mod ironic, sunt motivul principalul pentru care iei un medicament de reducere a nivelului colesterolului. De asemenea, statinele favorizează grăsimea de pe abdomen, o presiune arterială mare, atacuri de cord, oboseală cronică, perturbarea tiroidei şi boli precum Parkinson sau Alzheimer.

În al doilea rând, statinele cresc riscul de diabet prin creşterea efectivă a nivelului de zahăr din sânge. Medicamentele de tipul statinelor interferează şi cu alte funcţii biologice şi cu traseul mevalonatului, care reprezintă calea centrală pentru gestionarea steroizilor din organism. De-a lungul acestui traseu, elementele care sunt afectate în mod negativ de statine includ:
– toţi hormonii sexuali
– cortizon
– dolicoli, care sunt implicaţi în activitatea de a păstra sănătoase membranele din interiorul celulelor
– toţi sterolii, inclusiv colesterol şi vitamina D (care este produsă din colesterolul din piele)
99 de persoane din 100 nu au nevoie de statine

Faptul că, pe piaţă, cota acestor medicamente a crescut la un nivel incredibil este odovadă a eficienţei marketingului direct către consumator, a corupţiei şi a lăcomiei corporative, din cauză că sunt şanse foarte mari ca, în cazul în care iei o statină, să nu ai cu adevărat nevoie de ea. Singurul subgrup care ar putea beneficia de statine sunt persoanele care s-au născut cu un defect genetic numit hipercolesterolemia familială, din moment ce această afecţiune îi face rezistenţi la măsurile clasice de normalizare a nivelului colesterolului.
Este important să reţinem: colesterolul nu este cauza afecţiunilor cardiace. Dacă doctorul recomandă să-ţi verifici colesterolul total, atunci ar trebui să ştii că acest test nu îţi va spune practic nimic despre riscul tău de a suferi de o afecţiune cardiacă, cu excepţia cazului în care valoarea este de peste 330. Procentajul HDL este un indicator mult mai potent pentru riscul de afecţiuni cardiace.

Iată cele două aspecte la care ar trebui acordată o atenţie mai mare:
Raportul HDL/Colesterolul total: Ideal ar trebui să fie peste 24%. Dacă este sub 10%, atunci eşti supus la un risc semnificativ mai mare de dezvoltare a unor afecţiuni cardiace.
Raportul Trigliceride/HDL: Ar trebui să fie sub 2.
Să nu uităm că organismul are nevoie de colesterol, deoarece acesta este important în producţia de membrane celulare, hormoni, vitamina D şi acizi biliari, care ne ajută să digerăm grăsimea.
De asemenea, colesterolul ajută creierul să creeze amintiri şi este vital pentru funcţia neurologică. În acelaşi timp, există dovezi puternice care spun că dacă ai un colesterol prea mic, atunci creşte riscul de pierdere a memoriei, al bolii Parkinson, al dezechilibrelor hormonale, dar şi riscul de accidente vasculare, depresie, suicid şi al unui comportament violent.
Gândiţi-vă de două ori înainte de a deschide televizorul
Din moment ce întâlnim aceste reclame peste tot – la TV, în reviste şi pe Internet – , este dificil să eliminăm complet expunerea la acest tip de informaţii. Totuşi, ceea ce putem face este să ne păstrăm o doză de scepticism oricând vedem o reclamă la un medicament. Să ne informăm cu privire la efectele secundare şi să ne întrebăm dacă dezvoltarea cancerului este un risc acceptabil pentru un medicament care tratează o afecţiune a pielii, de exemplu.

Un medicament obişnuit vine “la pachet” cu o listă de 70-100 de posibile reacţii, potrivit cercetătorilor care au utilizat un program pe calculator pentru a analiza 5600 de etichete ale medicamentelor. Având în vedere acest lucru nu este de mirare că atât de multe persoane ajung la serviciul medical de urgenţe în fiecare an, ca rezultatal reacţiilor adverse ale medicamentului.
Doar câteva întrebări, înainte de a lua un medicament
De fiecare dată când luăm un medicament, indiferent dacă am cedat în faţa unei reclame seducătoare sau doctorul ne-a prescris o reţetă pentru diverse afecţiuni, ar fi bine să nu uităm că toată responsabilitatea ne aparţine nouă. În locul unei atitudini “orbeşti”, prin care acordăm încredere deplină reclamelor şi doctorilor, putem prelua controlul asupra sănătăţii noastre, punând anumite întrebări legate de medicamentul prescris, cum ar fi:
– Chiar am nevoie de acest medicament?
– Este prescris în mod corespunzător?
– Care sunt efectele secundare?
– Creează dependenţă?
– Care sunt alternativele naturale?

În majoritatea cazurilor există mari şanse să descoperim că putem preveni sau remedia problema de sănătate urmând anumite principii de bază ale unei sănătăţi optime şi nu cu ajutorul unui medicament:
1. Prin adoptarea unei alimentaţii sănătoase, concentrată pe alimente integrale proaspete (ideal ar fi să fie organice şi/sau crescute la nivel local). Pentru a menţine nivelul insulinei la o cotă normală, trebuie eliminat zahărul şi cerealele de toate tipurile, iar carbohidraţii trebuie înlocuiţi cu grăsimi sănătoase. O alimentaţie bogată în grăsimi sănătoase, cu un aport moderat de proteine şi cu puţini carbohidraţi are mari şanse să îmbunătăţească sănătatea oamenilor.
2. Prin consumul grăsimilor sănătoase. Ştiinţa este clară în acest sens: grăsimile omega-3 sunt esenţiale pentru o sănătate optimă. Din păcate, majoritatea peştilor comercializaţi în ziua de azi sunt poluaţi cu mercur, PCB şi alte substanţe toxice, de aceea specialiştii recomandă un supliment, cum ar fi uleiul de krill. Alte grăsimi sănătoase includ uleiul de cocos, avocado, măsline, ulei de măsline, unt şi nuci macadamia. Toate aceste grăsimi au un conţinut redus de proteine şi nu afectează nivelul de insulină, leptină sau mTOR.
3. Principalul lichid pe care îl bem ar trebui să fie apa curată, pură.Recomandarea doctorului Mercola este să stăm cât mai departe de toate băuturile îndulcite şi/sau cu diferite arome, inclusiv cele care conţin îndulcitori artificiali.
4. Aplicarea unor practici şi metode de gestiune corespunzătoare a stresului zilnic (ex: meditaţia, lectura, cursuri de dezvoltare personală, rugăciunea).
5. Practicarea de exerciţii fizice în mod regulat. Ideal ar fi un regim de fitness complet care include întinderi, antrenament de intensitate mare, exerciţii de întărire a musculaturii etc.
6. Să ne asigurăm că stăm un timp suficient la Soare pentru a ne optimiza, într-un mod natural, nivelul de vitamina D din organism. Potrivit unei serii impresionante de studii ştiinţifice, vitamina D este esenţială pentru a sănătate generală bună.
7. Limitarea nivelului de expunere la toxinele de toate tipurile.
8. Respectarea perioadei de somn. Oamenii de ştiinţă au descoperit că ritmurile circadiene reglează nivelurile de energie din celulele. În plus, proteinele implicate în ritmul circadian şi în metabolism sunt asociate şi dependente unele de altele. De aceea, atunci când ritmurile noastre circadiene sunt tulburate, sănătatea fizică poate fi afectată într-un mod semnificativ.

Este nevoie de o implicare personală pentru a rămâne sănătos într-un sistem bolnav

În cele din urmă, este vorba despre corpul nostru, iar decizia de a lua medicamente pentru o anumită afecţiune este o decizie strict personală. Totuşi, specialiştii ne recomandă să facem o cercetare în ceea ce priveşte medicamentele prescrise de doctor. Majoritatea doctorilor au foarte puţine informaţii pe care le pot oferi despre un anumit medicament, doar pe cele pe care le ştiu de la reprezentanţii farmaceutici. De asemenea, ar fi bine să reţinem că niciun medicament nu este complet sigur.Chiar şi în cele mai bune circumstanţe – cum ar fi un medicament care a trecut printr-un proces de testare obiectivă, de lungă durată -, atunci când acesta ajunge în corpul tău, poate produce efecte necontrolabile.
Reclamele sunt realizate cu scopul de a naşte în noi dorinţa de a cumpăra un produs. Nu sunt anunţuri de interes public! Trebuie să înţelegem că, în afară de situaţia în care suferim de o hipercolesterolemie familială, nu avem nevoie de un medicament pentru a normaliza colesterolul. Acest lucru poate fi obţinut cu uşurinţă prin intermediul unei alimentaţii şi a unui regim de exerciţii fizice corect, recomandă în încheiere dr. Mercola.

sursa: gandeste-liber-exista.blogspot.co.uk

Exit mobile version