Site icon gandeste.org

Magistrații și-au uitat rolul social. Ei sînt acolo să aplice legea, nu să o scrie!

Magistrații sînt de departe casta profesională cea mai privilegiată din România. Salariile cele mai mari. Pensiile speciale cele mai speciale. Drepturile profesionale cele mai generoase.



Asta, ca și în cazul angajaților instituțiilor de forță: militari, securiști, alți civili, vine la pachet cu anumite responsabilități. Printre altele, și interdicția de sindicalizare și de partizanat politic.

Ce se întîmplă zilele astea este o încălcare flagrantă a statutului magistraților. După cum bine spunea cineva zilele astea, nu e nici o diferență între magistrații care contestă legea lor de funcționare și șoferii de TIR care contestă Codul Rutier sau patronii care și-ar dori să scrie ei Codul Fiscal.

Magistrații și-au uitat rolul social. Ei sînt acolo să aplice legea, nu să o scrie. Li s-au urcat la cap privilegiile și au ajuns încet încet să-și închipuie că doar ei au voie să aibă ceva de spus despre legi, că ei de fapt conduc țara asta.

Este cazul să se aplice legea și să fie penalizați, atît profesional, cît și legal, toți acei magistrați care cred că sînt îndrituiți nu numai să aplice legea, ci și să o creeze.

Observ cu preocupare și îngrijorare că nu se aplică legea chiar în cazul celor pentru care legea ar trebui să fie poruncă și religie, mult mai mult decît pentru alte categorii sociale, căci ei sînt plătiți să o aplice.

Legea trebuie respectată de toți. Îndeosebi de magistrați. Faptul că vor să o respecte doar atunci cînd le convine lor arată caracterul profund anti-instituțional, anti-modern și medieval al acestei bresle în care s-au strecurat prea mulți privilegiați și prea mulți anti-democrați.

Autor: Mirel Palada

Sursa: Mirel Palada Facebook

Exit mobile version