Am aflat tîrziu de moartea lui Arin Stănescu (născut Arie Shalev). Acesta făcea parte dintr-un „trio” celebru: Valeriu Stoica-Călin Zamfirescu-Arin Stănescu, colegi de an în promoția 1976 a Facultății de Drept.
În 1996, Valeriu Stoica ajunge ministrul Justiției.
Călin Zamfirescu, ajunge președintele Uniunii Naționale a Barourilor din România. Din cîte îmi aduc aminte (și cred că nu mă înșel), înainte de 1989, Călin era unul dintre foarte puținii avocați care aveau „dezlegare” de la securitate să acorde asistență juridică cetățenilor străini. În ianuarie 1990, cînd am fost ales consilier în Consiliul proaspăt reînființatului Barou București, am cerut lista cu avocații care aveau voie să lucreze cu cetățenii străini – mi s-a spus că nu mai există întrucît securistul care răspundea de instituție a fugit cu toate actele din biroul său.
Arin Stănescu, ajunge șeful lichidatorilor judiciari din România.
Recunosc faptul că în anul 1990 am avut mare încredere în Valeriu Stoica, un jurist eminent și foarte inteligent. Din această cauză, în toamna anului 1990, i-am propus să intre în Asociația „Societatea pentru Adevăr“ pe care mă pregăteam să o înființez. Acceptînd, Valeriu Stoica a devenit membru fondator. Dacă în 1990 singurul nume notoriu din cadrul asociației era Radu Filipescu (vicepreședinte), după 1996 (cînd asociația fusese deja de mult „ucisă“), a avut loc o ascensiune fulminantă a membrilor fondatori. Lucian Mihai (cadru universitar, devenit și avocat) a ajuns secretar general al Camerei Deputaților iar apoi judecător și președinte al Curții Constituționale, Valeriu Stoica (cadru universitar, devenit și avocat) a ajuns ministrul justiției, Gheorghe Mocuța (procuror) a ajuns de 3 ori secretar de stat (de două ori la justiție și o dată la finanțe), Adrian Vasiliu a devenit avocatul fostului rege Mihai, Doru Crin Trifoi a ajuns director și apoi secretar de stat în Ministerul Justiției, Titus Duță a ajuns șeful Corpului de control al prim-ministrului, Lia Trandafir a ajuns consiliera prim-ministrului Victor Ciorbea, etc. Din păcate, unii dintre cei cărora le acordasem credit (Valeriu Stoica și Doru Crin Trifoi), au preferat să pactizeze (în folos bilateral) cu mafia.
Din biografia Wikipedia a lui Valeriu Stoica au dispărut mențiunile existente acum vreun un deceniu, cu privire la cele cca. 20 de stagii de perfecționare în occident. Eu înțeleg ca un medic sau un inginer, etc. să plece la perfecționare în occident, unde știința este mult mai avansată, dar un profesor de drept românesc (adică bazat pe dreptul roman), ce are de învățat la perfecționare în SUA sau Marea Britanie, țări cu un sistem de drept anglo-saxon? Și mă gîndesc din nou că noi, românii, nu învățăm nimic din trecut. Acum 60 de ani ne trimiteam cei mai merituoși studenți la perfecționare la Moscova, de unde se întorceau racolați de KGB. De un sfert de veac, îi trimitem la pefecționare în occident, de unde se întorc racolați de toate serviciile secrete occidentale, care apoi îi sprijină să ajungă la putere și să își trădeze țara.
Am văzut o mulțime de materiale despre nelegiuirile, mîrșăviile, trădările, corupția lui Valeriu Stoica (și ale familiei sale). Mi-a fost scîrbă să le citesc. Banuiesc că aș fi aflat multe lucruri noi, dar îmi ajungea cît știam. Și atunci, prefer să vi le împărtășesc pe acestea, întrucît sînt convins că, dacă nu chiar pe toate, pe cele mai multe nu le știți.
În urmă cu mulți ani întocmisem pe calculator o listă cu „păcatele” lui Valeriu Stoica. Din păcate, activitățile mele pe internet mi-au “ucis” cu totul un calculator și mi-au virusat două leptopuri. Am pierdut astfel foarte multe materiale, asa că acum scriu doar despre ce nu pot uita, și fără a îmi mai aminti exact cronologia.
1. În toamna anului 1997, ministrul Justiției Valeriu Stoica dezincriminează prin ordonanță de urgență bancruta frauduloasă! Mare tărăboi! Stoica se repliază, spune că a fost o greșeală și o va îndrepta reîncriminînd bancruta frauduloasă printr-o altă ordonanță de urgență. Greșeală? Pentru un jurist cu mintea brici ca cea a lui Valeriu Stoica, asta nu poate fi greșeală. Căutați altă explicație.
Dacă ordonanța de dezincriminare era votată de Parlament, toți autorii infracțiunilor de bancrută frauduloasă de pînă la reîncriminare scăpau de răspunderea penală. Soluția era alta, și anume ca Parlamentul să respingă articolul din ordonanță care dezincrimina. În acest sens, deși la cotidianul „Adevărul” numele meu era „nomine odiosa”, trimit prin fax o scrisoare ca din partea unui simplu cetățean, un oarecare D. Ionescu din București, în care explic mecanismul la care ar trebui să apeleze aleșii. Scrisoarea apare în numărul din 22 septembrie. Noi discuții, emisiuni televizate, etc. pînă cînd, într-adevăr, Parlamentul respinge dezincriminarea bancrutei frauduloase!
Succesul meu a fost însă doar de palmares. Deși un principiu fundamental al dreptului roman, pe care se întemeiază dreptul nostru spune „quod nullum est, nullum producit effectum” (adică „actul nul nu produce efecte”, sau mai pe românește, o ordonanță respinsă de parlament nu produce efecte), totuși mafia își are oamenii potriviți la locul potrivit. S-a socotit că, pentru ca infractorii să meargă unde le era locul, mai trebuia ca cineva (și acela nu puteam fi eu) să ceară să se constate nulitatea dispoziției din OUG privind dezincriminarea – dar aceasta nu a cerut-o nimeni, astfel încît Valeriu Stoica putea dormi liniștit: era un om de onoare, care își respectase contractul!
2. În perioada ministeriatului lui Valeriu Stoica, mă întîlnesc pe stradă cu un coleg, avocat al unei importante companii străine intrate pe piața românească și care, cu ochii strălucind de fericire, îmi spune că firma sa a obținut un împrumut enorm de la BERD și că, în urma redactării contractului de împrumut, onorariul său va fi de 1 milion de $! După cîteva zile îl reîntîlnesc – fericirea îi dispăruse din ochi, mergea pe stradă fără să înțeleagă nimic, parcă nici nu știa unde se duce și de ce se duce! Îmi povestește ca s-a dus la BERD (Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare) să negocieze termenii contractului, și acolo i s-a spus că BERD nu acceptă decît contracte redactate de Cabinetul de avocatură „Stoica & Stoica”, cabinetul în care el, Valeriu Stoica, era ministrul justiției iar ea, Irinel Stoica, era avocată!
I-am dat informația lui Mircea Toma, redactorul șef adjunct de la „Academia Cațavencu”. Informația era o bombă! Ca să o publice, mi-a cerut numele și numărul de telefon al colegului meu. Acesta i-a confirmat tot ce îi spusesem. Informația a apărut – în orice țară din lumea pretins civilizată, Valeriu Stoica ar fi trebuit să își demisia – nu și în România!
Mai mult decît atît, contractele încheiate în mod obligatoriu la soția lui Valeriu Stoica, tot în mod obligatoriu trebuiau autentificate la notariatul soției lui Flavius Baias (secretarul de stat de la ministerul Justiției), Valeria Baias!
Valeriu Stoica telefonează la redacția săptămînalului și îl invită pe Mircea Toma la minister pentru o discuție. Care credeți că era scopul discuției? Să afle de la cine are informațiile!
Gunoaiele, otrepele Europei, cele care ne acuză acum de corupție, mituiau cu milioane de dolari trădătorii țării, și nimeni din cei abilitați nu reacționa!
3. Spre sfîrșitul anului 1998 începe privatizarea Romtelecom. La nivel guvernamental, se constituie o comisie de privatizare formată din 7 membri în frunte cu răposatul mafiot Radu Vasile, din care făcea parte și mafiotul Valeriu Stoica. Sînt eliminate firmele serioase și, în baza subevaluării masive efectuate de o firmă de consultanță evreiască din SUA (Goldman Sachs), Romtelecom vinde 35 % din acțiuni, pentru suma de 750 milioane $, nu către OTE, așa cum se știe, ci către OTEROM, un off-shore înregistrat în Cipru, înființat de OTE cu cîteva zile înainte de atribuirea contractului și care avea un capital social de doar 9.000 $! În contract era prevăzută clauza (total ilegală) că negociatorii români primesc un comision de 10 % din valoarea contractului. Întrebat de ce această clauză, Sorin Pantiș (ministrul comunicațiilor, mafiot fără experiența declarațiilor publice) s-a bîlbîit încercînd să explice că această clauză era obligatorie conform legislației din Cipru (care nu avea nici o influență asupra legislației românești, sub imperiul căreia se încheiase contractul), dar comisionul nu se va încasa de către demnitarii români. Cu toate acestea, banii încasați de statul român au fost doar 675.000.000 $, exact cu 10 % mai puțin, bani care au intrat în buzunarul (sau contul) lui Valeriu Stoica și al celorlalți mafioți români dar, cred eu, și al unora de la Bruxelles. Din banii încasați, am plătit un onorariu „de succes” de aproape 10 mil. $ către Goldman Sachs pentru faptul că au subevaluat de cel puțin 7 ori valoarea Romtelecom.
M-am săturat să scriu despre această cea mai mare mită din istoria României, acoperită mai târziu cît a putut (și a putut foarte bine) de Laura Codruța Kovesi, apărătoarea mafiei internaționale. Am scris despre asta în „Codul lui Lucifer II”, am scris Antenei 3 care a trecut totul sub tăcere, au apărut pe aceeași temă materiale pe diferite site-uri. Gata! Îmi ajunge! Nu mai am putere să o iau de nu știu cîte ori de la cap degeaba!
4. Eu nu știu toate condițiile puse lui Valeriu Stoica pentru milioanele de $ cu care a fost șpăguit. Dar una este sigură.
Valeriu Stoica a fost cel care, fără nici o condiție de reprocitate, a admis accesul caselor de avocatură occidentale în justiția română. A fost o mare lovitură pentru avocații români, întrucât intrînd în competiție, firmele occidentale și-au atras clienții marilor multinaționale care intraseră pe piața din România, privîndu-i astfel pe avocații noștri de încasări importante.
5. În anul 1998, Valeriu Stoica împrospătează cadrele ofilite din minister și aduce un tînăr energic, Acsente Mihai pe numele lui, cu o vechime în muncă de 3 sau 4 ani ca judecător la judecătoria Vaslui. Acest tînăr energic este uns director general al Direcției de organizare a instanțelor și ministerului public! Din CV-ul lui lipsea însă un aspect foarte important pe care ținea să-l spună tuturor celor pe care îi întîlnea pe culoarele ministerului și cărora le zicea că este nepotul șefei consilierilor prezidențiali ai lui Milică, Zoe Petre!
După numirea lui Acsente Mihai ca director general, în Ministerul Justiției se instituie o cutumă nouă: cine vroia să devină judecător, trebuia să achite la minister o șpagă de 15.000 $! Eu nu îmi permit să spun că această cutumă a instituit-o Acsente Mihai, ci doar că a apărut după numirea lui. Dar vă dați seama ce înseamnă asta? Înseamnă întîi de toate că mai înainte de a a fi numit judecător, viitorul judecător trebuia să devină infractor, adică autor al infracțiunii de dare de mită. Mai înseamnă însă ceva. În 1998 cineva cinstit nu avea 15.000 $ de dat șpagă pentru a deveni judecător ci, ori provenea dintr-o familie de infractori, ori se împrumuta de la cămătari cărora le devenea slugă. În ambele cazuri, prima lui grijă era să recupereze „investiția” (evident, prin mită). Prin grija lui Valeriu Stoica, justiția s-a umplut de infractori în robă.
Și tot despre Acsente Mihai. La așa ministru corupt al justiției, era normal ca și șefa de cadre din minister (Ruxandra Ilie) să fie pe măsură. A fost o campanie susținută de presă împotriva acesteia, pînă cînd, în sfîrșit, a fost pensionată cu o pensie de 6 milioane de lei (de 10 ori mai mare decît pensia bietei mele mame, tot juristă, decedată în același an). Bucuria presei și a opiniei publice a fost de scurtă durată, întrucît s-a aflat că Acsente Mihai a păstrat-o pe post, permițîndu-i să cumuleze pensia cu salariul.
6. Acum vin cu o informație legată de un moment pe care nu îl mai pot plasa exact în timp (ce vreți, am îmbătrînit și eu și mai uit), dar cred că nu mă înșel. Dacă în timpul ministeriatului lui Valeriu Stoica a fost introdus în parlament un proiect de lege de grațiere, inițial pentru pedepse de pînă la 2 ani cu închisoarea, dar limita a fost majorată ulterior la 5 ani, atunci am dreptate. Cineva din minister mi-a spus că pentru majorarea limitei de grațiere de la 2 la 5 ani, mafioții țigani au cărat la minister două valize pline cu dolari pe care le-au predat unui director (nu, de data aceasta nu lui Acsente Mihai, ci altuia).
Dacă în aceste rînduri cineva ar considera că găsește oarece resentimente ale mele față de Valeriu Stoica, este posibil. Dar acestea ar fi justificate din două motive:
– în timp ce „prietenul” Valeriu Stoica era ministrul justiției, a murit mama mea; a murit în urma unui atac cerebral cauzat de judecători nemernici și corupți; în anul 1987 a fost demolată ilegal (adică fără decret de expropriere) vila ridicată de bunicii mei între cele două războaie mondiale – nici un pîrît (Primăria Capitalei, Primăria sectorului 3 și DGDAL) nu contesta aceasta; în mod normal, ar fi trebuit să primim despăgubirea pe cale administrativă sau, în cel mai rău caz, în urma unui proces care ar fi trebuit să se încheie după trei termene; în cazul nostru procesul a început în 1990 iar despăgubirile le-am primit în anul 2009, după moartea ambilor mei părinți și după ce statul român a fost obligat de CEDO (singura mea victorie la CEDO din 8 sesizări!);
– tot atunci a murit, la vîrsta de 98 de ani, și unchiul meu Hristu Vulcan, cu povara unei condamnări nemeritate; în anul 1959, în lotul în fruntea căruia s-a aflat marele poet legionar Vasile Militaru, unchiul meu a fost condamnat la ani grei de închisoare (și confiscarea întregii averi) doar pentru faptul că avea un aparat de radio la care cîțiva bătrîni, prieteni ai săi, veneau să asculte BBC și posturile grecești (a ieșit din închisoare doar cu amnistia din 1964); s-a promovat recurs extraordinar dar cu majoritatea voturilor judecătorilor de la Curtea Supremă de Justiție, acesta a fost respins – cînd i-am povestit, Valerică s-a încruntat, a fost revoltat, etc.; mi-a cerut să-i dau toate datele – i le-am dat, dar i le-am dat degeaba.
Ar mai fi de spus ceva, nu legat direct de Valeriu Stoica dar petrecut în timp ce era ministrul justiției (și care poate că s-a petrecut și în timpul altor guverne). Acest lucru nu vi-l spun întrucît este atît de incredibil, încît o să credeți că am înnebunit. Într-adevăr, este de necrezut că într-un stat de drept, într-o țară democrată, aspirantă (în acel moment) la admiterea în NATO și UE, pe drumul de la Parlament la Monitorul Oficial, legile votate de „aleșii neamului” ori să își piardă din articole, ori să se piardă cu totul.
(Din volumul „374 de zile de publicistică on-line”, cap. V, articole nepublicate)
Dan Cristian IONESCU
PS 1: Am scris la început că făcusem la un moment dat o lista cu păcatele lui Valerică Stoica dar, cum rînd pe rînd calculatorul și apoi laptopurile mele au fost virusate, nu am reușit să o mai găsesc. Poate cel mai mare păcat al lui (fiindcă nu poate fi străin de asta) de care nu am pomenit, este distrugerea unui partid. Partidul meu, partidul pentru care am renunțat mult timp la profesie, una foarte bănoasă (mulțumindu-mă cu cîteva contracte de consultanță), partidul în care vroiam să strîng alături toți românii cinstiți, patrioți, curajoși. O să mă refer mai pe larg altă dată despre asta.
Niculae Cerveni a făcut multe greșeli, dînd dovadă uneori de o naivitate copilărească, repetînd chiar aceeași greșeală. În 1993 a făcut o fuziune cu PNL-AT al lui Dinu Patriciu, cel care apoi a încercat să îl debarce pe Cerveni din fruntea partidului. M-am luptat în tribunal cam jumătate de an (adversar – Valeriu Stoica!) pînă cînd am reușit să obțin anularea fuziunii. Dar după ce, studiind migălos actele, am reușit să înving și trădarea grupului condus de Alexandru Popovici pus cu arme și bagaje în slujba lui Emil Constantinescu (acesta este un alt capitol de istorie), Niculae Cerveni face o nouă fuziune cu PL 93, condus de același Dinu Patriciu! Între timp, se schimbaseră unele lucruri. CDR și Emil Constantinescu ajunseseră la putere, ceea ce își dorea și Patriciu. Constantinescu, despre care în conferința de presă în care am cerut schimbarea lui din fruntea CDR am spus că are o singură calitate și anume zîmbetul heruvimic, serafimic, pentru care însă l-ar vota doar maicile de la Agapia și de la Văratic, era un om extrem de ranchiunos – pentru el, Cerveni și eu, sau poate chiar în ordine inversă, fusesem dușmanii lui. Valeriu Stoica, ajuns ministrul justiției, vroia să elimine orice concurență cu tentă liberală. Patriciu, vroia averi. Și atunci, Patriciu a depus o cerere prin care să se ia act de faptul ca partidul meu (în urma fuziunii își schimbase denumirea în Partidul Liberal) a fuzionat cu PNL. Tribunalul a respins cererea, dar Patriciu a atacat hotărîrea. M-am dus la recurs fluierînd – totul era atît de simplu! Consiliul Național din 4 aprilie 1998 invocat de Patriciu, nu avusese loc! La dosar nu exista nici convocator, nici listă de prezență, nici proces-verbal! Mai mult, în acea zi dar în cu totul alt loc, un Consiliu Național organizat de Niculae Cerveni, dezavuase acțiunile grupării Patriciu prin votul a 143 de delegați din 36 de filiale județene! Și totuși, judecătorii Victoria Baldovin Popescu și Claudiu Elizeu Popescu de la CAB, au luat act de fuziune și au ucis un partid care putea reprezenta o speranță pentru România! Patriciu și-a primit răsplata – nu mai țin minte acum în ce calitate și nici nu am reușit să aflu de pe internet, dar atunci el a pus mîna pe Combinatul Petrochimic Midia Năvodari. Niște jandarmi criminali i-au ucis în 1938 pe cei cei care ar fi putut conduce România spre bine. Niște judecători corupți au ucis după 60 de ani un partid care ar fi putut conduce România spre bine (dar era deja mult mai greu! Mass-media nu vorbea despre el!). Am momente în care îi înțeleg pe cei care, dimineața, înainte de intrarea publicului nevinovat, aruncă în aer tribunalele înțesate de judecători trădători, corupți și ucigași.
PS 2: Călin Zamfirescu este socrul lui Cătălin Marian Predoiu, fostul ministru al justiției.
PS 3: Cineva din ministerul justiției, persoană foarte apropiată atît de mine cît și de virful ministerului, mi-a spus că pentru dezincriminarea bancrutei frauduloase, cei interesați au plătit o șpagă de 1 milion de dolari – oare cît s-a plătit de către mafie pentru proiectele de lege de grațiere și amnistie pentru care se zbat (în afara interesului propriu) Dragnea&Co?
PS 4: În anul 1998, în numele asociației „Acțiunea pentru Idealurile Revoluției” și alături de alți 5 revoluționari mult mai cunoscuți decît mine, am trimis un fax președintelui Camerei Deputaților, Ion Diaconescu, solicitînd ca „legea lui Ticu” să fie completată atît cu revoluționarii, cît și cu avocații – la acel moment, aveam oameni peste tot astfel încît mi s-a comunicat că, la medierea între Senat și Camera Deputaților, amendamentele propuse de mine au fost acceptate. Cînd legea a apărut în Monitorul Oficial, am constatat că avocații nu mai figurau!
PS 5: În același an, cei de mai sus am trimis prin fax lui Petre Roman (președintele senatului), Ion Diaconescu (președintele camerei) și Radu Vasile (prim ministru) un alt fax, prin care solicitam promovarea unei legi care să instituie răspunderea civilă a magistraților – mi s-a confirmat (de asemenea, neoficial) că această lege a fost adoptată, dar nu a apărut niciodată în Monitorul Oficial!
Nota: Sublinerile din articol și titlul „ Mafia din Justiție, începuturi”aparțin redacției ”Justitiarul”.
Sursa: Justitiarul