Trăim una dintre cele mai cumplite perioade de după 1990. Toată lumea se luptă orbește pentru privilegii. Ba că munca lor este mai importantă pentru viață, pentru lege, pentru apărarea țării, pentru sănătatea oamenilor. Toate categoriile profesionale își descoperă merite, eforturi inegalabile și sacrificii. Și grefierii au ieșit în stradă, susținuți de judecători. Munca lor este grea, chinuitoare, blestemată, chiar dacă unii dintre ei printr-o greșeală făcută intenționat aruncă în aer un dosar de milioane. Grefierii amenință că vor bloca toate procesele, cu excepția celor urgente dacă nu se bucură și ei de aceleași privilegii cu judecătorii și cu procurorii.
Pe fondul acesta de luptă pentru pensii (nimeni nu se gîndește că în cele din urmă banii vor veni tot din contribuția fiecăruia și din reducerea cheltuielilor pentru treburile publice, mai ales pentru sănătate, școală și drumuri) mă trezesc cu un telefon din provincie. O cunoștință din tinerețe mă anunță că în orașul său a fost inaugurată filiala locală a Uniunii Ziariștilor Profesioniști. Și ce părere am, a făcut bine că s-a înscris sau nu?
Spre surprinderea lui, i-am spus din prima că nu pot să-i împărtășesc entuziasmul provocat de o simplă participare la un fel de înșelătorie. Despre ce este vorba. Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România a dobîndit statutul de uniune de creație. Acesastă UZPR este o uniune a ziariștilor de modă veche, în special de la ziarele percepute mai comuniste. Nu este aici locul în care să explic pe larg cum a izbutit UZPR să intre între uniunile de creație. Important este că a obținut o sentință și, în ciuda faptului că majoritatea ziariștilor nu au făcut creație de nici un soi, ei sunt acum recompensați cu o jumătate de pensie în plus. Brusc, seniorii presei române s-au trezit și ei cu tentația acestui privilegiu. Cum adică să nu beneficieze și ei de această recunoaștere (tot un fel de privilegiu) a muncii de creație. Ba UZPR, folosind chichițele legii, a inventat membria retroactivă. Adică un ziarist ajuns la pensie, care n-a avut de-a face cu această uniune, dacă plătește cotizația pe cinci ani din urmă, primește și el în baza calității de membru dobîndite încă o jumătate de pensie.
Nu sunt membru în nici o uniune de creație din nici un domeniu, cu atît mai puțin al uneia din domeniul jurnalisticii, mai ales că activitățile comunității profesionale sunt ca și inexistente. În același timp încerc să îi înțeleg pe unii dintre foștii mei colegi care aflai în pragul senectuții se zbat în lipsuri. Salariile în presă au fost întotdeauna slabe. În același timp, nu pot să le înțeleg foamea după recunoașterea de merite și recompense care ascund tentația de a dobîndi privilegii. Iar unii chiar le folosesc din plin.
Pentru că folosesc același instrumente ca și scriitorii (pix, stilou, mașină de scris, calculator), jurnaliștii din vechea generație se socot îndreptățiți la o recompensă suplimentară după statutul de privilegiați din anii comunismului. Din păcate, tendința aceasta vine de la scriitori și de la artiști. Statul comunist i-a îndestulat pe toți artiștii ca să tacă, nu ca să le stimuleze creația, ca să-i folosească la omagii (pentru care i-a plătit bine). De aceea n-am avut nici proteste și nici disidențe. Jumătatea de pensie suplimentară vine de la scriitori și de la ceilalți artiști, care, în anii comunismului, au dus-o unii chiar mai boierește decît ziariștii. Pe cale de consecință și dintr-un mimetism prost înțeles, ziariștii au luat-o pe urmele scriitorilor și ale artiștilor.
Sună destul de comic, dar fenomenul s-a extins și la coriști, și la dansatori, și la instrumentiști. Și ei au făcut creație, și ei strîng acte și plătesc cotizații retroactive de membri la uniuni golite de sens și beneficiază din banii de la buget de o jumătate de pensie suplimentară.
Afacerea este senzațională. Cei care conduc aceste uniuni își sporesc numărul de membrii și strîng mai mulți bani din cotizații, fără să sufere de remușcări pentru găurile pe care le dau bugetului public.
Mașinăriile și mecanismele de răsplătit merite și de acordat onoruri sunt din ce în ce mai sofisticate, mai complexe și mai păguboase pentru bugetul României. De la revoluționari la milițieni, de la ziariști la dansatori, de la actori specializați în poezii patriotice pupincuriste de 23 august și de 26 ianuarie, la procurori din binom, toți sunt creatori importanți și copleșiți de merite. Și trebuie răsplătiți de o Românie de care tot ei se plîng și de care adeseori se și dezic.
De fapt, au mai rămas fără privilegii doar electricienii, zidarii, grăjdarii și țăranii, muncitorii din construcții și frizerii, croitorii și profesorii, minerii și încă două-trei categorii care n-au încăput pe lista de șmecheri și profitori ai democrației.
Autor: Cornel Nistorescu
Sursa: Cotidianul