Site icon gandeste.org

Luminița Arhire: ”UN „PLUS” DE CIUMĂ ROȘIE LA PURTĂTOR”

Așa zic și eu … să vină odată oamenii ăia curați de la USR-PLUS, ca să scăpăm definitiv de hoții de la CIUMA ROȘIE, că doar „fără hoție ajungem departe” nu-i așa? Sloganul ăsta era, până mai ieri, pe toate autobuzele patriei, și, dacă votăm în continuare cu USR-PLUS, în sfârșit vom putea să trăim în puritatea contractelor fără „parandărăt”, ceea ce pe vremea luʹ CIUMA ROȘIE nu era posibil… Așa o fi, nu zic nu, da’ stai să vezi ce departe ajungem dacă nu stăm chiar așa atent să ne chiorâm în contracte și să reținem cu cine le-am semnat, că și hoții de la PESEDEU „e buni” când lucrează cu noi și „e hoți” numai când lucrează cu alții.



Exemplul care ilustrează minunat postulatul de mai sus este domnul Dragoș Pîslaru, de la PLUS. Un băiat minunat (a fost și ministru), luptător cu corupția generalizată și evident, un tip de centru-dreapta căruia îi pute orice CONTACT, sau CONTRACT -că nu știu exact cum se scrie- cu PESEDEUL și, mai ales, cu repudiatul, penalul, infractorul Liviu Dragnea. Acesta era, în preambulul campaniei electorale pentru Parlamentul European, întruchiparea răului absolut:

„Este o chestiune clară că noi nu discutăm aici de niciun argument care să probeze nevinovăția, ci strict de chestiuni procedurale. Omul ăsta încearcă nu să se disculpe, să spună că ar fi nevinovat pe capetele de acuzare, ci să găsească tertipuri pentru a scăpa. E un om disperat, în acest moment, care încearcă să folosească orice resursă a statului pentru ca să își salveze spatele (…) Avem o imagine a administrației publice momite cu o păcăleală legată de buget. La nivelul oamenilor, până la urmă, acolo se va simți. Ca să concluzionez: e o combinație letală de lăcomie, prostie în administrarea țării și hoție. Despre asta e vorba: totul pentru a-i salva pielea lui Liviu Dragnea”.( Dragoș Pîslaru, ȘTIRI.PLUS, 9 aprilie 2019)

Ai putea tu, luptător corp-la-corp cu hoția, să lucrezi cu banditul, cu satrapul, cu tiranul ăsta și cu alți penali de soi din ograda lui de partid? Nuuuuu… zic, imposibil! Și totuși… Potrivit site-ului ROMÂNIA CURATĂ, intransigentul Dragoș Pîslaru e de fapt un fel de Tudor Chirilă al politicii, adică îl spurcă pe PESEDEU în public, dar constată, în particular, nu că banii lu PESEDEU n-au miros, ci dimpotrivă, că au o aromă seducătoare, căreia îți este imposibil să nu i te supui… Lista contractelor de succes ale fostul ministru din guvernul Cioloș cu CIUMA ROȘIE e drept că nu e la fel de savuroasă și de consistentă cum este lista contractelor aceluiași cu PDL-ul, dar, zic eu, nici nu arată prea rău… Iată:

„153.510 RON de la Consiliul Județean Teleorman, condus la acel moment de Liviu Dragnea (PSD), pentru ”Realizarea Strategiei de dezvoltare durabila a județului Teleorman 2008-2013” (data atribuirii: 26.03.2010)

3.709.740 RON de la Ministerul Întreprinderilor Mici și Mijlocii, Comerțului și Mediului de Afaceri (minister desființat la data atribuirii contractului) condus până în decembrie 2009 de Constantin Niță (PSD), pentru ”Întărirea capacității instituționale de management a reformei privind îmbunătățirea mediului de afaceri din România” (data atribuirii: 12.01.2010)

700.000 RON de la Consiliul Județean Bacău condus la acel moment de Dragoș Benea (PSD), oferiți asocierii formate din SC GEA Strategy&Consulting SA, SC Expert Market SRL si Agora Est Consulting SRL pentru ”Elaborarea strategiei de dezvoltare durabila a județului Bacău in orizontul de timp 2009-2021” (data atribuirii: 20.05.2010).

348.100 RON de le Consiliul Județean Gorj, condus la acel moment de Ion Călinoiu (PSD) pentru ”Prestare servicii de realizare studii de cercetare si reactualizare a Strategiei de dezvoltare socio-economica a județului Gorj, 2007-2013” (data atribuirii: 01.09.2011)

64.814 RON de la Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia avându-l ca director pe Liviu Mușat (PSD), pentru ”Analiza stadiului competitivității și inovării în regiunea Sud Muntenia” (data atribuirii: 16.08.2012)

146.671 RON de la Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia avându-l ca director pe Liviu Mușat (PSD), pentru ”Realizarea studiului privind problemele sociale și calitatea vieții la nivelul regiunii Sud Muntenia- stadiul actual, prognoze și modalități de soluționare” (data atribuirii: 16.08.2012)

3.929.050 RON de la Ministerul Afacerilor Europene, condus la acel moment de Titus Corlățean (PSD) asocierii formate din S.C. Deloitte Consultanta S.R.L., S.C. BDO Business S.R.L., S.C. GEA Strategy&Consulting SA, în cadrul proiectului ”Sprijin pentru MAEur în realizarea funcțiilor de coordonare a instrumentelor structurale și de gestionare a Programului Operațional Asistență Tehnică” (data atribuirii: 25.01.2014).

De assemenea GEA Strategy&Consulting SA a realizat și strategia de dezvoltare ale orașului Slatina (în parteneriat cu firma Ecosfera SPA) și a redactat strategia de dezvoltare pentru județul Iași.” ( ROMÂNIA CURATĂ.ro,15 octombrie 2016)

N-o să credeți, dar toți cei cu care domnul Dragoș Pîslaru a semnat contracte, sunt sau au fost, mai mult sau mai puțin „penali” – despre Dragnea Liviu, Constantin Niță, Darius Vâlcov… nici nu trebuie să vă mai spun… dar e bine să ne uităm și la ceilalți, care la vremea atribuirii contractelor, aveau niște probleme juridice care imposibil să nu-i fi atras atenția lui Dragoș, un tip de o mare puritate, după cum știți!

Eu cred că domnu’ Dragoș trebuia totuși să informeze și partenerul de ALIANȚĂ 2020, pe nu mai puțin intransigentul USR, că dânsul este strategul programului de dezvoltare a Teleormanului, pentru ca să nu se producă accidente și pentru ca domnul Șerban Marinescu de la USR să fie mai tolerant când concepe zguduitoarele scrisori deschise către Liviu Dragnea:

„Toți ne zic cât de hoț ești tu și PSD-istii tăi dar încet, ascuns, de frică să nu îi audă alții. Ăsta e rezultatul deceniilor de conducerea a ta și a PSD-ului: sărăcie și frică ( …) De mai bine de 26 de ani județul e la fel, problemele sunt aceleași. E clar că soluțiile PSD, oricare ar fi ele, n-au mers. Oricine poate vedea realitatea: tu și partidul pe care-l conduci nu aveți competența să le rezolvați. Ar trebui să știi că acest județ e unul dintre cele mai sărace județe din țară. Județul din care tinerii pleacă pentru că s-au săturat de domnia ta nesfârșită. Județul unde au mai rămas doar bătrânii acasă. Cei a căror speranță pentru mai bine ai încercat să o stingi tu, puțin câte puțin, în toți acești ani.”(Șerban Marinescu, USR, în EVZ .ro, 22 noiemberie 2016 )

Știu și eu? Dar dacă nu Liviu Dragnea a fost de vină ci, bată-l Dumnezeu, programul de dezvoltare durabilă conceput de Dragoș Pîslaru?

D-aia zic, popor…vezi și mata cu cine votezi că s-ar putea să vrei să scapi de dracuʹ, dar să dai de tac-su… Căci, tot așa cum în spatele fiecărui bărbat de succes stă o femeie puternică, s-ar putea ca în spatele fiecărui eșec teleormănean să se lățească zâmbetul fascinant al strategului Dragoș Pîslaru, de la ALIANȚA 2020 !

Autor: Luminița Arhire

Sursa: Luminița Arhire Facebook

Exit mobile version