Fraților, suntem norocoși! Președințelul nostru, Nicușor -diminutiv, după cum îl arată și numele- ăla, știți, prezentat de presa independentă ca fiind unul dintre cei mai inteligenți oameni ai planetei, a ținut un discurs GE-NI-AL! cu ocazia Reuniunii Anuale a Diplomației Române. Discurs în care, pentru încălzire, i-a tras presei un picior zdravăn în cur:
„E o bucurie să fiu împreună cu dumneavoastră azi. Sper să avem o discuție directă, imediat ce o să fim fără presă!”
Deci, avem un pachețel de problemuțe -dar exclus să afle și opinia publică ce anume!
Nu vă neliniștiți… mesajul de forță pentru populație a venit imediat după aceea:
„Unde suntem azi? În plan intern, după cum știți, statul român NECESITĂ O REFORMĂ și, IMEDIAT DUPĂ REFORMĂ, TREBUIE SĂ RELANSĂM ECONOMIA, și sunt foarte optimist că o să putem să facem lucrul ăsta.”
I-auzi! Să recapitulăm: întâi facem totul pulbere printr-o reformă care aduce numai nenorociri, deci înfăptuim o REFORMA NEGATIVĂ iar după aceea, mai târziu, RELANSĂM ECONOMIA… dacă nu sunt indiscretă, din ce dracului anume îl relansăm pe păsăroiul Pheonix? că nici cenușa se pare că nu mai rămâne după „reformă”… Așa că lăsați orice speranță cei care intrați aici: reforma lui Bolo&Nicușor nu e de relansare, ci e de prăbușire și dezastru! Iar pentru relansare avem noi vreme, mai p-ormă…
Însă miezul discursului, cu suculența sa excepțională, abia de-acum urmează:
„Politica noastră externă trebuie SĂ RĂMÂNĂ PREDICTIBILĂ ȘI COERENTĂ”
…adică, detaliază președintele mai încolo:
„Parteneriatul Strategic cu Statele Unite trebuie consolidat, în special pe zona de securitate și pe zona economică PE CARE, ÎN OPINIA MEA, NU AM FRUCTIFICAT-O SUFICIENT…. Așa cum am spus mai devreme, o componente importantă, cea de război hibrid, PENTRU CARE, ÎN OPINIA MEA, (…) CONTINUĂM SĂ ÎNVĂȚĂM. Negocierile pentru viitorul cadru financiar multianual, care trebuie să se desfășoare în paralel cu un proces de reflexie, PE CARE , ÎN OPINIA MEA , NU L-AM AVUT INTERN, despre care să fie direcțiile de dezvoltare ale României începând cu 2028. Numai că, pentru asta, AVEM NEVOIE DE O STRATEGIE PE CARE NU O AVEM, ca să fim foarte realiști, și AVEM NEVOIE DE EFORTUL DUMNEAVOASTRĂ, PE CARE, CA SĂ O SPUN FOARTE DIRECT, DIPLOMAȚIA NOASTRĂ NU A FOST OBIȘNUIT (!!!, n.n.) SĂ ÎL FACĂ. Deci avem nevoie de un efort intern, în care Președinția, Guvernul, Ministerul Economiei să definească prioritățile strategice economice ale României, ÎNTR-UN DIALOG CU COMPANIILE DIN ROMÂNIA, PE CARE NU L-AM AVUT, ca să fim din nou foarte onești… O spun direct, România NU ARE ÎN MOMENTUL ACESTA O STRATEGIE ADEVĂRATĂ PENTRU ROMÂNII DIN DIASPORA. România nu are un studiu exhaustiv (!!!, i-auzi, exhaustiv…,n.n.) despre necesitățile acestor oameni. ”
Dragi compatrioți… dacă înțeleg eu corect, președintele nostru ne spune că politica externă trebuie SĂ RĂMÂNĂ PREDICTIBILĂ ȘI COERENTĂ, adică așa cum puteți citi mai sus că a fost până acum? Păi, atunci o să fie un fel de „mortul viu din lada goală de sub scara fără trepte”, cred! Că dacă lui Nicușor i se pare COERENT și PREVIZIBIL faptul că n-am avut nicio direcție, nicio idee, niciun dialog și nicio strategie, că n-am învățat nimic iar el VREA SĂ SE MENȚINĂ această negură PREDICTIBILĂ ȘI COERENTĂ și pentru viitor, nu știu, o fi bine așa?
Eu nu cred că am ascultat vreun discurs prezidențial mai jalnic, mai penibil decât acesta în ultimii 35 de ani. Păi, trebuie să recunosc că în comparație cu genialul, cu „number nine”-ul neuronilor de pe planetă, cu intelectualul rafinat, cu excepționalul, cu opțiunea categoric pro-europeană Nicușor, ficusul Klaus era, totuși, un as al retoricii și un Everest al rafinamentului!
Ăla măcar dădea din gură de pe foaie… pe când ăsta delirează liber, deoarece, parafrazând lirica populară, Nicușor al nostru ne zice că:
„De-aici pân la Făgăraș/ Nu-mi trebuie ceteraș/ Cetera e gura mea/ Dacă-i dau lapte* să bea!”
……………………………………………………………………………..
*NOTĂ: Lapte „muls direct de la vacă, diverse sucuri, compoturi, slănină, şorici…” ca să fie mai clar…
Autor: Luminita Arhire

