Site icon gandeste.org

Luminita Arhire: UN ANGAJAMENT ÎNDEPLINIT

MOTTO: „Mă bucur să marcăm astăzi, împreună, un moment cu un impact major pentru dezvoltarea societății noastre în viitor. ROMÂNIA EDUCATĂ, proiectul meu de suflet și o prioritate a mandatelor mele, devine acum realitate prin intrarea în vigoare a noilor legi ale educației, care reglementează învățământul preuniversitar și pe cel superior. Proiectul ROMÂNIA EDUCATĂ este, iată, un angajament îndeplinit!” (Klaus Iohannis, 4 iulie 2023)
……………………………………………………………………………..
Ce triumf! „Proiectul de suflet” al președintelui se finaliză, fleoșc! pe 4 iulie 2023, în trombă și cu un neașteptat succes! ROMÂNIA EDUCATĂ e, așadar, un vis împlinit! Cine-ar fi crezut, în 2016 -când proiectul abia de mergea de-a bușilea pe pardoseală- că va crește în 7-ani-de-acasă cât în 25 de ani, așa încât, îmbrăcat astăzi în robă, cu jabou alb peste gușulița discretă și cu toca tuflită pe-o ureche, să-și susțină simultan examenul de licență, de „master” precum și disertația de doctorat și să primească „magna cum laude” pentru toate laolaltă!
Căci „Magna cum laude” scria pe rânjetul plenar al celui care a dat, mai demult, un răspuns pertinent și sensibil la întrebarea cutremurătoare a omenirii: „De ce e întuneric noaptea?”
Astfel în chip glorios, se încheie „proiectul de suflet” al președintelui, cu o mică neîmplinire, totuși, din moment ce dânsul n-a reușit, în cei șapte ani de când a „urnit” ROMÂNIA EDUCATĂ, să se educe suficient cât să înțeleagă și să vorbească limba română, să răspundă care-i formula ariei cercului, în loc să pufnească în râs când este întrebat, să afle, din geografia patriei, unde e „județul Deva” și să înțeleagă că nu poți folosi cuvântul „rezilență” și-n culcare și-n sculare, sau, dacă tot îl folosești, e util măcar să deschizi naibii dicționarul (cu transcriere fonetică) pentru ca să vezi ce înseamnă și cum se pronunță!
Și acum proba de 100 puncte la care m-am gândit să vă supun, cetățeni, pentru a promova și dumneavoastră examenul de admitere în ROMÂNIA EDUCATĂ. Iată:
PROBĂ UNICĂ
Toate subiectele sunt obligatorii. Din pricina dificultății lor, se acordă 10 puncte din oficiu.
Timpul de lucru efectiv este de 3 ore.
SUBIECT UNIC (90 de puncte)
Citiți cu atenție și preocupare sursele de mai jos:
A. În anul 2016 președintele României, Klaus Werner Iohannis a demarat proiectul ROMÂNIA EDUCATĂ. La demararea proiectului, președintele a rostit următoarele cuvinte istorice: „ROMÂNIA EDUCATĂ este proiectul generațiilor viitoare, fundamentul pe care să putem construi România următorilor 100 de ani. Un proiect de o asemenea importanță pentru destinul unei națiuni trebuie să fie deschis către toți cei care vor să contribuie, cu responsabilitate, pentru a face posibilă punerea lui în practică.”
B. Proiectul ROMÂNIA EDUCATĂ a fost derulat în 3 etape: ETAPA I, ETAPA II și ETAPA III. Roadele acestui grandios proiect se vor culege în anul 2030. Totodată, o parte dintre prevederile Proiectului „România Educată” au fost incluse în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Pornind de la aceste surse, răspundeți la următoarele cerințe:
1. Ce personalitate istorică a României a demarat proiectul ROMÂNIA EDUCATĂ și care este numele proiectului? (10 puncte)
2. Cum se numește președintele care a rostit, în 2016, un discurs memorabil la demararea proiectului ROMÂNIA EDUCATĂ? Atenție! numele președintelui trebuie să fie identic cu cel din răspunsul de la punctul 1. (15 puncte)
3. Cui i se adresează proiectul ROMÂNIA EDUCATĂ, potrivit discursului exemplar rostit, la demararea proiectului, de către președintele României, Klaus Werner Iohannis, al cărui nume sperăm că l-ați scris deja în răspunsul de la punctul 2.? Aveți trei opțiuni:
a) generațiilor de-acum 300 de ani
b) generațiilor din perioada comunistă, de tristă amintire
c) generațiilor de mâine, așa cum magnific a subliniat domnul Klaus Werner Iohannis în discurs (15 puncte)
4. În câte etape s-a derulat proiectul ROMÂNIA EDUCATĂ care s-a desfășurat în trei etape? (20 de puncte)
5. A câta etapă a proiectului a fost ETAPA I? Aveți trei opțiuni:
a) a doua etapă
b) a treia etapă
c) prima etapă (5 puncte)
6. Proba de eseu: Să se scrie, de 100 de ori, cuvântul „reziliență”. Atenție! Se punctează numai scrierea cuvântului cu „ie” nu și scrierea acestuia sub forma incorectă „rezilență”, despre care Comisia de corectare a lucrărilor nu-și poate da seama cum de a apărut în spațiul public (25 de puncte)
……………………………………………………………………………………
P.S. Pentru a elabora această PROBĂ UNICĂ a cărei rezolvare vă va asigura, cetățeni, accesul nemijlocit în ROMÂNIA EDUCATĂ m-am inspirat din probele de Bacalaureat 2023, la disciplina ISTORIE dintr-o țară în care educația e deja „un angajament îndeplinit”.
Exit mobile version