Site icon gandeste.org

Luminita Arhire: TEORIA CONSPIRAȚIEI CONSPIRAȚIILOR

MOTTO: „Că vrem să glumim/ Și să te zidim”… (fragment dintr-o cunoscută baladă în care eroina chiar așa a crezut, că ăia doar glumesc)
…………………………………………………………………………………….
Să zicem că suntem prea mulți, așa de mulți încât se cocoșează planeta de greutatea noastră… și azi-mâine e-n pericol de a se prăbuși în haos, deoarece, pe deasupra, ne mai și agităm și-o dezechilibrăm!
În ultimii ani medicina a evoluat cu mult tupeu… iar dacă bolile cardiovasculare și cancerele de tot felul stăvileau până mai ieri creșterea asta tupeistă, necontrolată, uite că inventarea stent-ului, de exemplu, a dat o grea lovitură selecției „naturale” pe bază de infarct. Și tratamentele pentru cancer au început să dea rezultate, iar pacienții, altădată cu speranță de viață spre 0%, s-au mișcat, timid, către o speranță de viață bunicică și cu două cifre la sută! Păi, în aceste condiții, dacă șefii pompelor funebre planetare au văzut că se cam subțiază afacerile atât de profitabile cu moartea și că oamenii, nechibzuiți, se tot înmulțesc, s-ar putea să se fi gândit să ia unele măsuri…
De exemplu, să inventeze o metodă capabilă de a „revigora”, ca să zic așa, decesele prin infarct și accident vascular… la care, dacă se poate, să se mai adauge și niște ingrediente pentru înflorirea cancerului galopant (că lumea e în mișcare și nu mai e timp de pierdut cu cancerul clasic, care poate dura și câțiva ani). Ei, și dacă ar inventa o astfel de „șaormă cu de toate”, ar mai rămâne doar să convingă populația să o înghită și să creadă că e bună, hrănitoare, „sigură și eficientă”! Ce ziceți: s-ar putea întâmpla?
Păi, ar fi o metodă interesantă… și s-ar putea vinde frumușel, făcându-i-se reclamă cum că e un „leac” pentru un soi de molimă planetară, cu precizarea că și acea molimă ar putea umple mulțumitor cimitirele, mai ales dacă se decretează un protocol strict de tratament, direcționat să ocolească toate medicamentele ce par a da rezultate!
În paralel, zic, ar trebui încurajate toate metodele care evită cu succes nașterea de noi exemplare umane. „Dacă vreți să salvați planeta, nu faceți copii!” e un slogan la modă. Doar a zis și prințul Harry: „doi, maximum!” adică doi copii sunt suficienți, dacă vrem să dăm o șansă Terrei! Deoarece, a completat prințul: „Mereu m-am gândit: acest loc este împrumutat. Și, cu siguranță, fiind inteligenți așa cum suntem noi toți și evoluați cum ar trebui să fim cu toții, ar trebui să putem lăsa ceva mai bun în urmă pentru generația viitoare!”
Apoi, n-ar fi rău să se generalizeze niște cursuri temeinice, pornite încă de la grădiniță, despre cât de bună și sănătoasă este practica erotică solitară. Căci distracția asta nu produce urmași. Iar când mai cresc copilașii astfel instruiți și ajung la liceu sau la universitate, e indicat să li se vâre cât mai mult curcubeu în creier, deoarece nici curcubeul multilateral dezvoltat nu aduce moștenitori. N-are cum…
Sau pur și simplu, putem lua act de faptul că mai există și alte metode, bazate pe simpla autoconvingere: „milioane de japonezi sub 40 de ani nu fac curte nimănui și nu întrețin relații sexuale. Sindromul celibatului a afectat drastic demografia Japoniei. Tinerii japonezi nu văd nimic pozitiv în relațiile romantice. Bărbații japonezi nu mai câștigă atât de bine cât câștigau cu zeci de ani în urmă, ca să poată întreține o familie ori o prietenă. Căsătoria e văzută ca o situație socială de nedorit. Iar pentru o femeie japoneză căsătoria e văzută ca un mormânt care pune capăt carierei, timpului liber și individualismului.” (ULTIMA ORĂ. ro, 2 mai 2024) Ei bine, iată o gândire sănătoasă care conduce automat la salvarea miraculoasă a planetei, așa că ar fi bine să se inspire și alte popoare de la niponi!
Apoi, o hrană cu ingrediente bine asortate care poate să asigure efeminarea masculului și transformarea efebului din modelul „umeri lați, talie potrivită și șolduri înguste”, în modelul „umeri înguști, burtă bine exprimată și șolduri lătărețe”, adăugând și o fertilitate precară, precum și descurajarea fetelor de a mai purta rochii și de a fi feminine, deoarece pentru „o carieră de succes” o pereche de pantaloni și un taior fără nicio formă reprezintă o ținută mult mai potrivită și, evident, total neatrăgătoare pentru masculi, ei bine, ajută și acestea la evitarea întemeierii nesocotite de familii la vârsta când partenerii mai pot să facă și copii pe deasupra!
Pe urmă, ar mai fi războaiele, desigur. Că și acestea trebuie judicios planificate dacă se dorește un rezultat mulțumitor și suntem hotărâți să salvăm planeta.
Ați crede așa ceva? Ei, aș! Sigur că toate cele de mai sus sunt ingredientele unor conspirații și doar atât. Doar nu are cum să se întâmple de-adevăratelea!!! Și e imposibil ca un „mix” din toate aceste măsuri să ne fie livrat drept soluția ideală pentru a proteja Terra! Voi să nu credeți cumva în balivernele astea, copii!
Autor: Luminita Arhire
Exit mobile version