Site icon gandeste.org

Luminița Arhire: ”ȘCOALA DE VARĂ A JURNALIȘTILOR BINECUNOSCUȚI ȘI ÎNDRĂGIȚI”

Cine l-a văzut, cu tot „naturelul lui simțitor”, ușor îmbujorat, pe Rareș Bogdan la Școala de vară a femeilor din PESEDE din 25-28 august 2016, a aflat deja că, potrivit propriilor declarații, dânsul are ceva puncte în comun cu doamnele social-democrate. Până să aflu eu cam care ar fi punctele acelea de afinitate cu reprezentantele sexului frumos din CIUMA ROȘIE, am crezut că e vorba despre poșetă, cleștișor pentru curbarea și alungirea genelor, batistuță de mătase, vestimentație în culori vesele și pantofiori (ciocați) cu toc, tip „fantezi”… Dar n-am nimerit…



„Pe mine și pe doamnele de la PESEDE ne unește ceva… nu știu dacă suficient, dar vă spun dumneavoastră… într-adevăr poate că sunt lucruri politice în ceea ce înseamnă abordarea stânga-dreapta care ne pot despărți. Dar pe mine și pe dumneavoastră cred că ne unește ceva: și asta mă face să fiu onorat că vorbesc cu dumneavoastră, să fiu onorat că sunt aici cu dumneavoastră… cred că și dumneavoastră și eu iubim România în fiecare zi.”

Și era abia începutul… că pe măsură ce i se conturau bujorii în obrăjori, Rareș al nostru a punctat din ce în ce mai îndrăzneț și mai fără frontiere politice, deoarece, desigur, la ora aia nu era om politic ci doar „binecunoscutul și îndrăgitul jurnalist”:

„Cred că este un moment în care femeile- și nu o spun doar aici, că sunt în fața dumneavoastră- ci pentru că eu cred în asta, e un moment în care trebuie să primiți mai multe șanse. Să încercați să dovediți că se poate. Știu, din păcate, în AMINTIREA României și în AMINTIREA tuturor celor care cunosc istoria României și istoria recentă, sunt câteva AMINTIRI care nu sunt concludente, din punctul meu de vedere. Sigur, este Elena Lupescu, este Elena Ceaușescu și este o altă Elenă, care nu a fost lider politic, a avut un alt rol, nu trebuie nimeni să confunde aceste trei Elene, fiecare dintre ele cu un alt rol în politica românească, dar de fapt același (ori altul, ori același, n.n.!!!), prin legătura directă cu un bărbat- cu ceea ce poate să facă o femeie pentru România. Dacă dumneavoastră veți reuși, așa cum au reușit aceste doamne (arată spre Doina Pană), sau doamna… DOAMNA! (arată spre Viorica Dăncilă), cum a reușit (neinteligibil, n.n.) noastră, că o văd aici, cinci mandate – enorm, enorm! (cred că pe Rovana Plumb a indicat-o, în sală… dar n-aș băga mâna-n foc, n.n.) e-un lucru extraordinar, confirmat… a ieșit. Lucrurile astea dovedesc că oamenii… că femeile pot să facă lucruri grozave!”

Ei, vezi, Rareș, că nu era chiar așa de rău cu CIUMELE ROȘII, pe vremea aia? Ce frumos o arătai matale cu un gest larg al mâinii stângi pe Veorica, nominalizând-o la categoria AȘA, DA! Și ce zici acum, mă musiu? Păi, uite ce zici… Când ai fost întrebat dacă poate și dânsa, în calitate de „catindată” să vină la „evenimentul cu curul pe scaune”, sau cum s-o fi numit conferința de presă organizată de „Ficus-elastica-robusta” la SNSPA, ai răspuns, cu părul vâlvoi (pe ceafă):

„Poate să vină undeva unde nu este invitată? Nu este un eveniment deschis publicului.(…) Sper să nu devină și penibilă. Să înțeleagă că e prea puternic ridicolul să se pună în situația de a face înconjurul clădirii și de a căuta o intrare.(…) A participa la o dezbatere cu Viorica Dăncilă ar însemna să o legitimezi, să o iei în calcul, să-i spui că ea chiar contează. Dar doamna în cauză este o fraudă (!!!, n.n.) la adresa posturii de candidat la Președinția României. Este o jignire la adresa românilor care învață limba română și se bazează pe competență pentru a ocupa un post”.

Oooo, păi cum, dragă? Să se fi schimbat în așa hal dânsa în ultimii ani, de când nu te-a mai invitat pe la Școlile de vară? Sau ne păcăleai în 2016 când erai „onorat” să stai alături de Vio și când o dădeai exemplu de reușită feminină în politică? Deoarece, pe-atunci, nu-ți părea deloc ridicolă…

Și greșești, dragă, cu privire la „legitimarea prin dezbatere”… căci doamna în cauză, la vremea dezbaterii, fusese deja legitimată ca exemplu de reușită în politică de însuși „binecunoscutul și îndrăgitul jurnalist”, actual om politic, Rareș Bogdan. Un tsunami al legitimării!
…………………………………………………………………………..

P.S. Dragă Rareș, am făcut -așa cum fac de obicei- un transcript mot-à-mot al intervenției dumitale la Școala de vară a PESEDEULUI. Să-l citești… și după ce-l citești să admiți că orice bărbat i-e frică să vorbească în fața unor doamne multe și drăguțe, care-l intimidează cu batistuțele lor de mătase, extrem de atrăgătoare pentru dânsul și de aceea bărbatul mai face și repetiții caraghioase, mai lasă și fraze neîncheiate la toți nasturii sau o scapă, în mod reprobabil, pe aia cu „femeile nu e oameni”… că, de! cu-n discurs penibil la o școală de vară, pe litoral, toți suntem datori! Dacă nu mă crezi, întreab-o pe Mara Mareș!

Autor: Luminița Arhire

Sursa: Luminița Arhire Facebook

Exit mobile version