MARTIE
1 martie 2022… Preşedintele Elenski cere declarații de dragoste și recunoștință de la UE, declarații exprimate în bani și armament, desigur. Iată mobilizatorul său discurs, cu traducere cu tot:
„Dovediţi că sunteţi de partea noastră (în traducere: „euroi, euroi și iar euroi”, n.n.). Dovediţi că nu ne veţi lăsa de izbelişte (în traducere: „câteva milioane de cartușe, sute de mii de grenade, zeci de mii de mine antitanc, sute de mitraliere, n.n.). Dovediţi că sunteţi cu adevărat europeni şi că viaţa va învinge moartea şi lumina va birui întunericul (în traducere „tancuri, tunuri anti-drone, lansatoare de rachete”, n.n.) . Glorie Ucrainei! (în traducere: „…și MIG-uri, dacă sunteți amabili”, n.n.)…”
În acest timp, așa cum vă spuneam, COVID-ul, cu OMICRON cu la butonieră, rușinat foc și simțindu-se penibil, încerca s-o șteargă spre alte zări mai prietenoase, deoarece autoritățile din România, ipocrite, s-au prefăcut, pur și simplu, că nu-l mai cunosc:
„Începând de mâine, 9 martie a.c., ora 00.00, își încetează aplicabilitatea Hotărârea Guvernului nr. 171 din 3 februarie 2022. (…) Astfel, începând cu ora 00.00, încetează TOATE restricțiile, precum și restrângerea sau interzicerea unor activități așa cum erau prevăzute în actul normativ menționat (spre exemplu: obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice, restrângerea sau interzicerea organizării și desfășurării de mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de întruniri, restrângerea sau interzicerea circulației persoanelor și vehiculelor în locurile și, după caz, în intervalele orare stabilite, organizarea muncii la domiciliu etc).” (Comunicat MAI, 8 martie 2022)
Bucuroasă că lucrurile se relaxează pe planetă, compania META, mama lu’ FACEBOOK, INSTAGRAM și WHATS APP, anunță o politică mai blândă și mai înțelegătoare cu cetățenii cinstiți care cer moartea rușilor:
„În contextul invaziei ruse în Ucraina, vom da dovadă de indulgenţă pentru forme de exprimare politică ce ar încălca în mod normal regulile noastre în ceea ce priveşte discursurile violente, cum ar fi cele care solicită moartea invadatorilor ruşi. Compania de social media va permite temporar unele postări care cer moartea președintelui rus Vladimir Putin sau a președintelui belarus Alexandr Lukașenko” (Andy Stone, responsabil de comunicare în cadrul Meta, 11 martie 2022)
Ziua de 23 martie a fost o zi ca vai de capul ei pentru Băsescu Traian. Căci a fost ziua în care, oficial, Înalta Curte (unde ești tu, Livia Stanciu?) i-a schimbat numele… din Băsescu Traian în renumele Băsescu Petrov! Gabriel Liiceanu, filosof de-o mare sensibilitate, nici n-a mai avut puterea de a citi comunicatul de mai jos:
„Respinge, ca fiind inadmisibilă excepţia de nelegalitate invocată de recurentul-pârât Băsescu Traian. Respinge, ca fiind nefondat, recursul, astfel cum a fost precizat la data de 5 noiembrie 2021, declarat de recurentul-pârât Băsescu Traian împotriva sentinţei nr. 471, bla…bla… DEFINITIVĂ. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 martie 2022”
Aoleu! Deci Înalta Curte a stabilit că acela despre care Liiceanu Gabriel a scris cu atâta dragoste: „Angajând România pe o traiectorie occidentală și activând primul, după 15 ani de corupție bine instalată, justiția țării, el m-a slujit!” era, de fapt, un turnător odios la Secu… să fi știut el, filosoful, la timp, cine l-a slujit… sau, și mai bine, PE CINE a slujit…
Pe 24 martie 2022, președintele Klaus a susținut, la Bruxelles, o Declarație de presă în marja participării la reuniunea Consiliului European. Declarația e grozavă, aproape erotică aș spune, deoarece nu știm exact cine cu cine s-a unit, dar spusele președintelui descriu un EUROPENIS-CAPTIVUS generalizat:
„Cred că putem să spunem, a fost ziua în care am demonstrat din nou că suntem UNIȚI. Summitul NATO a dovedit că în NATO există o abordare UNITARĂ. Suntem UNIȚI şi vom merge UNIȚI mai departe. A urmat Summitul G7, care a arătat o UNITATE foarte clară, iar după-amiază și în această seară, aici, la Consiliu, cred că am reușit să dovedim UNITATE. (…) UNITATEA noastră este arma cea mai puternică în această confruntare. În afară de faptul că am demonstrat UNITATE, am reușit să discutăm şi chestiuni legate de felul cum putem să sprijinim Ucraina.” (declarație Klaus Iohannis, 24 martie 2022, Bruxelles)
Luna martie continuă cu declarațiile unor cetățeni, mobilizați de noua politică a META, cum că ei se șterg la cur cu opera lui Pușkin:
„A propos de «marea» «cultură» «rusă»: bucuros aș folosi originalul poeziilor lui Pușkin pe post de hârtie igienică; din păcate nu cred că e bun nici măcar pentru asta.” (Horațiu C. Damian dixit)
Dacă vă întrebați cine este imbecilul funcțional (sic!) care a scris așa ceva, trebuie să vă spun că dânsul a absolvit trei facultăți: Dreptul, Jurnalismul şi Cinematografia la Facultatea de Teatru şi Televiziune, are un Master în Studii Americane și, peste toate, mai e și Doctor în Istorie! Sau, cum ar spune Mihai Ursachi: „Un om din Tecuci avea un motor/dar nu i-a folosit la nimic”, respectiv: un om din Cluj avea trei facultăți, un master și-un doctorat, dar nu i-au folosit la absolut nimic… Gândiți-vă însă că dânsul a fost asistent asociat în învățământul universitar și că, în această calitate și cu ideile de mai sus în căpățână, a modelat studențime nevinovată. Asta ca să știm de unde răsare radicalismul unei generații cu cultură generală precară, dar plină de idei belicoase și mustind de activism deșănțat.
Pe 31 martie 2022 Parlamentul leton interzice afișarea în public a literei „Z”; apoi poporul leton este avertizat că noua legislație se va aplica și literei «V». Și astfel, în mod exemplar de umoristic, președintele Ucrainei devine, în Letonia și nu numai, președintele OLODIMIR ELENSKI!!!!
APRILIE
Data de 2 aprilie este de o tristețe covârșitoare pentru PENELEU… căci Florin-Cîțu-lucruri-fantastice-îi-așteaptă-pe-români, de bunăvoie și silit de tot partidulețul, își dă demisia din funcția de președinte al acestuia. Rareș Bogdan, vigilent, cel care sărise din echipa câștigătoare Orban drept în echipa câștigătoare Cîțu, mai face o piruetă și-un triplu axel și aterizează în echipa câștigătoare Ciucă. Nicio masă fără pește și nicio echipă câștigătoare fără oportunistul Rareș!
Pe 4 aprilie, în Ungaria, partidul de guvernământ «FIDESZ – Uniunea Civilă Maghiară» condus de premierul Viktor Orban obține o victorie zdrobitoare la alegerile parlamentare, deși cu o zi în urmă EVENIMENTUL ZILEI semnala o răsturnare de situație, mamă-mamă! ce nu-i adevărat! În aceeași zi, Aleksandar Vucic câștigă din primul tur alegerile prezidențiale din Serbia. Europa are unele crampe și un ușor deranjament digestiv la aflarea acestor rezultate.
La invitația lui Florin Cîțu, încă președinte al Senatului (nu pentru multă vreme), Olodimir Elenski ține, pe 4 aprilie 2022, un discurs înflăcărat online pentru Parlamentul Român, în care afirmă:
„De îndată ce situația va permite, vreau să lansez un dialog cu dumneavoastră asupra unui nou acord atotcuprinzător care să GARANTEZE protecția absolută și dezvoltarea cuprinzătoare a minorităților noastre naționale -comunității ucrainene din România și comunității române din Ucraina.”
Dacă situația a permis sau nu acest „nou acord atotcuprinzător”, o să vă povestesc mai încolo, în retrospectiva lunii decembrie 2022…
Data de 10 aprilie îi aduce lu’ PENELEU un nou președinte, Nicolae Ciucă, din fericire la fel de cîcîit, cu un discurs la fel de plat și cu tot atât de puține idei precum precedentul, Florin Cîțu, astfel încât schimbarea se face lin de tot. Pe 9 aprilie „fostul-fostul” președinte liberal Ludovic Orban declară, cu o oarecare răutate:
„Iohannis trebuia să dea decret, prin care să îl pună preşedintele PNL pentru următorii trei ani pe Ciucă. (…) Ciucă nu are nicio treabă cu liberalismul. Nu poţi să pui ca preşedinte al Partidului Naţional Liberal un om care a trăit toată viaţa lui în logica «să trăiţi», a executat ordinele superiorului şi le-a dat ordine celor inferiori în ierarhie.”
În București e deranj mare… cei mai aprigi susținători ai lui Nicușor Dan, întorc, în mod perfid, armele… Marius Manole, Lia Bugnar, Oana Pellea, sar în coafura nespălată a lui Nicușor și i-o tapează de-i merg ăluia fulgii!
Pe 12 aprilie Camelia Bogdan e exclusă (din nou) din magistratură, cu toate că dânsa ne-a explicat: „am fost invitată să-mi DISEMINEZ EXPERIENȚA DE PRACTICIAN de către Comisia Europeană, de către Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa, de către Banca Mondială.” Asta ca să înțelegem cât de serioase alegeri fac și organismele acestea la care România se închină ca la icoane. Pe margine, se antrenează pentru reintrarea în arena juridică alt mare exclus -Cristi Vasilică Danileț. Mai târziu vom vedea că pentru dânsul mai există totuși soluții, prin ricoșeu, de peste Prut.
Din pricină de felurite interese care poartă felurite fesuri fistichii, România devine brusc o bomboană de fată, democratică și exemplară… și, ca urmare, în luna aprilie se petrece un du-te-vino de comisari europeni în țara noastră, plus vizita premierului belgian Alexander De Croo, dar și incursiunea preşedintelui Grupului Băncii Mondiale, David MALPASS (era să scriu MALPRAXIS…). Bonus, vine în România și Ministrul de Externe ucrainean, Dmitro Kuleba. La sfârșit, ne vizitează și premierul bulgar, Kiril Petkov. Dintr-o dată, România nu mai e eleva repetentă, din fundul clasei europene: are, în sfârșit, matricolă, bendiță și batistuță curată, pe care să-și prezinte unghiile tăiate.
Spre sfârșitul lunii, oficialitățile române, împărțite în două tabere, vizitează Kievul și bifează traseul turistic oficial de război. Întâi Ciucă, Ciolacu și Aurescu, pe 26 aprilie și apoi, pe 27 aprilie, Florin Cîțu, care n-a mai prins loc în primul eșalon. Un exemplu românesc clasic pentru „să nu punem toate ouăle în același coș…”
Din fericire, pe 25 aprilie, este reales ca președinte al Franței domnul Emmanuel Macron iar Uniunea Europeană simte cum i se atenuează crampele abdominale…
(va urma)
Autor: Luminiţa Arhire