Site icon gandeste.org

Luminița Arhire: PORTRET AL ETERNEI ȘI FASCINANTEI ROMÂNII LA BĂTRÂNEȚE (II)

APRILIE 2019: Președintele României -un mare democrat, toată lumea știe asta!- își ia avânt și insistă cu așa-zisul referendum «pe Justițe», pe care ni-l anunțase în martie, dar care a fost îmbunătățit, între timp, cu niște întrebări evident neconstituționale… din fericire însă, vom vedea, nici președintele și nici votanții nu au ținut minte întrebările până să pună ștampila pe „DA”, ceea ce s-a dovedit extrem de sănătos pentru tânăra noastră democrație de tip occidental.



Pe 25 aprilie, într-un mesaj transmis de la Cotroceni, Klaus ne spune, de fapt, despre ce anume este vorba în propoziție și-n referendum:

„Asta este, dragii mei, adevărata politizare și acest referendum este și despre PSD. Cine merge la vot poate să dea o lecție pesediștilor. Pe mine, în final, mă interesează care este raportul dintre cei care sunt alături de PSD în acest atac asupra justiției, în această proastă guvernare, fără autostrăzi, fără spitale, fără școli modernizate, și care sunt de cealaltă parte.(…) Dacă românii vor veni la vot și vor spune că nu sunt de acord cu PSD, atunci noi avem un mandat să acționăm. Imediat, a doua zi!”

România nu se îngrozește deloc, dar deloc! de sminteala președintelui ci se grăbește să pună umărul la ceea ce nici nu pricepe și nici nu o interesează să priceapă. Nu vrea „fond suveran”, nu vrea taxe de la spoliatorii… pardon, am vrut să spun PARTENERII externi…, nu vrea „tomata românească”, nu vrea „prima casă”, nu vrea „programul național de boli cardiovasculare”, nu vrea răspunderea magistraților, nu vrea pensii și salarii mărite și alte fleacuri… prioritățile dânsei sunt diferite: Dragnea la pușcărie, PESEDEUL la gunoi și, cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă… după ei POTOPUL!

Telenovela de mare succes „Augustin Lazăr și premiul de la GDS” ia o turnură cu totul neașteptată… se descoperă că premiatul nu și-a trecut în CV perioada în care a acumulat experiență ca tânăr procuror într-o comisie ce se ocupa de liberările condiționate din Aiudul groazei, dar nu se prea grăbea să libereze… și că mai este cel puțin un deținut politic care ține minte amănuntul. Urmarea? Radu Filipescu, fost deținut politic, se suspendă din GDS… Laura Ștefan, expertă în anticorupție, demisionează… la fel și Alexandru Gussi și Andrei Vieru. Mircea Dinescu cere să fie șters dintre membri fondatori. Bomboana pe colivă o pune însă Daniel Morar, care-i trimite înapoi GDS-ului premiul similar, câștigat cu câțiva ani în urmă. Cel mai frumos episod al telenovelei însă mi s-a părut cel în care anticomuniștii de la GEDESEU au explicat „accidentul”, prin vocea autorizată a Magdei Cârneci:

„GDS nu a retras premiul, a anulat doar ceremonia, în urma deciziei lui Lazăr de a redirecționa premiul către fostul deținut politic de la Aiud. Personal, eu iau de bun ceea ce Augustin Lazăr a afirmat deja: că era un tânăr procuror specializat în criminalistică, că a fost pus în acea comisie într-un mod mecanic, a semnat fără să știe despre ce e vorba exact, nu avea experiența judiciară în închisori și în cazurile de poliție politică. A făcut-o fără conștiența gestului lui, era un om tânăr, cum eram și eu. Niciunul dintre noi nu a fost erou, dar unii am fost puși în posturi care ne-au obligat, cum a fost cazul lui, să semnăm lucruri pe care nu le-am conștientizat atunci.”( ZIARE.com, 19 aprilie 2019)

Remarcați că în timp ce blândul procuror are nume și se bucură de întreaga înțelegere, prețuire și compasiune din partea anticomunistei Magda Cârneci, nemernicul de deținut politic care a îndrăznit să-și aducă aminte de faptele de vitejie ale lui Augustin de pe când era tânăr ficior și nu pricepea ce semnează, rămâne un anonim… Ați mai auzit, cetățeni care v-ați agățat de gât cartoane cu JE SUIS GUSTI, o justificare atât de nesimțită pentru faptele unuia care și-n timpul mandatului său de Procuror General, în plină democrație (!!!), tot despre lupta cu „bandiții” a vorbit, exact ca-n anii 50?

Păi vezi, Augustine? Nu era mai bine să-ți faci tu timp să primești distincția din februarie, când toate cele nu ieșiseră la suprafață, decât să ieși la pensie așa de șifonat, în aprilie? Noroc că pensia de circa 5 600 de coco pe lună ți-a mai atenuat supărarea ….
……………………………………………………………………………….

MAI 2019:

„Transilvania poate că nu pare ideea care îi vine oricui de a petrece un weekend distractiv ca să uite de un divorţ dureros, dar exact acest lucru le-a prescris preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, liderilor UE ca să treacă peste tristeţea Brexitului, scrie Reuters, explicând motivele pentru care liderul Executivului UE a propus organizarea unui summit la Sibiu” (DIGI TV.ro, 14 septembrie 2017).

Și summit se făcu! Pe 9 mai 2019 România nu mai era „nepregătită” ci, dimpotrivă!… lumea bună participantă la summit a păpat tradiționalele și foarte bine pregătitele: mule de pasăre în aspic, frigărui de mozzarella cu struguri albi și roșii, somon marinat cu măsline verzi, piept de rață afumat pe portocală, terină de căprioară, canapele de castraveți verzi cu pastă de somon picant, mini frigărui cu gambas și calamari picanți… iar Klaus a cules toate laudele, de parcă el însuși le-ar fi clocit, peste noapte! Evident, doamna Vio, care era decât „premier al României” și care a asigurat o parte din banii pentru distracție, nu a fost invitată.

Pe 26 mai alegerile europarlamentare demonstrează, încă o dată, ce lucruri fantastice poate face o națiune care are ca imn național „Deșteptă-te române”, între două sforăituri, dar votează, în mod tradițional la „ba p-a mă-tii”, cu o înfrigurare apropiată de extaz… leșul PESEDEULUI este târât, ritualic, prin praf (sau prafuri, cum ar spune viitorul ministru Vasile Florin Cîțu). Sigur, nimeni nu s-a obosit să-i declare decesul așa că nu se știe dacă leșul e tocmai leș, sau poate că mai prezintă vreo zvâcnire aleatorie a organismului, care face cu atât mai seducătoare istorica victorie a PENELEUSEREULUI.

Rezultatul votului pentru alegeri este intrarea în Parlamentul European, în triumf, a unor drastic repudiați inși de către aceeași societate românească, în urmă cu doar câțiva ani. Petrov mi se pare că este europarlamentarul-emblemă al acestei strofocări enorm de anticomuniste și antisecuristice a României moderne și europene, dar nu aș neglija nici trimiterea Guvernului Cioloș, în forma lui suplă, în forul european. Poate că e doar o formă originală prin care nația a căutat să scape de ei, mă gândesc…

Simultan, rezultatul votului pentru referendumul „pe Justițe”, la care publicul a participat masiv, fără să aibă habar ce votează (dar nu ne mai împiedicăm în amănunte) a părut a fi acela că a doua zi a fost umflat „tiranul din Teleorman” și vârât la pușcărie. Doar a spus și Klaus, nu-i așa? „Dacă românii vor veni la vot și vor spune că nu sunt de acord cu PSD, atunci noi avem un mandat să acționăm. Imediat, a doua zi!”… și chiar a doua zi, coincidența dracului! s-a și întâmplat. România a jubilat. Cetățeni onești și responsabili și lideri de opinie precum Marian Tivilic Ceaușescu au aruncat cu suluri de hârtie igienică în parbrizul mașinii care-l transporta pe „dictator” -fără „sinistra”- către Rahova. Cam 90% dintre problemele României păreau rezolvate…

Încurajată de reușita fără egal, Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor a transmis, cu ocazia arestării lui Dragnea Liviu, un comunicat în care apar următoarele:

“Unii zic că-i bine c-ai plecat, alții că era bine să nici nu fi fost. Mai rău e că ieri, la primirea în penitenciar, la partea de control al cavităților n-au fost în tură pianiști ( !!!sesizați, vă rog, „subtilitatea” scriitorului de comunicate, n.n.). Dar, de bună seamă, încă mai simți asta.(…) Ai grijă, însă, nu mai invita pe nimeni la baie, Liviu! (!!!). În pușcărie nu e ca la Parlament, iar ziariștii nu ți-ar face nimic din ce s-ar putea gândi noii tăi colegi. Sper! Mai ales că, apropo, în pofida recursului compensatoriu care-a eliberat mii de infractori, au mai rămas vreo 2500 de violatori în pușcării.” (Comunicat FSANP, 28 mai 2019)

Repet, este COMUNICATUL OFICIAL AL UNEI FEDERAȚII SINDICALE, iar nu mâzgăleala de pe peretele vreunei toalete publice, cum s-ar părea. S-a oripilat cetățeanul român citind acest mesaj incalificabil, pe care mie mi-a fost greu să-l și citesc în întregime, darămite să-l mai și transcriu? Ei, daʹ de unde! De ce atâta deranj?

Ionuț Matei, un vicepreședinte magistrat-model de la Înalta Curte a mers cu șampanie și pupături pe frunte la fetele alea bune care au pronunțat sentința lui Liviu Dragnea. Altfel, doamna cu balanța e OARBĂ, după cum bine știți… însă JUSTIȚEA este cu totul altceva decât JUSTIȚIA și bănuiesc că-și mai scoate, din când în când, cârpa de pe ochi!

P.S. Vă rog, prieteni, să închideți ochii și să reproduceți cel puțin două idei din DECLARAȚIA DE LA SIBIU, angajamentul de maximă importanță strategică și documentul de o inestimabilă valoare care a încununat piperatul summit din Sibiu. Cum? Vă vin în minte doar „mule de pasăre în aspic” și „frigărui de mozzarella cu struguri albi și roșii”? Ciudat, dacă-i întrebăm pe participanți, și ei tot asta au reținut!

(va urma)

Autor: Luminița Arhire

Sursa: Luminița Arhire Facebook

Exit mobile version