MOTTO: „ – Vai, bunicuţo, da’ de ce ai urechi atât de mari?
– Ca să te pot auzi mai bine.
– Vai, bunicuţo, da’ de ce ai ochi atât de mari?
– Ca să te pot vedea mai bine.
– Da’, bunicuţo, de ce ai ATÂȚIA DINȚI?
– Ca să te pot mesteca mai bine.” ( Fragment din povestea CIUMIȚA ROȘIE, cu Klaus Werner în rolul „Lupul-cel-rău”)
Nu cred că președintele nostru înțelege… adică nu cred că are CAPACITATEA INTELECTUALĂ de a înțelege ce înseamnă să apese pedala aversiunii împotriva unei întregi colectivități, până când crapă pedala și-i intră piciorul în asfalt. Dacă ar fi fost capabil să priceapă, ar fi priceput deja. Și dacă ar fi fost cât de cât inteligent, și-ar fi nuanțat discursul până acum.
Dar el nu a făcut asta. Împăiat în proiectul său personal și aberant, hrănindu-și propria insolență feroce cu periajul constant al unor Rareși Bogdani de conjunctură care ȘTIU bine cam la ce gradație s-a oprit acul unui IQ atât de modest, dar care au exercițiul perpetuu al „sărutului franțuzesc” între fesele cocoțate într-un scaun mult prea înalt, pentru că acest exercițiu lingual slujește binișor propriilor lor aspirații, Klaus nu a avut altă idee în mandatul său prezidențial în afară de aceea de a arunca niște nitroglicerină peste ura care a dospit binișor în ultimii ani, după ce a început s-o frământe, hăhăind, prin 2004, Băsescu Traian.
Căci ura a fost construită atent. Nu e o întâmplare, nu e un accident, nu e o fatalitate. S-a făcut conștient, cu metodă și cu mijloace adecvate, și când a ajuns la maturitate a sporit în fiecare an, fără pauză. Odată creată, ura nu mai are nevoie de argumente pentru a se dezvolta, căci se hrănește, ca o fiară imposibilă, din ea însăși. Klaus însă nu știe asta și a continuat să pună lemne peste flacăra de sub cazanul plin ochi și închis ermetic… ca să fie el sigur. Că o să facă „bum!!!” cazanul, e, îmi imaginez, doar o chestiune de timp…
Alegerile din 26 mai 2019 s-au desfășurat într-un abur suprarealist de aversiune anti-PESEDE pe care cele două partide, PNL și USR, dornice să-și proclame supremația, nu au încercat în nici un fel să o stăvilească. Dimpotrivă, au încurajat-o. De aceea în timp ce mitingurile lui Rareș Bogdan sau Dan Barna s-au desfășurat oriunde fără nici un incident, indiferent de opțiunile politice ale comunității în sânul căreia au poposit, mitingurile PESEDEULUI au fost atacate frenetic… își explică oare, liderii iresponsabili ai acestor partide, de ce nu au temperat niciodată pornirile barbare ale adepților lor? Dacă ați uitat cumva, iată cum a fost:
„Pe măsură ce trece timpul, furia celor care stau proptiți de garduri și strigă împotriva PSD crește și scandările, trolleala și glumițele se transformă într-un soi de violență, care-mi amintește de minutele de ură din «1984». O femeie dă cu piciorul prin gard în altă femeie care merge la miting și protestatarii încep să-i scuipe pe cei care trec prin culoar și să arunce cu monede de 10 și 50 de bani în ei. Mulți dintre ei sunt bătrâni speriați, și se vede pe chipurile lor că nu prea înțeleg ce se întâmplă și de ce sunt huliți.” ( Miting PESEDE la Iași, 9 mai 2019, relatat de VICE.com)
…sau, la două zile după aceste evenimente :
„Autocarele în care se aflau oamenii aduşi din zona rurală la mitingul PSD desfăşurat sâmbătă, 11 mai, Galaţi, au fost înconjurate de sute de protestatari după terminarea acţiunii electorale. S-a întâmplat în zona Casei de Cultură a Sindicatelor din Galaţi, iar protestatarii care au intrat pe bulevardul Brăilei au scandat minute în şir ”Hoţii, hoţii!” şi i-au huiduit pe simpatizanţii PSD, aşezaţi pentru a împiedica plecarea maşinilor. În paralel, liderii PSD care au luat parte la acţiunea electorală, în frunte cu Liviu Dragnea şi Viorica Dăncilă, au fost evacuaţi din centrul Galaţiului pe uşa din spate a Casei de Cultură a Sindicatelor. Maşina în care se afla deputatul PSD de Galaţi Nicolae Bacalbaşa ar fi fost blocată în mijlocul mulţimii şi a ieşit cu greu de acolo, într-un cor de huiduieli şi înjurături. (ADEVĂRUL.ro, 11 mai 2019)
Așadar, alegeri sub asediu, într-o țară europeană și presupus civilizată. Rezultatul nu era, oare, previzibil? A reacționat Klaus la aceste abominabile acțiuni? Nicidecum, dânsul s-a BUCURAT fără frontiere că „românii lui” au câștigat alegerile ÎN ACEST FEL. Iar după ce le-au câștigat, președintele a început să enunțe, din ce în ce mai apăsat , teza NECESITĂȚII DISPARIȚIEI PARTIDULUI SOCIAL DEMOCRAT. (este vorba despre doar 600 000 de membri plus simpatizanții lor… atât)
Locotenenții lui nu numai că nu l-au privit îngrijorați și nu s-au întrebat dacă stă stă bine cu căpuțul, dar chiar i-au preluat teza și au dezvoltat-o, fiecare după puterea și nemernicia lui:
„… PSD riscă SĂ DISPARĂ. Urmează trei rânduri de alegeri pe care le va pierde. Nu vor mai fi aleși nici la șefia unei asociații de locatari.” ( Rareș Bogdan, 3 septembrie 2019, pe pagina lui de FACEBOOK)
„Problema nu a fost numai Dragnea, problema e PSD în sine și modul în care funcționează PSD, faptul că nu înțelege democrația, faptul că se bazează pe abuz, pe amenințare pe șantaj, pe transformarea instituțiilor statului în filiale de partid. Pesedismul e o boală care trebuie vindecată. Dacă trebuie vindecată prin DISPARIȚIA PSD-ului, oamenii, până la urmă, asta o să decidă: să nu mai voteze PSD!” (Ludovic Orban, pentru B1 TV, 5 iunie 2019) .
„Am scăpat, și este, zic eu, cea mai mare victorie a președintelui Iohannis este acest lucru… că AM SCĂPAT de PESEDE … el a fost cel care a împins tot timpul această mișcare și am reușit să scoatem PESEDE de la guvernare … dacă reușim SĂ SCOATEM PESEDE ȘI DIN ROMÂNIA, deci o Românie FĂRĂ PESEDE ar fi fantastic… dar nu știu dacă este posibil…( Florin Cîțu, 15 noiembrie 2019, DIGI 24) și „ Atât le spun funcţionarilor din MFP: «Nu Luăm Prizonieri!»…” (iunie… august… octombrie 2019, NU LUĂM PRIZONIERI- e o expresie favorită a ministrului de Finanțe, folosită excesiv pe pagina lui de Facebook)
„Zilele acestea asistăm la ultimele zvâcniri ale guvernării PSD, pe cale de DISPARIȚIE” ( Raluca Turcan, 15 septembrie 2019, la „Reuniunea Filialelor PNL din Regiunea Sud – Est”, Constanța)
Să nu credeți, dragi simpatizanți de stânga, că ei glumesc. Nicidecum, ei sunt niște oameni serioși, de dreapta și nu au de gând să facă pace cu voi și nici nu vor lua prizonieri… ei vă vor „înghiți”, cu nodurile de rigoare, numai dacă VĂ SCHIMBAȚI OPȚIUNEA. Vă spune, cu o înspăimântătoare claritate însuși „el ficus maximo”:
„Acești ani au fost de luptă și rezistență și am ținut piept împreună asaltului deosebit de agresiv al PSD. Dacă i-am fi lăsat pe pesediști, România se întorcea în anii 90. Noi, împreună cu românii, i-am oprit. Decizia este de A OPRI DEFINITIV PSD-ul.” (discurs imediat după primul tur al alegerilor prezidențiale, 10 noiembrie 2019)
Și vă oferă chiar și o alternativă pentru prețioasele voastre voturi:
„Dragă electorat PSD-ist, e bine așa? Nu! Atunci, alege Klaus Iohannis.” (conferință de presă, 13 noiembrie 2019)
De aceea, stimați simpatizanți de stânga, natura -căci nu-l pot bănui pe bunul Dumnezeu de un atât de eșuat proiect- l-a înzestrat pe Klaus cu șirul acela impresionant de dinți, care-i coboară, sfidător, până în esofag, cu un singur scop: ca să vă poată ronțăi mai cu spor!!!
Autor: Luminița Arhire
Sursa: Luminița Arhire Facebook