În 1973, scriitorul Stefan Heym a publicat romanul RELATARE DESPRE REGELE DAVID.
Scria acest roman după ce trăise, în ordine cronologică, după cum urmează: în Germania de dinainte de război, în Cehoslovacia, în Statele Unite, apoi, după război, în Germania Federală, de unde s-a întors în Statele Unite și unde n-a stat prea mult ci a fost silit să plece din pricina simpatiei sale pentru ideologia comunistă, apoi a rămas din nou, pentru câțiva ani, în Cehoslovacia… în final, s-a stabilit în Germania Democrată. A murit, în 2016, în Israel.
Cu o astfel de istorie personală, Stefan Heym a cunoscut, din plin, atât „binefacerile” sistemului capitalist, cât și pe cele ale sistemului socialist. De aceea, RELATARE DESPRE REGELE DAVID cred că este o carte pe care toată lumea care-și imaginează că știe cum merg lucrurile în lume și de care parte a barierei se află „statul de drept”, libertatea și democrația ar trebui să o citească. Pentru că romanul, bine scris, este o mărturie lucidă despre ceea ce înseamnă condiția intelectualului în ORICE SISTEM. Povestea lui Stefan Heym urmărește destinul lui Etan Ben Hosaia, un istoric din Ierusalim, solicitat de regele Solomon să scrie o lucrare științifică despre regele David. Numai că documentarea temeinică pe care o face Etan Ben Hosaia asupra vieții marelui dispărut scoate la iveală adevăruri care n-au nimic comun cu varianta oficială și nici cu ceea ce așteaptă regele Solomon de la el. Urmărit în permanență de „spionii” regelui Solomon în perioada de strângere a datelor, incomodat la adunarea, sistematizarea informațiilor și redactarea acestora, istoricul reușește, totuși, să elaboreze o lucrare bine documentată care însă, din nefericire, arată o cu totul altă față a regelui David, diferită de imaginea edulcorată a propagandei oficiale. Din această pricină, de-a lungul romanului, putem urmări cum iritarea regelui Solomon se tot amplifică. Dar el nu oprește studiul, ci îl lasă pe Etan Ben Hosaia să scrie opera științifică până la capăt. În final, istoricul, simțind cum moartea prin decapitare îi suflă în ceafa încă neatinsă, încearcă să-l înduplece pe regele Solomon, scriind o odă fără nerv, spre preamărirea lingușitoare a regelui David, odă pe care o va face cunoscută regelui la vremea evaluării.
Și abia atunci el avea să aibă parte de această „judecată solomonică”:
JUDECATA SOLOMONICĂ
„Ținând seama că anumite cuvinte împletite de învinuitul Etan ben Hosaia din Ezrah în «Una și singura relatare adevărată și hotărâtoare, istoricește exactă și recunoscută oficial, privitoare la uimitoarea înălțare, la viața cu frica lui Dumnezeu, precum și la isprăvile de vitejie și la minunatele înfăptuiri ale lui David ben Iesei, rege peste Iuda timp de șapte ani și peste amândouă semințiile, Iuda și Israel, vreme de treizeci și trei de ani, alesul Domnului și părintele regelui Solomon» n-au plăcut ochiului regelui și dregătorilor după lege.
Și ținând seama că învinuitul a fost găsit vinovat de fărădelegile înșirate în cartea de învinuire,
Pentru aceasta eu, Solomon, cel mai înțelept dintre regi, în temeiul puterii ce mi-a fost dată prin legământul cu Domnul, îl osândesc pe numitul Etan ben Hosaia la moarte.”
«Foarte bine», a zis Benaia (călăul, n.n.) și a scos sabia. Dar regele Solomon a ridicat mâna și a grăit mai departe:
JUDECATA SOLOMONICĂ (continuare)
„Întrucât moartea trupească a pârâtului Etan ben Hosaia nu i se pare potrivită regelui, deoarece ar putea da oamenilor porniți a gândi rău prilej să afirme că Solomon, cel mai înțelept dintre regi, înăbușă gândurile, persecută pe învățătorii scrisului și așa mai departe.
Și întrucât, din amintita pricină, mi se pare la fel de nepotrivit să-l trimit pe pârâtul Etan ben Hosaia în ocnele sau carierele noastre de piatră ori la preoții din Bet-Șan ori în alte asemenea așezări,
Pentru aceasta poruncește să fie trecut sub tăcerea morții; nici unul din cuvintele sale să nu ajungă la urechea norodului, nici pe calea vorbei, nici pe aceea a tăblițelor de lut; pentru ca numele lui să fie uitat de parcă nici nu s-ar fi născut și n-ar fi scris niciodată vreun rând;
Dar psalmul pe care l-a citit înaintea noastră, întru preamărirea Domnului și întru slava lui David, și care este scris în spiritul și felul tuturor celor ce scriu ca slugile cele mai de jos, adică searbăd și plin de rostiri fără duh și lipsit de orice putere de plăsmuire, acest psalm să poarte numele lui și să fie păstrat pentru vecii vecilor.”
……………………………………………………………………………………….
Povestea de mai sus este parțial a tuturor acelora care gândesc cu mintea lor și nu se alimentează din conducta veșnic plină a propagandei oficiale. Ei sunt și vor fi întotdeauna indezirabili pentru ORICE SISTEM, care SISTEM se va strădui din răsputeri să le-nchidă gura.
Dar, atenție maximă, vă rog, și la finalul „judecății solomonice”… căci vor fi mulți și intelectualii din care posteritatea va fi invitată să rețină numai și numai pupăturile-n dos pentru vremelnicii conducători și numai expresii ca „…însăși slujirea” sau „…ați fost la înălțimea unei bune părți a intelectualității din țara asta” sau „…timp de 10 ani cât ați fost, sunteți președintele României, nu ați făcut decât să ne așezați pe drumul pe care noi, cei care credem (că știm, n.n.) care e binele în chip matur al României, trebuia să ne așezăm. Și pentru asta vă mulțumim…”, lipite cu scuipat, pe frunte, precum bancnotele cu chipul lui Caragiale pe fruntea lăutarilor de ocazie.
Și am scris acest text pentru că astăzi, pe NET, circulă „liste negre” unde apar nume de intelectuali neînregimentați pe care „judecata solomonică” a corectitudinii politice ar vrea să-i scurteze de cap. Iar ei nu au portița de salvare a binevenitei pupături politice în dosul cui trebuie… care să-i extragă din sfâșierea colților nesătulului public din spațiul virtual.
………………………………………………………………………….
P.S. Orice asemănare dintre citatele din penultimul paragraf și înțelepciunea lui Gabriel Liiceanu, precum și orice asemănare dintre președintele model, care a „…fost la înălțimea unei bune părți…” și Băsescu-Petrov sunt pur și simplu nefiresc de întâmplătoare.
Autor: Luminița Arhire