Mă trezesc în fiecare dimineață și deschid televizorul, ca să văd dacă e adevărat că Vasilică Cîțu e premier în România. N-o să credeți, dar chiar este! Spun „n-o să credeți”, deoarece nici eu nu cred. Cu toate acestea, realitatea trece zilnic cu buldozerul peste neîncrederea mea, și-mi prezintă mufa lui Cîțu pe ecran, spunându-mi că nu trebuie să mă ciupesc de mână, e chiar pe bune!
Vă mai amintiți cum ne-am pricopsit noi cu bijuteria asta în rol de premier? Hai să vă împrospătez eu memoria…
La începutul lui martie 2020, președintele luʹ „românii mei”, cu fundul cocoțat pe 66,09% cai mari, dorea alegeri anticipate. Lucrurile mergeau bine, conform programului… Orban cădea ca Hopa-Mitică în Parlament iar visul președintelui prindea contur! În 11 martie 2020 însă, cu un tupeu de neîndurat, OMS s-a așezat de-a curmezișul dorințelor lui Klaus, declarând „PANDEMIE DE CORONAVIRUS! Ooooo!!! Ce afront între afronturi, cetățeni! Klaus tocmai ne sfătuise, pe 27 februarie 2020, pe pagina sa de FACEBOOK, să nu ne impacientăm căci „…nu există niciun motiv real de panică. Infecția cu acest virus provoacă în marea majoritate a cazurilor doar simptome ușoare, dureri în gât, tuse și febră, ca în orice răceală. Să fim solidari în a descuraja orice încercări de a crea senzaționalul în aceste momente.” Dânsul deja număra, în barbă, procentele prin care anticipatele îi vor asigura „parlamentul meu” și „guvernul meu”, din care să țâșnească, precum niște săgeți din tolbă, fericitele lor derivate: „Avocatul meu al Poporului”… „Televiziunea Mea Publică”… „Radioul Meu Actualități”… „Consiliul Meu Național al Audiovizualului”…și altele. Dar, dintr-o dată, se bagă nesimțitul de OMS în planurile lui viitor, fără ca măcar să-l consulte! „Așa? Ei, nu-i nimic” și-a spus Klaus… „Timpu-i scurt și pandemia e pe țeavă, dar tot mai putem să provocăm anticipatele. Trebuie doar să găsim un băiat atât de antipatic și de trântit în comisiile de audiere a miniștrilor încât SĂ FIE IMPOSIBIL să-l voteze parlamentul dominat de CIUMA ROȘIE! Să fie imposibil să-l voteze până și PNL-ul!”
Zis și făcut… după ce a „căzut” guvernul Orban-cel-Bun Întâiul, prin moțiune de cenzură, lucrurile păreau oarecum simple, căci a doua cădere a lui Orban era fără echivoc. Iar „băiatul” pe care Iohannis era sigur-sigur că CIUMA ROȘIE nu-l vă înscăuna nici în ruptul capului la Palatul Victoria a fost ales cu grijă: Vasilică Cîțu! Îți venea să pufnești în râs la o așa idee năstrușnică și Klaus ar fi pufnit cu siguranță dacă, întâmplător, ar fi avut simțul umorului. Cum însă natura nu-l înzestrase cu așa ceva, considerând că este suficient că l-a făcut înalt și blond, președintele scrâșni din dinții uriași și luă totul în serios.
Așadar, după respingerea (scontată) a renominalizării lui Ludovic cel Menestrel, pe care colegii de partid nu l-au votat, la înțelegere cu dânsul, desigur, considerând că sunt șmecheri și fac pârtie pentru anticipatele marelui schior, a urmat secvența Cîțu-premier. S-a râs mult în tabăra de dreapta… chiar așa, cum să-l faci pe Cîțu Prim-Ministru al României? Numai că CIUMA n-a râs, s-a mobilizat și s-a hotărât să voteze imposibilitatea!
De la acel moment încolo, eu mă gândesc că dumneavoastră, cetățeni, nu prea ați fost atenți ce s-a petrecut. Dar vă spun eu care știu din surse sigure:
„1.Miercuri, 11 martie 2020, ora 18.00. Ludovic Orban s-a întâlnit cu Florin Cîțu și alți lideri PNL pentru a discuta, pe fondul informațiilor că acesta va primi voturi din PMP, PSD, USR, UDMR și Pro România. A devenit clar că Guvernul Cîțu are voturile necesare pentru a trece.
2.După întâlnirea de miercuri seară, văzând că Florin Cîțu NU VREA SĂ ÎȘI DEPUNĂ MANDATUL, Ludovic Orban a început să facă pressing la liderii altor partide pentru ca aceștia să anunțe că nu votează guvernul Cîțu.
3.Demersurile lui Ludovic Orban nu au avut succes. USR, Pro România și UDMR au anunțat public că VOR VOTA guvernul Cîțu pentru a pune capăt crizei politice. Mai mult, Kelemen Hunor i-a transmis direct și președintelui Iohannis că UDMR VOTEAZĂ guvernul Cîțu, indiferent de ceea ce spune Ludovic Orban, pentru că țara e în criză și are nevoie de un guvern stabil.
4. Joi 12 martie 2020, Orban a pus mai mulți lideri PNL să-i ceară lui Cîțu depunerea mandatului. Acesta A REFUZAT CONSTANT.
5. Pe 12 martie 2020, în jurul prânzului, Ludovic Orban i-a transmis președintelui Iohannis să-i ceară lui Cîțu să își depună mandatul, pentru că dacă devine premier vor fi probleme majore în partid, unde va apărea un nou pol de putere.
6.Iohannis a acceptat, l-a chemat pe Cîțu la Cotroceni și i-a cerut să își depună mandatul.
7.Cîțu a înțeles că nu poate continua fără sprijinul Cotroceniului și al PNL și și-a depus mandatul.” (relatarea preia sursele, sigure, cum vă spuneam, ale G4 MEDIA.ro, 12 martie 2020; jurnaliști la G4 MEDIA sunt Cristian Pantazi, Dan Tăpălagă, Cristian Citre, etc… așa că, dacă nici ăștia nu știu ce se petrece la Cotroceni și în sânul guvernelor de dreapta, nimeni nu știe)
………………………………………………………………………………………………………
Așadar, comedia fiind deja jucată în culise, după ce ultimul act s-a consumat în spatele cortinei, Vasilică-al-nost a ieșit în față și a adresat publicului, care se foia deja enervat pe scaune, neînțelegând cine sunt actorii care-și dau la gioale în culise și ce drac de piesă joacă ei acolo, următoarele cuvinte dintr-o altă piesă, care nu avea să se joace vreodată:
„Nu am vrut compromʹsul cu PSD, sʹ fiu votat de ei. După ce m-ar fi votat Olguța, Ciolacu, Iordache, Tăriceʹnu… de-aia am luat aceastʹ decizie. Eu mʹ lupt de trei ani cu acești oameni. Cum ar fi fost sʹ merg eu în Parlʹmentul României și să aud că strigă Olguța după mine «Votul meu te-a făcut premʹer?»…” (13 martie 2020, declarație publică a „retrasului” Florin Vasile Cîțu)
Și-acum, cetățeni, în încheiere: poate cineva să-mi explice cum a devenit propunerea aia de trebuia toți să ne râdem de ea în martie 2020, cea mai bună dintre opțiunile posibile în 22 decembrie, același an? Sau, și mai explicit: poate să-mi spună cineva de câte ori s-a dat peste cap broscoiul din martie ca să răsară din el, în decembrie, această minune de Prâslea cel Voinic, mai frumos ca Gheorghe Falcă, după ultima și cea mai reușită operație estetică și mai deștept decât Rareș Bogdan, după ultima și cea mai reușită lobotomie de partid?
Sau cine l-a pupat franțuzește pe broscoi în bot pentru a se produce această miraculoasă transformare?
Autor: Luminița Arhire