Acum două luni, pe 17 februarie 2020, pe când COVID 19 abia că dădea din coadă și scheuna de foame pe la porțile noastre, Tudor Chirilă lansa la apă un clip care a avut sute de mii de vizualizări într-un timp scurt: ROMÂNIA (NE)EDUCATĂ. Pe scurt, Chirilă ne povestea cum a încercat el să pună pe roate un workshop pe teme de educație, într-un duplex Finlanda-România, implicându-se personal până la un punct, după care a considerat că trebuie să „predea ștafeta” Ministerului Educației și Cercetării, populat de doar câteva luni cu echipa de specialiști ai PENELEULUI. Inutil să vă mai spun că, după transfer și până la final, acțiunea a fost un fiasco, ceea ce a observat și Chirilă, care părea să fie din această cauză ușor melancolic.
Interesant însă mi s-a părut ceea ce ne-a relatat avântatul cetățean Chirilă că a constatat personal din clipa în care a pătruns în ministerul eliberat de CIUMA ROȘIE:
„În octombrie lucrurile s-au precipitat- a căzut guvernul Dăncilă! Mare bucurie pe toată lumea! A venit PENELEUL care și-a asumat guvernarea și la minister a venit Monica Anisie. De asemenea, venise momentul , din punctul meu de vedere, ca eu să predau organizarea workshop-ului pentru politicieni ministerului, pentru că mi se părea mult mai normal să fie făcut într-un cadru instituțional, adică între Ministerul Învățământului (Educației și Cercetării, că așa-i spune acum, n.n.) și Ambasada Finlandei, care aducea experții pe educație. Am fost întâmpinat cu vorbe frumoase dar am văzut că consilierii doamnei Monica Anisie în săptămânile următoare se tot schimbau și nu știu dacă erau puși pe criterii de competență… cum ar fi că, la un moment dat, avea consilier un fost impresar de jucători, care era acolo probabil pentru meritul de a fi fost membru PNL… De altfel părea că începuse o epurare foarte puternică, tot ce era PSD trebuia să plece, și tot ce era PNL trebuia să vină în loc, asta și la Inspectoratele Școlare și nu numai.”
Plin de încredere, totuși, deoarece luptase în stradă, cu gleznele goale și fesu-n cap, folosind felurite pancarte și selfie-uri, la minus 10 grade Celsius, împotriva luʹ PESEDEUʹ MONSTRUOS, Chirilă și-a zis să vorbească mai bine cu una superioară-n grad lui Anisie și atunci, cu-n tupeu maxim, s-a dus la „vicepremiera” Raluca Turcan, care tocmai se apucase să „propagheze” niște reguli noi pentru „dezvoltarea multiliberală” a României. Și să vedeți ce ce s-a întâmplat:
„Eu cu PACTUL meu de educație în cap am deschis această discuție cu Raluca Turcan și am întrebat-o de ce nu luăm ceva ce este bun și nu conservăm această viziune. Și-am văzut că atitudinea Ralucăi cumva s-a schimbat. Adică practic mi s-a spus că acum TOTUL ESTE POLITIC și că este O DECIZIE POLITICĂ! Să fie foarte clar că lucrurile se schimbă! Și-am zis : «Da, OK, sunt de acord, dar dacă există ceva bun, poate că merită puțină analiză! » Mi s-a spus că oricine a avut vreo legătură cu PESEDEUL nu mai poate să performeze în minister. «Nici dacă a făcut ceva prezumabil bun?»… «Nu, nici! » Și-atunci a fost primul meu semn de întrebare… eu i-am spus Ralucăi Turcan că mie mi se pare că în această alternanță de putere «vin ai noștri, pleacă-i noștri» se ratează exact miza cea mai importantă : REFORMA și că doar criteriile de competență sunt cele care ar trebui să primeze nu criteriile politice, în orice fel de reformă.”
Aoleu! Ce i-a zis! E ca și cum i-ar fi dat luʹ Turcan la operație! Daʹ nici Turcan nu s-a lăsat mai prejos, ci, văzându-l mai greu de cap, i-a explicat mai pe larg cum stă treaba, ca unui prostănac îndărătnic, care-și închipuie că trăiește într-o țară liberă doar pentru că merge la mitinguri neautorizate unde se strigă din rărunchi „M**E PSD:
„… Tudor, tu trebuie să înțelegi că tot ce se face pe educație trebuie să se întâmple sub umbrela «ROMÂNIEI EDUCATE»! iar «ROMÂNIA EDUCATĂ» este proiectul președintelui Iohannis dinainte de finalul primului mandat!”
Adică, în traducere: cine dracului ești tu, deviaționistule educațional? te crezi mai deștept ca președintele? Chirilă, cu creierul înșurubat din nou, dureros, între urechi, a dat fuga la site, ca să vadă ce iaște aceea „ROMÂNIA EDUCATĂ” și a aflat că:
„…nu este o viziune și nu este un plan de acțiune, ci este un site pe care diverși oameni publici în legătură cu educația își exprimă o colecție de gânduri frumoase despre cum ar trebui să arate educația. OK, dar nu e o viziune!”
Numai că, vezi tu Chirilă, dacă nu ești sub „umbrela corectă din punct de vedere politic”, dragă, nu EXIȘTI! N-ai basca regulamentară, așa cum ți-a spus și Turcan!
Sfârșitul petrecerii: după o matură chibzuință, „vameșul vechi” și-a încheiat clipul cu frumosul refren „…pe de rost, pe de rost, pe de rost/ ca un prost/ nu mai vreau pe de rost, pe de rost/ ca un prost!”
De ce vă spun toate astea? Pentru că, dragi cetățeni, puteți râde cu lacrimi de „propagheza” lui Turcan, însă, pe fond, dânsa a fost înduioșător de sinceră cu Chirilă: LA EI TOTUL, DAR ABSOLUT TOTUL ESTE POLITIC! Iar politicul ăsta al lor e o piramidă avându-l în vârf pe Klaus. De aceea nimeni nu poate năzui să se ridice peste triumfala cireașă de pe tort… sau, cum ar spune o îndrăgită vorbă românească, orice rah… pardon, delicatesă turcească, e musai să aibă și moț! Iar la PENELEU moțul e imuabil pe durata mandatelor sale prezidențiale!
Să vă gândiți la ceea ce am scris mai sus când vă veți întreba, poate, de ce l-au mătrășit pe Streinu Cercel de la președinția Comisiei speciale anti-COVID…. și de ce-o fi zis Ludovic cel Bun al Treilea că salută „inițiativa” ministrului Tătaru, ba chiar că lucrul trebuia făcut de multă vreme! Nu căutați motive în ceea ce a scris sau a spus Streinu Cercel, ci gândiți-vă că președintele care l-a repudiat ieri pe directorul Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Matei Balș” ne-a liniștit, pe 27 februarie 2020, pe când încă mai spera în alegeri anticipate urmate de „parlamentul meu”, că:
„…Nu e nici un motiv real de panică.(…) Infecția cu acest virus provoacă în marea majoritate a cazurilor doar simptome ușoare, dureri în gât, tuse și febră, ca în orice răceală”, în timp ce azi vrea să ne pună măști pe mufă, tuturor, până la anuʹ și la mulți ani!
Și mai gândiți-vă că ministrul Sănătății, cel care chiar a luat măsura demiterii, a răspuns, la o întrebare despre „carantinarea” persoanelor peste 65 de ani, exact așa:
„…Ne-am gândit efectiv și la niște metode să îi ducem într-un hotel, să-i ducem într-o cameră cu tot confortul în care să vină cineva și să aibă grijă de ei. Dar rămâne în funcție de evoluție.(…) Sunt într-adevăr puține spații, dar când este stare de urgență și cazurile continuă și ei trebuie protejați și nu-și mai găsesc liniștea în niciun caz la ei, atunci spațiile le vom găsi, în hoteluri, rechiziționate sau nu, contra cost sau nu…” (Nelu Tătaru, 20 aprilie 2020, declarație pentru REALITATEA PLUS), adică a rostit taman cuvintele pentru care, chipurile, a luat acum măsura demiterii!
Apoi amintiți-vă cine-l întrece pe Klaus, în momentul de față, la popularitate și încredere a publicului, în toate sondajele… fapt inadmisibil în dictatura profund democratică în care trăim! Asta că să știți cine va fi următorul demis din pricină că n-are bască…
Autor: Luminița Arhire
Sursa: Luminița Arhire Facebook