Site icon gandeste.org

Luminița Arhire: „Deci, dragi cetățeni… ce-avem noi aici?”

Deci, dragi cetățeni… ce-avem noi aici? Păi, noi aici avem evenimentul cutremurător al istoriei recente. Vi s-a părut cumva că acel eveniment ar fi fost „arderea-de-tot” a unor torțe umane în interiorul Spitalului Matei Balș? Aș! Răspuns profund greșit! Nu. Societatea românească a fost zguduită, pe 3 februarie 2021, chiar în măruntaiele ei, de „Scrisoare către liderii coaliţiei de guvernare din partea mai multor intelectuali şi personalităţi din societatea civilă: Încetaţi comunicarea cu AUR!” Na, problema!

Să citim din indignata epistolă: „Noi, semnatarii acestei scrisori, INTELECTUALI PUBLICI (sublinierea îmi aparține, n.n.), militanţi pentru drepturile omului, oameni din societatea civilă, apărători ai valorilor euroatlantice, ne exprimăm îngrijorarea cu privire la deschiderea către dialog arătată de membri marcanţi ai partidelor din coaliţia de guvernare către conducerea unui partid recent intrat în Parlamentul României, AUR.”

Aha! Deci, ei sunt INTELECTUALII PUBLICI !!! Am leșinat… a fost exact ca atunci când a zis Klaus, clămpănind din toate cele trei rânduri de dinți cu care a fost înzestrat precum extraterestrul din ALIEN, desenat atât de convingător de H. R. Giger, că se vaccinează întâi personalul MEDICAL, apoi personalul ESENȚIAL și abia la urmă, o-ho-ho! POPULAȚIA GENERALĂ! Ținând seama de acest episod pilduitor, m-am gândit că eu, de exemplu, cum nu sunt INTELECTUAL PUBLIC trebuie că sunt un INTELECTUAL dintr-ăla, GENERAL, adică dintr-o categorie inferioară de intelectuali, ce nu trebuie amestecată cu ăia PUBLICI și ESENȚIALI!

Ce mai zice epistola:„În ultimele săptămâni, miniştrii Educaţiei, Justiţiei şi Sănătăţii au discutat nestingheriţi cu conducerea AUR. Atitudinea afişată de membri ai Guvernului României care, prin poziţionarea lor, respectiv deschiderea către dialogul cu AUR, angajează întreg Executivul, este scandaloasă şi inadmisibilă. Mesajul transmis prin astfel de întâlniri protocolare este tocmai validarea ideilor şi mijloacelor de acţiune ale partidului AUR, riscând astfel să îi legitimeze şi să îi normalizeze proiectul politic.”

Ia te uită… ați mai citit ceva atât de rudimentar, atât de primitiv din punct de vedere democratic și atât de idiot formulat, precum pretenția acestor apărători meschini ai „valorilor euroatlantice” ca dialogul coaliției de guvernare cu un partid aflat în Parlamentul României, prin vot popular, cu un scor surpriză, să fie, pur și simplu, sistat? Păi, de ce? Păi… pentru că așa vor INTELECTUALII PUBLICI!!!

Să continuăm lectura: „Nici subiectele abordate (importante şi urgente, fără îndoială) şi nici respectarea unei cutume politice fundamentale (respectiv dialogul constant cu opoziţia) nu pot constitui argumente pentru a justifica o asemenea deschidere către un partid care refuză valorile occidentale. Orice dialog între membrii Guvernului şi reprezentanţii AUR poate şi trebuie să fie purtat doar în cadrele stabilite de Constituţie, prin interpelări, însă acestea nu pot fi interpretate nicidecum drept pretexte pentru întâlniri afabile. Păstrând relaţia cu AUR doar în condiţiile stricte stipulate de legea fundamentală, coaliţia de guvernare s-ar asigura astfel că menţine un «cordon sanitar» în jurul unei formaţiuni periculoase pentru democraţia noastră. Suntem convinşi că, odată ce «cordonul sanitar» ar fi spart, va fi aproape imposibil deva fi aproape imposibil de reconstruit.”

Nu vi se pare, cetățeni, de-o obrăznicie fără seamăn, de-o aroganță grobiană și insuportabilă ceea ce ați citit mai sus? Cine sunt ăștia? Îi cunoașteți pe mulți dintre ei, desigur… se activează, ies din găoace atunci când trebuie și mișună prin societatea românească etalând aerele lor de „influenceri” care pot mișca, încoace și încolo, vulgul incapabil să cugete cu propria-i căpățână. Vor să păcălească „plebea” pentru că, fără „plebe”, prieteni, ei NIMIC NU SUNT…

Poate că unii se află pe această listă din întâmplare. Poate că nici n-au fost atenți ce-au semnat… dar majoritatea nu sunt atât de inocenți…Lista e cea de mai jos. Și pentru că ei acționează numai în haită, mă gândesc că în următoarele zile vor mai apărea alte și alte semnături. Se bazează pe faptul că vor zdrobi cu inteligența lor superioară POPULAȚIA GENERALĂ, cea care, ca de obicei, este sfioasă… nu iese în stradă, nu desenează pancarte nostime și nici nu scrie epistole deschise atât de deștepte.

Semnatari: Cristian Pârvulescu, Smaranda Enache, Andrei Cornea, Lavinia Stan, Ciprian Mihali, Liliana Popescu, Adrian Miroiu, Mădălin Hodor, Sergiu Mişcoiu, Claudiu Crăciun, Alfred Bulai, Andrei Ţăranu, Liviu Rotman, Radu F. Alexandru, Liviu Antonesei, Paul Şerban, Agachi Adina, Babeş Iordan Bărbulescu, Anamaria Beligan, Sorin Camner, Ana Bărbulescu, Iurii Chişinevski, Adrian Cioflâncă, Vera Cîmpeanu, Emanuel Copilaş, Daniel Cristea-Enache, Rodica Culcer, Nicoleta Dabija Mihai Demetriade, Nicolae-Emilian Dranca, Mihaela Grancea, Raluca Grosescu, Iakob Attila, Ruxandra Ivan, Carmen Muşat, Lucian Nastasă-Kovacs, Irina Nastasă-Matei, Raul Rognean, Maria Roth, Michael Shafir, William Totok, Mihai Vasilescu, István Király V.Ce să vă spun? Din colțul meu, așa, ca un intelectual general și, deci, lipsit de importanță cum sunt, mie mi se pare -și nu de azi, de ieri- că ăștia, cu gândirea lor croită pe interdicții, „corectitudini politice” de șușanea și segregare, sunt pericolul pentru România, iar nu guraliva, omniprezenta, inevitabila și excesiva Șoșoacă!

Autor: Luminița Arhire

Exit mobile version