MOTTO: „…«Jurnal (autoare: Oana Pellea, n.n.) 2003-2009» devine cartea cea mai bine vândută a Editurii Humanitas cu peste 15.000 de exemplare cumpărate în mai puțin de trei luni (august 2009), iar în octombrie (același an) «Jurnalul» ajunge la un tiraj record de 32.000 de exemplare.” (prezentare WIKIPEDIA pentru Oana Pellea, „om, actor, scriitor”)
………………………………………………………………………………….
Poate că nici nu era cazul să scriu despre Oana Pellea, subiectul fiind, oricum am lua lucrurile, minor. Însă există, din punctul meu de vedere, ceva revoltător în „ascensiunea intelectuală” a acestei actrițe. Da, ea a fost promovată fulminant în elita ultrararefiată a „humanitas”-ilor iar JURNALUL dânsei a avut un număr record de vânzări în 2009. Și nu-i de colea să-ți scoată editura HUMANITAS panseurile în 32 000 de exemplare… oh! chiar și Cărtărescu ar putea fi, punctual, invidios!
Dar oare talentul literar de excepție a fost cheia care a deschis sipetul cu tiraje mari al Editurii HUMANITAS? Aș zice că nu… ci, mai curând, activismul pe care dânsa și-a clădit ascensiunea. Eu nu am nicio problemă cu convingerile Oanei Pellea, nici cu simpatiile ei politice. Acestea pot fi exprimate ca simple păreri. Când, însă, se încumetă, cu obstinație, să bage pe gât și celorlalți ciorba sleită pe care o înghite dânsa, nu mai pot fi chiar atât de indiferentă. De la un an la altul al perioadei de „activism civic” presa a tot împins-o pe Oana Pellea în sus, pe scara celebrității. Poate că este o actriță grozavă, nu știu… dar nu ACESTUI talent îi datorează ea recunoașterea publică, ci nesfârșitelor lamentații politice, mitingelii multilateral dezvoltate și activismului incisiv care cuprinde și… muuuultă minciună și prefăcătorie.
Nu pot susține că am citit JURNALUL – ar fi o exagerare- însă l-am răsfoit, atât cât să pot spune, fără ezitare, că este un exemplu de literatură banală, plângăreață, presărată de cugetări modeste din punct de vedere intelectual. Sigur că se publică tone de literatură banală, nu-i asta problema.
Însă gândul mi-a zburat la marele om de teatru Radu Beligan… domnia -sa, însă, a fost blamat, pus la zid, disprețuit, minimalizat… din aceleași motive: opțiunea politică (…exprimată cu totul neagresiv, în cazul lui) și diferența de orientare ideologică; a fost luat peste picior de „intelectualii civici” și făcut terci de marele Andrei Pleșu (căci spectrul monosprâncenei bântuie România):
„Puterea talentului dvs., puterea minţii dvs. nu vă satisfăceau. Ca şi acum, voiaţi să fiţi în preajma celeilalte puteri, oricît e ea de trecătoare prin comparaţie cu puterea prestigiului dvs. profesional. Voiaţi, ca şi acum, să fiţi mai curînd pe scena ştabilor, decît pe aceea a colegilor dvs. Stimate maestre, Evident aveţi dreptul să susţineţi şi să alegeţi pe cine vreţi. Dacă se poate, cu argumente mai rezonabile. (…) Pe de altă parte, dvs. nu vă exercitaţi, pur şi simplu, dreptul la opinie, ci vă investiţi imaginea ÎNTR-O JALNICĂ OPERAȚIUNE DE PROPAGANDĂ, într-un exerciţiu manipulatoriu de un gust îndoielnic”. (Andrei Pleșu, 22 septembrie 2014)
Dacă simpla apariție, într-o campanie electorală, a lui Radu Beligan sprijinind, cu câteva vorbe, un candidat la prezidențiale al PSD, a fost O JALNICĂ OPERAȚIUNE DE PROPAGANDĂ, mă întreb la ce tip de operațiuni se încadrează ceea ce au făcut ÎN NENUMĂRATE CAZURI și ÎN MOD AGRESIV intelectualii Mircea Cărtărescu… Oana Pellea… Mihai Călin… Adrian Papahagi… Marius Manole… Radu Vancu… Victor Rebengiuc… Gabriel Liiceanu… Ana Blandiana… și, desigur, neprețuitul Tudor Chirilă?
De aceea, uneori, ca să nu mă întristez, nu îndrăznesc să estimez ce tiraj o fi avut cartea ÎNTRE ACTE a lui Radu Beligan, publicată de Editura ALLFA în 2013… Căci aceea e o carte splendidă despre teatru și nu numai. O frământare reală. Scrisă de un intelectual adevărat. Care a fost repudiat, desigur, de către neprihăniții din cetatea inexpugnabilă a „intelectualilor civici”.
Autor: Luminita Arhire