MOTTO: „Unii ar putea zice că venea la vale. Dar eu știu mai bine că se ducea la deal. (…) Și se mai aflau în preajma lui doi oameni. Unul dăduse călcâie calului și grăbise spre pisc, ca să bage de samă dacă nu s-arată cineva. Al doilea venea în urma lui Lipan, pe jos, și-și ducea calul de căpăstru. (…) Când cel din deal a făcut semn, adică să n-aibă nici o grijă, că locu-i singuratic, cel care umbla pe jos a lepădat frâul. Și-a tras de la subsuoara stângă baltagul și, pășind ferit cu opincile pe cărare, a venit în dosul lui Nechifor Lipan. O singură pălitură i-a dat, dar din toata inima, ca atunci când vrei să despici un trunchi. Lipan a repezit în sus mâinile, nici n-a avut când să țipe, a căzut cu nasu-n coama calului, întorcând baltagul, omul s-a opintit cu el în deșertul calului, împingându-l in râpă.(…) Asta-i. Cel din urmă a încălicat, s-a grăbit după cel din vârful muntelui și s-au dus. Nu i-a văzut și nu i-a știut nimeni până acuma.” (BALTAGUL, Mihail Sadoveanu)
…………………………………………………………………………………………
„Cel de 13 ani a comis fapta…” spune mama celui de 15 ani care a participat la ascunderea cadavrului. Dar băiatul de 13 ani a fost eliberat. Că așa e legea. Adică, liber fiind, poate să meargă la aceeași școală, să se plimbe pe stradă, să iasă la cumpărături, să ia parte la petreceri, mă gândesc, nu? I s-a făcut o evaluare psihiatrică. Nu cunoaștem încă rezultatul acesteia. Probabil statul va plăti un psiholog care să-l ajute pe puștiul de 13 ani să treacă peste tot acest deranj…
„În fapt, s-a reţinut că, în data de 19.01.2026, în jurul orei 21:30, primul suspect minor, împreună cu un alt minor în vârstă de 13 ani (care nu răspunde penal), având bine pus la punct un plan prestabilit pe care l-au făcut în urmă cu o lună de zile şi aşteptând momentul oportun, au ucis o persoană minoră de sex masculin prin lovirea acesteia în mod repetat cu o toporişcă şi cu un cuţit, în timp ce se aflau la un imobil de pe raza localităţii Cenei, jud. Timiş. Luni seara, ei l-ar fi chemat pe băiat acasă la copilul de 13 ani, spunându-i că vor să-i arate un ATV nou. În jurul orei 21.30, acesta şi-a luat trotineta şi a mers la întâlnire. Ajuns acolo, unul dintre adolescenţii de 15 ani l-a lovit cu toporul, iar cel de 13 ani cu cuţitul. Apoi l-au chemat pe cel de-al treilea copil să-i ajute să scape de cadavru.” (DIGI 24. ro, 22 ianuarie 2026, conform Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, )
Un preadolescent de 13 ani și un adolescent de 15 ani au comis omorul iar băiatul de 13 ani, se spune, a fost primul care a lovit. I-au luat viața unui copil pe care-l urau și asta nu „la nervi”, nu într-o altercație spontană, nu, nu… ci plănuind crima cu cel puțin o lună înainte. L-au atras într-un loc ferit și l-au ucis folosindu-se de un cuțit și de un topor. Pentru ce? Pentru că cel de-al treilea avea „…Oi mai multe, mândre și cornute/Și cai învățați/ Și câni mai bărbați”… adică avea bani, avea trotinetă electrică și se plimba cu ATV-ul pe uliță…
Asta s-a petrecut la câteva zile de când, la Brăila, un puști de 10 ani a înjunghiat de 24 de ori un coleg de aceeaşi vârstă pentru că nu i-a dat o jucărie.
Așa arată, astăzi, „România educată” și „România onestă”. Copiii criminali sunt și ei rezultatul unui eșec administrativ și, mai ales, educațional pe toate planurile- familie, școală, mediu social. Și nu știu dacă e ceva care să mă fi îngrozit mai mult în ultimii ani decât această ilustrare sintetică și nemiloasă a naufragiului unei lumi.
Pe măsură ce înțeleptele măsuri guvernamentale de luat pielea de pe cetățeni se vor înmulți, pe măsură ce grijile vor deveni tot mai apăsătoare iar debandada în educație se va amplifica, îmi imaginez că vor fi mai frecvente și astfel de cazuri. De ce? Pentru că spolierea populației, nesiguranța locului de muncă, probabilitatea de a nu mai putea plăti ratele lunare la bancă, segregarea socială, haosul administrativ, spaimele livrate zilnic de mass-media (cea care mută știrile de la „ger cumplit” sau „impozite mai mari chiar și cu 3000%”, la pandemii, războaie și cataclisme iminente), toate acestea distrug, încet-încet, și ultimele fărâme de înțelegere și toleranță în mediul familial, în primul rând, după care îndârjirea asta nervoasă, clocită în familie, se va întinde, ca o plagă, peste tot: la slujbă, pe stradă, în comunități, între prieteni…
Îmi pare rău că am ajuns să scriu asta, dar drum de întoarcere sau cale de reparare pentru cancerul generalizat în care ne aflăm nu cred că mai există. Și, în același timp, aș spune, APĂRAREA ÎMPOTRIVA UNEI ASEMENEA REALITĂȚI într-un stat bezmetic și lovit de morbul absurdității DEVINE, PE ZI CE TRECE, O CHESTIUNE STRICT INDIVIDUALĂ!
Autor: Luminita Arhire