Știu, aș putea să scriu un text sarcastic și amuzant… aș putea să fac asta pentru că am mai făcut-o de atâtea ori.
Dar de ce-aș mai râde? Nu CORONAVIRUSUL dând subțirel din coadă (cozi) mă sperie, nici chipul lui rânjind de pe afișe și nici numele lui scris pe toate gardurile, mai ceva decât fala virilității cu nume de monedă din Botswana… ci molima acestei idioțenii extinse, acest campionat al neuronilor vlăguiți între care nu mai licărește flash-ul bleg al unei sinapse…
Nu poți deschide o pagină de NET fără să dai de îndemnul mieros de a te hrăni la McDonald’s-ul fricii:
„Vezi cele mai recente informaţii despre coronavirus… Când este vorba de sănătate, cu toţii ne dorim informaţii de încredere şi actuale. Vezi cele mai recente informaţii şi răspunsuri la întrebările tale despre epidemia de coronavirus (COVID-19).” Ai deschis mesajul? Gata, te-au „făcut”!
Președintele iese din trei în trei zile la declarații de presă ca să ne spună să ne spălăm pe mâini… noroc că nu-i pandemie de gonoree, căci atunci cred că vă imaginați cum s-ar încheia toate conferințele de presă ale fostului primar al Sibiului, actual președinte al unor români, niciodată al pe-se-diș-ti-lor, obsedat de spălatul pe epidermă și dezinfectarea diferitelor părți anatomice, pe care ține neapărat să le și ilustreze prin gestică…
Iar dacă te plimbi prin Sibiul cel european, cunoscut mai cu seamă pentru acel atât de emblematic fost primar, preocupat mai ales de spălatul pe mâini și treci pe lângă celebrul Muzeu Brukenthal, de o parte și de cealaltă a porții de intrare, te îmbie să intri și să vizitezi, din două afișe uriașe, baronul și baroaneasa Brukenthal, cu măști pe mufă. Pisica de pe umărul baronesei e fără… așa că ea pare cea mai normală din peisaj.
Ajungi lângă Teatrul Național din Sibiu iar de pe frontonul lui, bine plasat sub „o mască râde-o mască plânge” (singurele măști suportabile în ultimele șapte luni), dar evident mai important decât ele , CORONAVIRUSUL lăbărțat te întâmpină, căci el e și rege și bufon.
De pe un zid vechi, lipit aiurea sub o fereastră, e un afiș din care îți face cu ochiul un Mozart mascat. Dânsul și-a imprimat pe masca de protecție FFP2 cuvintele: „…muzica nu se găsește în note ci în liniștea dintre ele”. Mozart poartă mască (îi lipsesc deocamdată cască, bască…) și arată CĂ-I PASĂ!!!, deoarece la doar câțiva pași mai încolo și madame Marie Curie -bună executantă!- poartă și ea. Păi, dacă poartă FFP-uri Mozart și Marie Curie, famila Brukenthal și Raluca Turcan, darămite voi, copilași, despre care președintele vostru (al vostru doar în caz că nu sunteți pe-se-diști) a spus că vă obișnuiți repede cu LUCRURILE NEPLĂCUTE, de ce să nu purtați?
„Zidul lui Perjovschi” e plin de puchinei (puchineii sunt omuleții aceia inexpresivi pe care-i desenează Perjovschi neobosit, din sculare în culcare) responsabili care poartă mască și păstrează „distanțarea fizică”- exact aceea care până acum două luni era „distanțare socială”. Astăzi, dacă mai spui așa, pari un mare prost. Academicienii și CTP-ii spun „distanțare fizică” că doar nu afectează pe nimeni din punct de vedere social.
Un Fashion Designer de încălțăminte, sau, pe românește, un pantofar din Cluj a inventat pantofii și ciubotele de „distanțare fizică”… nu costă decât 500 de lei și nu au decât 75 de centimetri lungime- adică vreau să spun că sunt o măsură prea mare chiar și pentru doamna Kovesi.
Ca să păstreze „distanța” copilașii sunt duși cu sfoara cu noduri la școală -1,5 metri de la un nod la altul- o depărtare fără sfârșit pentru prichindeii obișnuiți să se-mbrâncească…
Când zice Anisie „măscuță” mie îmi vine să o reclam la CNA pentru limbaj licențios, căci „măscuță” clincăne-n gura ei mai rău ca plăcuța suedeză în gura lui Ceaușescu Tivilic! Nu, madam Anisie… dacă-i spui râiei RÂIUȚĂ, tot aia e, doar că sună mai hidos!
Și eu să râd de toate astea? De schimonosirea asta voluntară, de zelul conformării extreme, de exuberanța dezinfectanților depozitați în poșeta Vuitton, de preocuparea permanentă de a măsura din ochi cei 1,5 metri care-au ajuns să ne ritmeze viața, de salutul odios cot-în-cot și bot-de-ciocat-în-bot-de-ciocat, de persuasiunea fioroasă prin care se încearcă „umanizarea” virusului, ca și cum ar trebui să-l acceptăm ca pe un E.T. ciudățel dar simpatic, până la urmă, cu care vom conviețui o perioadă îndelungată și-atunci trebuie să-i admirăm necontenit moaca pe toate gardurile?
În acest timp, chiar în acest timp, Turcia… dar interesează pe cineva ce face Turcia, tocmai acum când noi trebuie să ne spălam, muuuult-de-tot, pe mâini?
………………………………………………………………………………………………….
P.S. „…peroada”, „…igena”, „…materale”, „…consililor”, „…soluțoneze”, „…educațea”, „…închere”, „…electoraliste”, „…precauțe”… ( din conferința de presă a lui Klaus Werner Iohannis, președintele României, 16 septembrie, 2020).
Președintele are degetele albite de la atâta spălat pe mâini. Totuși, se vede treaba că spălatul intensiv pe mâini nu-l scutește de a fi exact la fel de tăntălău (un cuvânt drag lui!) ca atunci când practica sportul ăsta mult mai rar și mai fără entuziasm.
Autor: Luminița Arhire
Sursa: Luminița Arhire Facebook