Gata, s-a rezolvat! De azi înainte, Caragiale, Urmuz și Eugene Ionesco au un emul în toată puterea cuvântului. Pe Ludovic Orban! Adevărat, până acum, zicerea sa, care țintește direct spre culmile literaturii absurdului, nu a fost omologată nici măcar la scară națională. Tocmai de aceea mă grăbesc să atrag în mod public atenția asupra ei, nu care cumva să ne-o mai ia alții înainte și să ne șparlească patentul. Că doar știm prea bine de câte ori ni s-a furat de sub nas omologarea unor lucrări românești de pionierat întru ale științei și cunoașterii, iar când a fost să deschidem gura și să rostim cuvântul „protocronism”, au sărit în sus niște vigilenți globaliști și ne-au acuzat de „naționalism-comunism”, ca și de alte toate alea…
Asta a fost, însă, până acum, fiindcă,de data asta, nu vom ceda așa de ușor trofeul. Mai ales dacă luăm în calcul împrejurarea că zicerea liderului guWERNului în exercițiu se referă la o chestiune care ne frământă pe mai fiecare dintre noi. Adică, la întrebarea: unde și cum ne vom petrece Revelionul? Sau, dacă vreți, și Crăciunul. Dar, pentru că memorabilele, epocalele propoziții rostite, cu subiect și predicat, de către premierul Ludovic Orban se refereau, punctual, la Revelion, eu zic că este corect să rămânem doar aici.
Ce ne-a spus, așadar, căpetenia „guWERNului meu”, cu „WERN” de la Werner (Klaus Iohanis) desigur? Păi ne-a spus că, de Revelion, putem să mergem la ce hotel vrem noi și unde om vedea cu ochii, dar că nu putem să organizăm petreceri private. Stați puțin, vor întreba cârcotașii, de la PSD în primul rând, dar nu numai de acolo, atunci de ce să ne mai ducem la hotel? Doar așa, ca să schimbăm locația în noaptea dintre ani? Păi, în cazul acesta, chiar că suntem în plin Caragiale: „Ori să se revizuiască primesc, dar să nu se schimbe nimica” și așa mai departe…
Ei, vedeți ce neam de pricinoși suntem și ne facem că nu înțelegem tâlcul adânc al spuselor chiriașului- șef din Palatul Victoria? Fiindcă asta trebuie să facem acum, noi, dragi români. Să mergem și să închiriem camere de hotel pentru a ajuta, în acest fel, HORECA că iasă din criză. Că doar și ei, patroni ai acestor importante entități ale economiei naționale au ajutat guWERNarea atunci când au subvenționat, discret dar substanțial, mișcările dirijat de spontane împotriva Ciumei roșii!
Lăsând la o parte ironia, cam amară recunosc, vreau să spun că nu pun semnul egalității între asemenea ștabi din domeniul HORECA și corpul managerilor și al lucrătorilor din acest important domeniu. Oameni de un recunoscut profesionism, devotați interesului public. Oameni care, sunt convins, că luând cunoștință de alegațiile premierului Ludovic Orban și vor face cruce și își vor scuipa în sân. După care vor murmura în gând stihul bardului George Coșbuc: „Fă-ți cruce fă, să nu-i visezi!”
În acest caz, cum rămâne treaba cu sfaturile premierului Ludovic Orban? Doamne apără și păzește, dar ce vorbă mai e și asta? Rămâne cum am stabilit. Adică ele intră în contribuția României la îmbogățirea patrimoniului literaturii absurdului, umăr la umăr cu opera lui Caragiale, Urmuz și Eugene Ionesco. Drept pentru care să nici nu vă mai fie de mirare dacă, peste o lună și o săptămână, adică la alegerile pentru viitorul Parlament, PNL-ul va obține majoritatea, așa cum o arată majoritatea sondajelor de opinie. Asta deși știm și simțim cu toții în ce hal fără de hal a gestionat criza Covid-19 și, de fapt, trebile țării de când a venit la guWERNare.
Vot care, în felul său, tot de domeniul absurdului va ține. Al absurdului vieții cotidiene care, poate și el să devină, subiect al literaturii absurdului.
Autor: Șerban Cionoff
Sursa: cristoiublog.ro