Site icon gandeste.org

Lucian Sarbu: “Wagneriștii au anunțat că armata ucraineană, înarmată până-n dinți de NATO, a fost învinsă la Bahmut”

În sfârșit, wagneriștii au anunțat că armata ucraineană, înarmată până-n dinți de NATO, a fost învinsă la Bahmut. Foarte ciudată această desfășurare de forțe, în care Rusia a aruncat în luptă, practic, pușcăriași și aventurieri împotriva unei armate organizată, antrenată și înarmată – cel puțin pe hârtie – la modul cel mai profesionist. E greu de înțeles ce joc face Putin, dar mi se pare din ce în ce mai clar ceea ce ziceam mai demult: puterile occidentale au vrut să „împingă” Rusia într-un nou Afganistan (de ce?… nu știm, dar vom afla la un moment dat) și kaghebiștii de la Kremlin, în loc să se sperie, le-au trântit ei înșiși occidentalilor „un Afganistan” care va fi ținut minte multe secole de acum încolo. Pentru că, la fel ca Afganistanul sovietic din anii 1980, acesta va aduce cu sine sfârșitul Occidentului-ca-imperiu.
În acest moment e bine să ne amintim o anecdotă. Când Alexandru cel Mare a pornit la luptă împotriva Imperiului Persan, în 335 î. Hr., și-a motivat soldații amintindu-le de războaiele greco-persane de la care trecuseră vreo 150 de ani. În viziunea lui Alexandru sosise ceasul răzbunării, chiar și după atâta vreme! Și după ce a cucerit Persepolis – capitala imperiului rival – a transformat în ruine tot orașul, ca răzbunare pentru ceea ce perșii înșiși făcuseră Atenei în anul 480 î. Hr.
Or, de la „Afganistanul sovieticilor” nu au trecut decât 35 de ani. Asta înseamnă doar o generație. Mai mult ca sigur o mulțime de ruși și de cetățeni-foști-sovietici își mai aduc aminte și acum de sicriele de zinc și de dezastrul de atunci, care nu ar fi fost posibil dacă americanii nu ar fi practicat un joc dublu: pe față îi zâmbeau lui Gorbaciov cu toți dinții, pe la spate îi înarmau la greu pe mujahedinii din care mai târziu aveau să se dezvolte alde Bin Laden și cu alți dezaxați.
Cine crede că asemenea lucruri se uită în 35 de ani, ar trebui să-și aducă aminte de anecdota cu Alexandru. Este clar că la Kremlin s-au lins niște răni, s-au făcut niște calcule și s-a luat hotărârea că a venit momentul răzbunării. Istoria cu „I” se scrie cu ajutorul evenimentelor care se desfășoară pe parcursul a zeci și sute de ani. Un alt exemplu: înainte de a fi prieteni, francezii și cu nemții și-au luat gâtul reciproc vreme de 70 de ani, aducându-și mereu aminte de anumite momente din trecutul comun. Mai întâi nemții i-au bătut în 1871, proclamându-și imperiul la Versailles; apoi francezii i-au obligat să semneze în 1919 pacea de la Versailles, fix în aceeași sală în care nemții își proclamaseră imperiul; apoi Hitler i-a obligat pe francezi în 1941 să-și semneze capitularea fix în același vagon de tren în care germanii acceptaseră armistițiul din 1918 (și fix în același loc!). Marile narațiuni istorice se desfășoară imperceptibil pentru ochiul unui singur privitor blocat într-un anumit moment al timpului, dar extrem de logic pentru orice privire care deține o perspectivă suficient de largă. Dacă i-ar fi spus cineva lui Napoleon al III-lea în vara lui 1870 că prostia de a declara război Prusiei va fi plătită scump atâtea decenii, mult timp după moartea sa, probabil că ar fi privit cu neîncredere spre interlocutor. Nu doar conducătorii, ci masele însele, poate chiar la nivelul inconștientului colectiv, gustă cu mare plăcere simboluri, gesturi, semnificații care se întind dincolo de granițele în timp ale unei generații. Ele sunt gustate cu atât mai mult cu cât vorbim de o singură generație, care are încă memoria vie a anumitor fapte din trecut.
Greșeala Occidentului e că, refuzând pacea (acordurile de la Minsk) și făcând tot posibilul pentru declanșarea războiului proxy, s-a pus singur în poziția de a fi vulnerabil în Ucraina, la fel cum sovieticii se puseseră singuri în poziția de a fi vulnerabili în Afganistan în anii 1980. Kaghebiștii de la Kremlin au mirosit sânge. Nu trebuie ignorat nici faptul că în ceea ce a fost actul premergător al acestui război, și anume falsa pandemie de Covid19, occidentalii au refuzat de o manieră absolut inexplicabilă, și arogantă, acceptarea vaccinurilor Sputnik V pe piața internă. La vremea respectivă am atras atenția asupra acestui fapt, spunând că „anticorpii nu ar trebui politizați”, mai ales că mizeriile occidentale luau aprobări pe bandă rulantă, deci un vaccin făcut pe genunchi în plus sau în minus chiar nu mai conta, câtă vreme exista o mică șansă ca el să fie unul performant. Dar privind retrospectiv devine evident că occidentalii au transmis un mesaj extrem de belicos și de arogant Rusiei, asemănător cu ruperea unei punți. Cum altfel ar putea fi interpretat refuzul lor dacă le mureau oamenii la ușa spitalelor și ei refuzau ajutorul primit din Rusia? Înseamnă că vedeau în acel ajutor un soi de măr otrăvit, și în Rusia un inamic care vrea să te otrăvească, nu un prieten. Ce puteau face kaghebiștii? Păi, să ia mesajul ca atare, să înțeleagă din el ceea ce era de înțeles, și anume că nu mai există punți de legătură între Occident și Rusia, și să se pregătească de război.
Ei, se pare că au calculat corect. Până acum le iese bine.
Autor: Lucian Sarbu
Exit mobile version