Sunt zvonuri care zic că Trump ar fi suferit un AVC în acest weekend și ar fi fost dus la spital. Poate că așa se și explică postarea dezaxată de pe Truthsocial în care se rățoiește la iranieni „să dea naibii drumul la strâmtoarea aia”, că de nu, or să vadă ei pe naiba. I-or fi făcut doctorii ceva pe la cap – nu că ar mai fi avut nevoie să i se facă pentru a-l deraia, dar în cazul unui AVC ceva, ceva tot i-or fi făcut. În plus, în ziua Paștelui catolic nu a găsit de cuviință să ureze nici măcar un „Hristos a înviat!” catolicilor și protestanților de acasă, în schimb le zice: „Slăvit fie Allah”. Bizar, absolut bizar…
Legat de pilotul ăla prăbușit ieri, veștile se bat cap în cap. Ei zic că l-au recuperat, iranienii susțin sus și tare că e încă în mâinile lor. Până nu-l arată efectiv cineva la televizor, n-ai pe cine să crezi. Și poate nici atunci! Momentan se bate propagandă cu propagandă.
Singurul lucru cert e că fundamentul puterii americane, petrodolarul de hârtie, scârțâie și pârâie din toate încheieturile ca urmare a infatuării lui Trump. Și ceasul ticăie. Fiecare zi în care conflictul se prelungește în condițiile Iranului, nu ale Occidentului, crește șansele ca în viitorul foarte apropiat toată ordinea petrodolarului de după 1971 să se prăbușească, deoarece efectele schimbării de regim în cazul strâmtorii devin ireversibile. De fapt – iranienii au zis-o foarte clar! – strâmtoarea Ormuz e deschisă: dar numai pentru cine-și plătește „consumația” în yuani. Ceea ce înseamnă că dacă regimul acesta post-28 februarie se permanentizează, cererea mondială de dolari automat o să scadă, lovind direct în capacitatea guvernului SUA de a se autofinanța. Fix când datoria guvernamentală a ajuns la un nivel amețitor de aproape 40.000 de miliarde de dolari.
Nu trebuie să ne facem iluzii: bătălia care se dă în Golf nu e pentru eliberarea noastră de sub tirania celor care dețin tiparnița de bani și privilegiul de a ne arunca în scârbă niște bani de hârtie (verde) în schimbul bunurilor noastre tangibile și a muncii noastre măsurate în sudoare. Iranul nu e nicidecum cavalerul pe cal alb care salvează planeta de „ticăloșia alianței Usrael”, așa cum îl văd unii. Bătălia se dă pentru ca și alții să uzeze, de fapt să abuzeze, de uriașul privilegiu al deținerii monedei de rezervă a planetei, adică de a folosi imperialismul tiparniţei, care din 1971 încoace este exclusiv privilegiul Americii. Iranul își vinde scump pielea pentru că știe că pierderile materiale de acum vor fi compensate cu vârf și îndesat în cazul victoriei finale. Și tot de aceea și aliații săi îl susțin la fel de ferm. E evident că rușii îi ajută militar pe iranieni, pentru că din punctul lor de vedere regimul sancțiunilor occidentale îi împiedică să iasă pe piața globală, și atunci dolarul trebuie să aibă o alternativă pe piața monedelor de rezervă, yuanul fiind ideal din cauza bunelor relații comerciale pe care le au cu China; iar chinezii îi ajută pe iranieni pentru că un yuan convertit în monedă de rezervă cu relevanță universală ar echivala cu recunoașterea evidenței economice a zilelor noastre, și anume că astăzi China, nu SUA, a devenit producătorul nr. 1 de bunuri al planetei. Ar fi o încununare a patru decenii de „dengism”, adică de „socialism cu caracteristici chinezești”. În plus, consumul de armament din zona Golfului – care vine după supraconsumul din Ucraina – face ca Taiwanul să devină imposibil de apărat. Și China va obține o nouă victorie pașnică, reunificarea, conform zicerii lui Sun Tzu: „Suprema artă a războiului este să-ți învingi inamicul fără să lupți.”
Ca și Adolf H. în 1944, care a scăpat miraculos și teafăr de bomba lui Stauffenberg doar ca să prăbușească definitiv Germania în ruine și flăcări un pic mai târziu, se pare că și pe Trump l-a scăpat Dumnezeu de glonțul ăla care i-a ciupit urechea în vara lui 2024 doar ca să-l facă să prăbușească mai temeinic America.
Trăim vremuri interesante. Chiar prea interesante, totuși..
Autor: Lucian Sârbu