Moștenirea lui va fi greu de digerat pentru foarte multă lume, dar eu cred că un lucru e indubitabil: Ion Iliescu a fost cam tot ce a putut România să scoată mai bun la momentul 1989. Ion Rațiu și Radu Câmpeanu trăiseră în Occident, erau rupți de realitățile de aici. La fel și regele Mihai.
O zic cu toată responsabilitatea: privind cu detașare înapoi, Rațiu și Câmpeanu băteau câmpii.
Pentru România cel mai bine ar fi fost ca revoluția din 1989 să nu existe. Cel mai bine ar fi fost ca la Congresul XIV Ceaușescu să cedeze pașnic puterea și să lase pe altcineva în locul său. Poate chiar pe Nicușor. Tranziția spre o lume nouă să fie făcută încet și cu calm. Spre deosebire de ceilalți lideri est-europeni care au trebuit dați jos cu lovituri de palat sau revoluții „de catifea”, Ceaușescu chiar a avut șansa de a se retrage onorabil. Din păcate pentru el, și-a ratat-o.
Revoluția a fost, fără îndoială, ceva autentic. Când ai sute de mii de oameni în stradă, în toată țara, nu poți spune că toți au fost manipulați cu „agenturili” și cu rușii. Acolo a fost o revoltă adevărată, de care Iliescu a știut să profite. Alții se îmbătau de fericire că a picat dictatorul, dar el s-a dus repede la CC și a început să dea ordine și să profite de haosul din stradă. Din acest punct de vedere a acționat ca un veritabil revoluționar leninist, nu ca un zevzec.
În Rusia de la 1917 bolșevicii au preluat puterea cam la fel: pe străzi era haos, guvernul lui Kerenski nu mai avea nicio autoritate, așa că la putere s-au instalat ei, cu mult tupeu.
Iliescu a avut această calitate: că, la nevoie, avea deja pregătită o gașcă de conspiraționiști cu care să închege rapid ceva, un simulacru de conducere politică. Alternativa, nedorită de nimeni, ar fi fost o conducere militară. Guvernul Dăscălescu și politicienii comuniști, oficial încă în funcție, erau compromiși.
Ce a făcut după aia, deja ține de controversele istoriei. Trebuia lichidat Ceaușescu? Trebuia băgată imediat terapie de șoc? Trebuia ca FSN-ul să-și respecte promisiunea inițială și să nu participe la alegeri? Trebuia să nu semneze tratatul cu URSS (care, oricum, s-a dovedit inutil)?…
Ce ar fi făcut ceilalți, Rațiu și Câmpeanu? Ce ar fi făcut regele Mihai?
Vă zic eu ce ar fi făcut: ar fi făcut rahatul praf, fix așa cum a făcut și Iliescu. România tot o țară la periferia periferiei capitalismului vest-european ar fi rămas. Capitalurile inițiale tot spre Polonia, Cehia, Ungaria și țările baltice ar fi curs, că nu era nimeni tâmpit să investească în România fără să aibă cale de acces dinspre Occident. Din cauza asta primele capitaluri care au intrat la noi au fost mai sărăcuțe și pe filieră levantină, adică d-ăștia mai pe sufletul nostru, cu care avem legături tradiționale de sute de ani: Israel, Turcia, Grecia.
Faptul că România nu avea o clasă managerială responsabilă și adaptată la economia de piață nu ar fi putut fi rezolvat peste noapte, pocnind din degete, de Rațiu, de Câmpeanu sau de regele Mihai. Directorii de fabrici erau total dependenți de relațiile lui Ceaușescu cu partenerii comerciali ai României. Nu auziseră de marketing și habar n-aveau că într-o economie de piață există ceva numit „tehnici de vânzări”. Pentru ei „tehnica” era doar chestia aia cu șurubul și piulița. Și niciun Rațiu, Câmpeanu sau rege Mihai nu ar fi putut inventa de pe o zi pe alta zeci de mii de manageri profesioniști care să preia frâiele economiei.
Cel mult ar fi dat-o-n gard mai devreme decât a făcut-o CDR-ul. Nu ar fi fost 1997-1999, ar fi fost cel mai probabil 1992/1993-1995 și ne-am fi luat de mână cu bulgarii care au ajuns sub guvernanță germană. Așa, și? Vi se pare că e mare brânză de capul bulgarilor azi? În afară de faptul că poate oferi mâncare la all-inclusive nehaliților din România, în rest Bulgaria e vai de steaua ei. Dacă ieși cu mașina de pe drumul principal zici că ai nimerit drept în războaiele balcanice.
Dacă i se poate reproșa cu adevărat ceva lui Iliescu, e că a preluat puterea doar de dragul puterii, fără să aibă de fapt vreun plan valid sau vreo idee despre direcția în care să îndrepte România. Nu a înțeles deloc piesa în care fusese distribuit ca actor. Nu a înțeles că vechea lume se prăbușise și că el nu era acolo pentru „un comunism cu față umană”, ci pentru a gestiona trecerea la capitalism. Cea mai mare greșeală a lui a fost că a desființat partidul comunist, dar a recuperat Securitatea. Dacă voia să păstreze ceva din vechiul regim ar fi trebuit să facă fix pe dos, adică să păstreze pilonul politic al comunismului, chit că nu ar mai fi votat prea multă lume cu PCR-ul, dar să-l desființeze pe cel de forță. Așa, în loc să mențină „un comunism cu față umană” ca opțiune democratică pentru oricine ar fi vrut să voteze cu comuniștii, s-a asigurat că ratează atât metamorfoza comunismului, cât și trecerea la capitalism, viciat de supravegherea și combinațiile din umbră ale vechii Securități.
Faptul că am avut [cel puțin un] președinte cu legături cu Securitatea, că SRI-ul e astăzi „stat în stat”, cu un buget sfidător, cu firme „acoperite” și cu „acoperiți” în toate domeniile economiei, în justiție și în mass-media, faptul că sub acoperirea serviciilor secrete se anulează alegeri pe teorii conspiraționiste, și multe altele, sunt consecințe directe ale bâjbâielilor lui Iliescu de la începutul perioadei post-revoluționare. Vechea Securitate trebuia să aibă soarta lui Ceaușescu. În loc să fie așa, a ajuns iar la putere pe ușa din dos, invitată de Ion Iliescu, și acum nu mai scăpăm de ea.
Autor: Lucian Sârbu