Emmanuel Todd remarcă un lucru paradoxal pentru novici: cu un PIB de numai 3,3% din PIB-ul cumulat al Occidentului, Rusia produce de două ori mai multă muniție și o doare la bască de sancțiuni.
Eu asta am zis-o din februarie 2022. Nu vă uitați pe cifrele globale. Uitați-vă din ce e compus acel PIB și veți vedea că PIB-ul Occidentului e 80% compus din servicii – adică din faptul că mersul la coafor e de 10 ori mai scump decât în Rusia – ceea ce înseamnă că el conține mai degrabă inflație, decât producție. Mai mult, chiar și cifrele legate de producție tind să cred că sunt umflate, dar asta e altă discuție. Dacă mai punem la socoteală și faptul că Occidentul nu mai poate trăi fără datorii – în SUA s-a ajuns, practic, la 3 dolari datorie pentru 1 dolar creștere economică – imaginea dezastrului e clară.
Concluzia, logică, este că e ceva în neregulă cu formarea PIB-ului occidental. Iată un exemplu concret, de care vă veți lovi în curând pe majoritatea siturilor pe care veți naviga.
Reglementările UE impun marilor rețele publicitare solicitarea acceptului utilizatorilor pentru a accepta personalizarea reclamelor. Ce a decis Google, care e furnizorul nr. 1 de publicitate online la nivel global? Să paseze responsabilitatea adunării opțiunilor utilizatorilor în spinarea siturilor web. Asta înseamnă că fiecare site va trebui să se deschidă cu un pop-up d-ăla enervant, la care 99% dintre utilizatori dau „Accept” din prima și uită de el, în care omul să-și aleagă ce fel de reclame, sau dacă vrea să primească reclame personalizate legate de acel site. Relația directă e una dintre Google și utilizator, nu între utilizator și website, fiindcă Google, nu website-ul, deține tehnologia necesară pentru a plasa reclame în regim de remarketing. Cu toate acestea Google, căruia i-ar fi foarte ușor ca la prima încărcare în pagină a tagului de Analytics să ofere oamenilor opțiunea de a-și alege gradul de personalizare a reclamelor (dacă e cazul), alege să nu-și supraîncarce serverele și să paseze această cheltuială legată de culegerea opțiunilor direct în spinarea proprietarilor de situri.
Proprietarii de situri au de ales între două chestii: să roage un programator să le facă un pop-up de colectat opțiuni configurabil pentru toți parametrii ceruți de UE – asta e soluția scumpă, în condițiile în care o oră de programare e 100-300 de euro, și crearea de la zero a unui asemenea pop-up tot ar necesita 5-10 ore – , sau, soluția „ieftină”, să implementeze un sistem gata creat dintr-o listă de „furnizori” testați, agreați și recomandați de Google. Adică doar iei cu copy & paste o bucățică de cod, o bagi în site și se generează automat pop-up-ul de care ai nevoie. Și răsufli ușurat. Problema e că furnizorii ăștia nu sunt gratis decât pentru situri cu adevărat mărunte. Pentru un site cu un număr decent de pagini vizualizate pe lună, adică de la câteva mii în sus, simpla implementare a acelui pop-up, pentru ca totul să fie „conform cu cerințele UE”, de fapt pentru ca Google să vă poată afișa reclame „conform cu cerințele UE”, poate costa chiar și 50 de euro / lună. Înmulțiți suma asta cu zeci de milioane de situri, câte or fi în UE, și vedeți ce iese.
Și iată cum o industrie-parazit ia naștere, și cum PIB-ul occidental va crește ca din spuma mării, dintr-un serviciu care de fapt nu aduce plus-valoare, nu e inovator, nu aduce nimic nou, nu îmbunătățește cu nimic internetul, nu creează locuri de muncă, nu îmbunătățește cu nimic nici experiența utilizatorilor și nici măcar nu oferă garanția că face ceea ce promite, și anume că îi dresează pe marii operatori de publicitate să nu-și mai bată joc de noi. Fiindcă, de fapt, ceea ce se petrece pe serverele Google cu datele noastre de navigare numai Google, Dumnezeu și cu CIA știu.
Dar e mai frumos să credem că dacă bifăm două-trei chestii „avem controlul”, decât să știm că și dacă le bifăm, tot urmăriți suntem. Iar politicienii europeni, imbecilizați, se iluzionează că din servicii-parazit care nu aduc nici un pic de plus-valoare vor reuși să producă suficiente bombe pentru a se bate cu Rusia.
Autor: Lucian Sarbu