Lucian Sârbu: “Posibil să începem cea mai proastă săptămână din ultimii 6 ani – cam de la săptămâna aia din martie 2020, când a fost declanșată covideala”

Aceiași lunatici care au băgat bățul prin gradul Rusiei, sperând că regimul lui Putin se va prăbuși ca prin farmec, pocnind din degete, fiindcă așa li s-a arătat lor în cărțile de tarot, par să fie și „scenariștii” războiului cu Iranul. Fiindcă victoria pe care o vizează depinde tot de un scenariu contingent, fără nicio legătură cu realitatea: presupunerea că se vor revolta iranienii și își vor da jos regimul.

Și dacă asta nu se întâmplă?… așa cum nu s-a întâmplat nici în Rusia?…

Ups!… „La asta nu ne-am gândit.”

Ce să zic: era 100% sigur că femeile din Iran abia așteaptă să „beneficieze” de „libertatea” de a-și face cont pe OnlyFans, și bărbații să emigreze cu barca spre Occident! Că asta le-au adus războaiele declanșate de occidentali în zonă sirienilor și irakienilor. Cum să nu-ți dorești așa ceva, dacă ești un popor cu o istorie veche de 2500 de ani?…

OnlyFans – “nec plus ultra” pe scara idealurilor…

Acum americanii au pe cap două războaie majore, care îi vor toca mărunt indiferent de care parte a spectrului politic vine la putere la Washington. Pică Trump? Democrații trebuie să rezolve războiul din Ucraina, care merge prost. Rămâne Trump? Trebuie să vadă cum naiba închide acum războiul ăsta cu Iranul, care a început dezastruos.

Or, pentru iranieni cheia victoriei e prelungirea până la absurd a conflictului, chiar cu prețul unor pierderi mari. Ei știu că orice pierdere pe care le-o provoacă ei americanilor și aliaților lor din Golf atârnă la cântar infinit mai mult decât pierderile care le sunt provocate. Și până acum nu s-ar zice că nu reușesc să iasă „pe plus”: au reușit să le închidă ăstora mai multe baze militare, le-au distrus radare, au demonstrat că Iron Dome și rachetele Patriot sunt praf în ochi, au destabilizat și petro-regimurile din zonă, care erau aliații fideli ai Americii și ai Israelului. Trump a fost obligat să recunoască faptul că „există victime” printre militarii americani. Discursul lui a fost unul nervos, lucrurile nu merg prea bine și i-a pus pe liderii europeni să agite ramura de măslin, să se milogească de iranieni să revină la masa negocierilor. Ceea ce iranienii, pe bună dreptate, refuză. Nu poți să-i ataci de două ori în cursul unor negocieri (că în iunie tot așa au făcut) și după aia tot tu să zici: „Hai să negociem”. Asta e golănie, e banditism.

Bine, dacă Rusia sau/și China „îi roagă frumos”, iranienii probabil vor reveni la sentimente mai bune, dar pentru ca Rusia sau/și China „să-i roage frumos”, Rusia sau/și China trebuie să primească ceva la schimb. Și cum miza e mare, cadoul trebuie să fie și el unul mare…

În concluzie, indiferent de tabăra politică de la Washington, un război va trebui declarat pierdut ca să existe, măcar, șansa închiderii de o manieră mai puțin rușinoasă a celuilalt. Orice s-ar întâmpla, prestigiul Americii va fi făcut țăndări.