Stalin a câștigat războiul din momentul în care a dosit fantoșa comunismului și a înlocuit-o cu „Patria-mamă ne cheamă!”. Mișcarea asta, în esență genială fiindcă Stalin a avut capacitatea de a trece peste rigorile ideologiei, i-a făcut pe cetățenii sovietici să se simtă mai uniți ca niciodată împotriva agresiunii naziste. Fiindcă mulți și-au zis: „Conducătorii vin și pleacă, dar țara noastră va fi mereu aici.”
Mesajul a avut atâta succes încât statuia uriașă care comemorează victoria de la Stalingrad (inaugurată în 1967, la un sfert de veac de la „operațiunea Uranus”, așa cum s-a numit faza bătăliei în care Armata Roșie a reușit să încercuiască armata lui Von Paulus, condamnând-o la nimicire) se numește chiar așa, „Patria-mamă ne cheamă!” și nu reprezintă secera și ciocanul, figura lui Stalin, barbișonul lui Lenin sau cine mai știe ce alt simbol comunist, ci o femeie agitând o sabie ridicată deasupra capului. De fapt e o compoziție clasică inspirată în mod evident din reprezentarea zeiței Nike, zeița greacă a victoriei, a cărei imagine iconică în cultura noastră e „Victoria din Samotrace” – dacă ați avut cumva prilejul să o vedeți la Muzeul Luvru.
Putin încearcă ceva asemănător astăzi. Războiul din Ucraina e pe cale să se transforme dintr-o „operațiune specială” într-un „război al Adevărului cu Satana”. Pe lângă faptul că a pronunțat deschis cuvântul „sataniști” la adresa Occidentului într-un discurs recent, în Moscova cică au început să apară asemenea billboarduri / panouri publicitare acolo unde altădată era afișată publicitate pentru diverse branduri de consum occidentale.
Mișcarea mi se pare foarte interesantă. Dacă se va dovedi la fel de genială precum „Patria-mamă ne cheamă!”, vom vedea în viitorul apropiat.