În viitorul apropiat s-ar putea ca nici Ucraina, nici Taiwanul să nu devină cheie geopolitică pentru viitor, ci Nigerul (a nu se confunda cu Nigeria). În Niger tocmai a avut loc o lovitură de stat care a îndepărtat de la putere președintele-marionetă al occidentalilor. Aceasta vine după lovituri de stat similare din Burkina Faso și Mali. Noile conduceri au îndepărtat radical țările lor de politica occidentală și urmăresc în mod clar realinierea pe axa Rusia-China, adică BRICS. Sunt țări extraordinar de bogate în resurse, jefuite sistematic de occidentali de vreo 150 de ani, mai întâi prin politica de colonizare decisă de marile puteri la Conferința de la Berlin din 1884, și apoi prin diversele aranjamente post-colonizare din anii 1950-1970. În ceea ce se numește „Francafrique”, de pildă, adică fostele colonii franceze din „Africa neagră”, țările respective nu au nici acum, la 60-70 de ani de la „eliberare”, o politică monetară proprie, moneda lor, „francul african”, fiind legată de francul francez, adică de moneda euro. În acest fel fosta metropolă (Franța, adică UE) poate dicta cum vrea, ce prețuri vrea, la mărfurile care o interesează.
Nigerul a devenit brusc important fiindcă e sursă majoră (și foarte ieftină) de uraniu, metal indispensabil pentru energia nucleară. Energie nucleară care devine extrem de importantă în contextul actualei crize energetice din UE, care se manifestă prin, pe de o parte, ruptura imbecilă de sursa ieftină de hidrocarburi rusești, și pe de altă parte de lipsa de randament a „energiilor verzi”, care încă sunt departe de ceea ce se spera. Dacă se pierde și accesul la uraniu ieftin (Franța are 56 de reactoare nucleare și o producție totală de cca. 500 TWh) au pus-o băieții, se poate stinge lumina în liniște peste toată Europa Occidentală, iar Statele Unite vor rămâne atârnate de gât cu un vasal credincios, dar aflat în moarte clinică. Or, noua conducere a Nigerului deja și-a manifestat intențiile ostile față de occidentali, deci nu e de glumit.
Cu Burkina Faso și Mali rebeliunea a mai putut fi tolerată, fiindcă prima e producător de zinc (nu e problemă, se găsește și în Australia și în multe alte locuri) și cealaltă de aur (momentan Franța deține destul), dar cu uraniul e mare problemă, fiindcă producătorii mondiali sunt puțini și Nigerul e al doilea exportator, după Namibia (însă 68% din uraniul namibian pleacă spre China). De aceea occidentalii au activat de urgență rețeaua ECOWAS, „Comunitatea economică a statelor din Africa de Vest”, cu ajutorul regimurilor pe care încă le controlează în zonă, și par extrem de hotărâți să intervină militar în Niger. În Niger există și 1000 de militari americani care luptă, chipurile, împotriva islamiștilor. Așa de tare au luptat și ei, și francezii din Mali (expulzați recent de noul regim, tocmai fiindcă s-au dovedit a fi complet ineficienți), încât islamiștii își fac de cap de ani de zile în acele zone. Nu trebuie să fii un geniu ca să înțelegi că toate aceste trupe sunt, de fapt, armate de ocupație pregătite să readucă la ordine regimurile „rebele” din zonă atunci când va fi nevoie.
Ceea ce e neclar, e cât de tare se pot baza occidentalii pe puținii parteneri de la fața locului. În condițiile în care noile regimuri din Burkina Faso și Mali, dar și guvernul algerian, au declarat că orice atac împotriva Nigerului va fi privit ca un atac împotriva lor, și se va răspunde pe măsură, în condițiile în care populația Nigerului pare foarte fericită cu lovitura de stat, se întrevede un război local de proporții, deși s-ar putea să asistăm la o mare surpriză, în sensul că regimurile care au declarat că vor interveni militar în Niger (Senegal, Benin, Nigeria) să nu se trezească ele însele măturate de la putere. Până acum ECOWAS a mai avut intervenții militare, dar mărunte, și fără să presupună lupte (a fost vorba mai mult de forțe de stabilizare și păstrare a păcii), în Gambia și Guineea-Bissau. O intervenție violentă, împotriva unor regimuri și populații ostile, ar fi ceva cu adevărat nou. Mai mult, dacă Algeria intră în acest joc de partea Nigerului, nu știu cât de confortabil se vor simți suburbiile orașelor franțuzești, pline de cetățeni de origine algeriană. Un lucru e clar: Ucraina, Africa de Vest, Taiwan înseamnă prea mult chiar și pentru mașinăria de război occidentală, care oricum s-a dovedit a fi un tigru (sau, mai degrabă, un… leopard) cam știrb pe frontul ucrainean. Unul din aceste fronturi va trebui „sacrificat” pentru a se putea lupta pe celelalte două. Cum războiul din Taiwan pare deja o chestie sigură, hotărâtă la Washington, singurele necunoscute fiind provocarea supremă care îi va enerva dincolo de limitele abținerii pe chinezi și data la care va avea loc, și cum dominația asupra resurselor din Africa de Vest e vitală pentru supraviețuirea, chiar dacă pe perfuzii, a Occidentului în ansamblul său, singura piesă de domino care e condamnată să cadă e Ucraina. Însă Nigerul se poate dovedi o cheie geopolitică pentru viitor deoarece un eventual eșec militar al Occidentului acolo, venind după fuga rușinoasă din Afganistan și după previzibila și inevitabila înfrângere din Ucraina, ar cimenta noua ordine multipolară și cu siguranță s-ar striga „la loc comanda” și în privința războiului din Taiwan. Insula taiwaneză urmând a se reuni pașnic și pupăcios pe gingii, în ciuda retoricii războinice de acum, cu mama ei, China.
Autor: Lucian Sarbu