Ia te uită. În Italia au câștigat unii care nu sunt pe placul Bruxelles-ului. „Pericolul” cel mare în acest moment nu e s-o pună de un „Italexit”. Nu știu, n-am urmărit alegerile de acolo, habar n-am ce vrea acest partid care va conduce guvernul și dacă are în plan vreun „Italexit”. Dar cred că din perspectiva Bruxelles-ului pericolul cel mare va fi ca „fasciștii” și „extrema dreaptă” italiană să nu vrea să construiască nici un fel de lagăre (nici măcar pentru nevaccinați), să nu declanșeze și să nu sprijine nici un fel de război NATO (nici măcar pe cel din Ucraina), să nu expulzeze din Italia decât secăturile și imigranții ilegali, nu pe cei care își văd de treaba lor, și tot așa. Adică „fascismul”… să nu fie de fapt „fascist”, și tot continentul să vadă cât de lipsit de sens e discursul birocrației bruxeleze și al acoliților ei. Denigrarea brutală a adversarilor politici de altă părere prin etichetarea jegoasă și reducționistă („fascist”, „comunist”, „antivaccinist”, „putinist”, „idiot util”, „șoșocar” etc.) e una dintre tehnicile de propagandă ale sistemului cu ajutorul căreia sistemul formatează mintea alegătorilor mai slabi de înger (cvasi-majoritatea) pentru a se menține la putere, privându-i pe oameni de acceptarea unei posibile alternative. Dar iată că italienilor, după doi ani și jumătate de chin, le-a ajuns cuțitul la os și au votat „cum nu trebuie”, chiar și în ciuda avertismentelor „prietenești” ale sinistrei Ursula von der Șpaghen. Acum Italia devine o nucă mult mai tare decât Grecia, unde Bruxelles-ul a putut domestici guvernul SYRIZA, adică „extremiștii de stânga”, „comunijtii căpcăuni”, în nici 6 luni, fiindcă Grecia putea fi băgată în buzunarul pantalonilor lui Schäuble, și tot ar mai fi rămas loc de-un pachet de țigări. De ce? Deoarece, pe scurt spus, Italia e pur și simplu „too big to fail”. Și totuși, așa cum arată lucrurile, Italia, supusă sancțiunilor de la Bruxelles, se va îndrepta fix spre un faliment de stat zgomotos, care va trage după sine în groapă și restul eurozonei (inclusiv Germania), dacă birocrația de la Bruxelles nu se trezește și nu înțelege că e pusă acolo să guverneze pentru interesele Europei și ale europenilor, nu pentru interesele SUA și ale corporațiilor multinaționale americane.
LE. Pe canalele rusești și fringe e mult scepticism, „Meloni nu va schimba nimic”. Din ce zic italienii care frecventează și comentează pe canalele rusești marile „probleme” cu Meloni e că e anti-LGBT și anti-imigrație, nu că ar fi (nu e) anti-NATO sau anti-UE. Deci e cel mult o politiciană conservatoare în sensul clasic, nici vorbă de fascism musolinian. Asta înseamnă că de dragul status-quo-ului e posibil ca Bruxelles-ul să o lase mai moale cu anumite pretenții ideologice, probabil doar până când le va trece supărarea italienilor.
Autor: Lucian Sarbu