Site icon gandeste.org

Lucian Sarbu: “Google știe despre noi mult mai multe lucruri decât știm noi înșine. “

Am citit în urmă cu câteva luni la un distins universitar român, altfel băiat deștept, dezghețat, care scrie multe lucruri interesante, că fenomenul „woke” e doar o chestie „limitată la câteva universități din SUA”, căreia ideologii conservatori îi acordă prea multă atenție.
În ceea ce mă privește, părerea mea se știe: „wokismul” și ideologia „woke”, cu toate bălăriile și absurditățile ei, reprezintă stadiul cel mai avansat al capitalismului financiarizat (nu știu dacă și ultimul…). Cel în care banii disponibili sunt atât de mulți în mâinile „investitorilor”, încât nu mai pot fi plasați cu sens în mărfuri tangibile sau în servicii care creează plusvaloare și care respectă tabuurile sociale de până acum, și atunci e nevoie de spargerea tuturor acestor tabuuri sociale, chiar şi cu riscul destructurării societăţii, doar pentru a mai realiza câteva investiții purtătoare de profit. Capitalismul financiarizat, spre deosebire de stadiile timpurii ale capitalismului care erau indisolubil legate de etica protestantă, deci de creștinism, deci de o anumită viziune asupra lumii care interzice comerțul cu anumite lucruri, nu mai are mamă, nu mai are tată: de acum, totul e despre bani. Și, pe cale de consecință, orice poate fi transformat în bani, va fi transformat în bani (sau, cel puțin, asta se va încerca).
Dar că „wokismul” e un fenomen care circulă la un nivel mult mai larg decât „în câteva universități americane”, ni s-a confirmat recent cu pățania Google Gemini, care „face din alb, negru, și din negru, alb”, și este confirmat chiar de titlul acestui articol din The Economist: „Is Google’s Gemini chatbot woke by accident or by design?” (se citește ușor după un paywall).
Utilizarea cuvântului „woke” chiar în titlul articolului nu lasă nici un fel de loc de întors. În fond, ce e Google? Un simplu „motor de căutare”? Nu. Este un gigant tehnologic care știe cam tot ce mișcăm noi online, dar și în lumea fizică. Numai homepage-ul Google înregistrează peste 100 de miliarde de vizite lunare și oferă sute de miliarde de răspunsuri la interogări dintre cele mai diverse. Dar prin serviciile conexe – de email, de telefonie, de analiză web, de analiză a traficului din lumea fizică etc. – Google știe despre noi mult mai multe lucruri decât știm noi înșine. Nu e întâmplător că zeci de directori Google, de la diverse niveluri și departamente, sunt – și chestia asta e perfect documentată – foști angajați sau colaboratori ai CIA.
Spre comparație, celelalte motoare de căutare importante sunt niște pigmei absoluți. Bing de la Microsoft abia înregistrează 1,4 miliarde de vizite lunare, serviciul de email – Outlook – e de-a dreptul surclasat de Gmail, tagul UET – echivalentul lui Analytics – abia dacă e instalat pe 1/1000 din siturile pe care e Analytics iar utilizarea Bing pe telefoane mobile e la un nivel ridicol. Despre Yandex sau Baidu, care sunt limitate doar la Rusia, respectiv China, nici n-are rost să pomenim (deși Baidu are trafic mai mare decât Bing, în virtutea faptului că pe planetă trăiesc 1,4 miliarde de chinezi).
Faptul că un asemenea gigant tehnologic precum Google a fost demascat recent ca fiind „woke” până-n măduva oaselor ne dovedește că „wokismul” nu e câtuși de puțin o chestie marginală „care circulă doar în câteva universități americane”, ci o ideologie care se pregătește să ia lumea cu asalt, spălând creiere și generând profituri de miliarde de dolari pentru cei care se află în spatele ei. Trebuie să fim naivi să credem că mizeriile propuse de Google drept creații AI au fost simple accidente „nevinovate”: când o corporație de o asemenea talie lansează un produs, acesta e intens testat și trece prin zeci de aprobări, situate pe diverse niveluri ierarhice. Să nu ne ascundem după deget: creatorul de imagini propus de Google Gemini a fost programat în mod voit să fie woke, nu e greșeala nevinovată a vreunui student. E intenția unei corporații care are în spate investiții de sute de miliarde de dolari și care urmărește, cum e și normal, recuperarea profitabilă a acelor investiții făcute de stăpânii ei.
Autor: Lucian Sarbu
Exit mobile version