Una dintre cele mai imbecile ziceri a apărătorilor „celei de-a patra revoluții industriale” și a ovinelor obediente e că dacă n-ai nimic de ascuns, nu ar trebui să te temi de tehnologia care invadează sfera privată.
Toate bune și frumoase, numai că orice om normal are ceva de ascuns, și nu e nimic vinovat aici. Ai de ascuns o grămadă de lucruri, de la lucruri triviale legate de ceea ce faci în pat cu nevastă-ta și de felul în care stai pe veceu, până la lucruri mai puțin triviale, de pildă ce cărți citești sau ce muzică îți place să asculți acasă.
Problema, așadar, nu e că „dacă nu ai nimic de ascuns, nu ar trebui să te temi de invazia tehnologiei”. Problema e că dacă nu fac nimic ilegal în intimitatea mea, atunci sfera mea intimă nu trebuie invadată de nimeni sub niciun pretext. Oricum invazia tehnologică e foarte violentă și suntem asaltați permanent cu fel de fel de tentații care, chipurile, „ne ușurează viața”: plata cu telefonul, smart home, voice search, smart watch etc. De fapt, toate aceste inovații tehnologice ne restrâng sfera intimității până la dimensiuni liliputane. Pe cât se poate încerc să mă păstrez la distanță de toate aceste tentații pentru că, sincer, chiar nu văd cu ce îmi ușurează munca și viața. Am aspirator robot, dar nu l-am conectat cu Google Home, pentru că nu văd rostul, nu-mi ușurează cu nimic utilizarea lui dacă pot să-i zic din pat: „Gogule, bagă mare”. În schimb aș deschide ditamai poarta către casa mea pentru Google și cine mai știe cine! Am telefon 5G, dar îl folosesc în esență ca pe un smartphone din prima generație, 3G (oricum, destul de invaziv și ăla). Smart watch nu am și nu voi avea în veci, rămân fanul ceasurilor clasice, de preferință automate. Etc. Așa, și? Trăiesc mai prost decât alții? Ei, asta-i bună…
Ce e mai sinistru, e că sfera intimității ne este restrânsă, dar măcar dacă ne-ar restrânge-o în relație cu cineva drag: rude, prieteni. De fapt toate rahaturile astea ne îndepărtează de rude și prieteni, cu care avem iluzia că ne înțelegem mai ușor prin zoom, chat, voice etc., făcându-ne în schimb vulnerabili la asaltul corporațiilor, al guvernanților, al instituțiilor de forță. Prezumția de nevinovăție devine o farsă pentru că din momentul în care intimitatea îți este invadată, orice gest inocent poate fi declarat ilegal și, pe cale de consecință, tu însuți poți fi declarat vinovat sub un oarecare pretext. Cum ar fi fost ca pe timpul lui Ceaușescu Securitatea să aibă un buton magic pe care să poată apăsa și să-i afle pe toți românii care aveau ascuns în dulap un cartuș de Kent? Ar fi fost bine? Păi ar fi știut instant care sunt românii care ar putea să dea cuiva o mită, acuzându-i în avans, deși a ține un cartuș de Kent în casă nu era deloc ilegal în sine.
Sub masca îngrijorării și a avansului tehnologic, și sub pretextul acestei așa-zise „revoluții industriale” care de fapt nu revoluționează nimic, pentru că industria occidentală a tulit-o de multă vreme în Asia, se pregătește o societate a supravegherii cum nu a mai existat niciodată. Ar trebui să ne temem de cei care se tem de noi atât de tare încât vor să ne reducă la zero sfera intimității personale sub pretextul „progresului”, și să adoptăm orice inovație tehnologică doar dacă respectiva inovație ne rezolvă cu adevărat o problemă de viață și de moarte, fără să ni se ceară nimic la schimb.
Autor: Lucian Sârbu