I-auzi ce zice Ciucă: cică „învățământul de la noi este, acum, în cea mai fericită conjunctură a istoriei sale”.
Fiică-mea, în clasa a V-a la o școală hiper-centrală din București, a intrat în a patra săptămână de când a început noul an școlar și se află deja la a treia profesoară de matematică. Alături, la fostul meu liceu – la „Neculce” – bate vântul pe la catedra de fizică. Fix acolo unde pe vremuri învățam de ne zbârnâiau urechile cu doamna profesoară Irina Popescu. Învățai doar din clasă, fără meditații, și luai treapta cu 9,60 la fizică (vorbesc de mine, desigur). Am vorbit și cu alți părinți – situația se pare că e generală în București, e jale peste tot cu catedrele de științe exacte, directorii încearcă să se încropească din bucăți, norme, suplinitori, profesori pensionari, dar e greu. În aceste condiții așteptați-vă ca în 20 de ani să nu mai aveți ingineri și constructori, că ăștia trebuie să învețe temeinic matematică și fizică la școală. Probabil va fi plin de activiști de partid(e), activiști ecologiști, consilieri de tot felul, „căuceri”, tiktokări, instagramăgărițe și tot așa. Dar cine va mai repara drumurile, cine va mai proiecta fabrici și depozite care să ofere locurile de muncă ale viitorului? Greu de spus. Imigranții în nici un caz, că nu avem noi salariile din Occident. La noi vor veni numai de-alde Sanjay, d-ăia care duc mâncare cu motopârțul.
Dacă asta e „conjunctură fericită” atunci nici nu vreau să mă gândesc cum ar arăta aia nefericită!
Autor: Lucian Sarbu